Problema modului in care trebuie sa conduca Biserica nu este nicidecum noua, dar este totusi de mare actualitate. Inca de la instaurarea crestinismului ca religie oficiala a Imperiului Roman si pana in ziua de azi au existat tendinte din partea unor ierarhi de a conduce cu metode dictatoriale. Impotriva acestor manifestari stau cuvintele rostite de Sfintii Parinti cu mai bine de 16 secole in urma, dar si acelea ale unor teologi si ierarhi contemporani.
Redam in continuare doua citate din Sf. Ioan Hrisostom si IPS Kalistos-Ware:
Sf. Ioan Gura de Aur: Cum trebuie sa conduca Biserica?
Trebuie patriarhii sa se poarte asemenea imparatilor, dand legi si pravile, pe care credinciosii trebuie sa le respecte? Trebuie oare ca episcopii sa se poarte asemenea guvernatorilor de provincii, cerand de la popor supunere oarba? Trebuie clerul sa fie un fel de armata spirituala, care sa impuna vointa patriarhilor si a episcopului, si sa pedepseasca pe pacatosi?
Primul lucru pe care trebuie sa il aiba in vedere Biserica, nu este cum sa ii pedepseasca pe pacatosi, ci cum sa previna comiterea de pacate. Iar atunci cand pacatul a fost deja savarsit, sarcina Bisericii este de a incuraja pe pacatos sa-si recunoasca pacatul si sa se indrepte, asa incat pedeapsa sa nu mai fie necesara. Aceasta este o cu totul alta atitudine fata de cei ce gresesc, decat cea a conducatorilor de stat si de aceea cere o metoda diferita de guvernare.
Mai mult decat atat, orice individ este raspunzator nu in fata unui preot, episcop sau patriarh, ci fata de Dumnezeu. Prin urmare, datoria de baza a ierarhiei, nu este aceea de a da decrete, ci de a indrepta sufletele si de a ridica constiinta credinciosilor, astfel ca, prin vointa proprie acestia sa asculte legile lui Dumnezeu. Pe scurt, cei din ierarhie si cler trebuie sa se considere pe sine nu conducatori, ci predicatori si pastori.
(Despre Viata Simpla)
IPS Kallistos Ware
Syndiakonia: Cat de crestineasca este conceptia noastra despre "autoritatea Bisericii"?
Capacitatea de a discerne intre bine si rau sau intre adevar si fals, nu este monopolul niciunui ierarh din cadrul
Bisericii, ci este o putere data tuturor celor botezati, adica "preotiei imparatesti", in totalitatea sa.
Sfantul Duh nu vorbeste numai prin gura ierarhiei, ci El poate vorbi prin gura oricarui om al lui Dumnezeu.
Nu o singura data, laicii au fost aceia ce au salvat Biserica de erezii, atunci cand episcopii cadeau.
Noi trebuie sa ascultam vocea poporului, pentru ca uneori nu gura Papei de la Roma sau cea a Patriarhului Constantinopolului
rosteste adevarul, ci poate chiar gura unui laic.
Domnul nostru Iisus Hristos a spus:"Cand Duhul va veni asupra voastra, El va va calauzi spre adevar", iar cand a spus "va va calauzi" el nu s-a adresat numai teologilor, ierarhilor si preotilor, ci s-a adresat fiecarei persoane botezate si miruite din Biserica.
Daca avem o intelegere corecta a rolului ierarhiei si a sinodului bisericesc, nu trebuie in niciun caz sa uitam ca Duhul Sfant se pogoara asupra intregului popor si ca exista o asa-numita "constiinta generala a Bisericii".
De aceea, structura conducerii bisericii nu trebuie sa fie unilaterala; ci trebuie sa existe mutualitate, co-responsabilitate si comuniune.
Daca Evanghelia ne spune ca Iisus Hristos a venit sa slujeasca celorlalti (folosind cuvintele "exousia" care inseamna putere si "diakonia" care inseamna slujire), atunci si episcopul este dator sa se faca slujitorul poporului. Aceasta inseamna, fara doar si poate, ca episcopul trebuie sa si asculte vocea poporului si eventual sa si invete de la el, pentru ca asa cum spune Sf. Grigore Teologul "pana si episcopii mai au de invatat".