"O, sarmana Biserica Ortodoxa, atat de nevoiasa si lipsita,
slabita de atatea incercari si silnicii prin care ai trecut.
O, biserica a contrastelor!
atat de traditionala - dar atat de libera,
atat de arhaica - dar atat de vie,
atat de dedicata ritualulilor - dar atat de devotata fiintei umane,
Biserica in care perla de pret a Evangheliei este pastrata cu grija -
de multe ori insa sub un strat gros de praf,
Biserica care pastreaza in tacere valorile puritatii, saraciei, ascezei, smereniei si iertarii,
Biserica ce de atatea ori n-a stiut sa actioneze,
dar care stie sa cante bucuria Invierii ca nimeni altcineva."

Parerea generala este ca, aducand cateva afirmatii critice, Gillet a incercat sa scoata si mai mult in relief anumite calitati pe care numai Biserica Ortodoxa le are.
Eu nu stiu exact si nu am sa speculez pe marginea acestui subiect, dar stiu precis ca am intalnit odata un preot, pe Parintele Alecsandru, care nu a lasat niciodata colbul sa se aseze asupra invataturilor Bisericii, fie ele si cele mai delicate.
Lui si altora ca el, le sunt dedicate aceste randuri despre spiritualitatea ortodoxa si indumnezeirea omului.

Cu ani in urma, s-a intamplat ca parohia noastra sa ramana fara preot si in timp ce consiliul parohial se straduia sa gaseasca un inlocuitor potrivit, am indraznit si l-am intrebat pe parintele Alecsandru, pe care il auzisem predicand odata intr-o biserica din Detroit, daca nu ar putea sa suplineasca dansul postul ramas vacant, macar si pentru cateva saptamani.

Parintele a acceptat sa vina la noi pentru o luna, desi , dupa cum am aflat mai tarziu era bolnav si destul de slabit.

L-am asteptat cu totii intr-o Sambata la aeroport si l-am adus la casa parohiala, unde i-am pregatit toate cele de trebuinta, pentru ca parintele calatorea doar cu o mica valiza, care era mai mult plina cu carti.

Parintele a facut la noi in biserica slujbe de toata frumusetea si ne-a vorbit despre credinta noastra, despre istoria Bisericii, despre rolul laicilor in cadrul Bisericii, despre diaconitele de pe vremea Sfintilor parinti si despre multe alte lucruri despre care multi dintre noi nici nu auziseram, chit ca mergeam de o viata la biserica.

La sfarsitul uneia dintre slujbe, o doamna in varsta s-a apropiat de parinte si l-a intrebat cum se face ca in saizeci de ani de cand merge la biserica, nu a auzit niciodata un preot vorbind despre astfel de lucruri. Parintele i-a raspuns cu blandete, ca invatatura Bisericii este ca o piatra pretioasa cu nenumarate fatete, care nu pot fi vazute si descrise toate deodata, ci rand pe rand, iar fiecare preot, in timpul limitat pe care il are pentru predica nu poate vorbi despre toate o data.

In cea din urma Duminica, Parintele ne-a vorbit de lucruri si mai mari; l-am ascultat cu totii cu rasuflarea taiata, vorbind despre invatatura centrala a Ortodoxiei (despre care multi nici nu stiam ca exista si cu atat mai putin ca ar fi "centrala"), despre faptul ca Dumnezeu atotstapanitorul si iubitorul de oameni, ne-a creat cu dorinta ca si noi pacatosii sa ne sfintim, ba mai mult, sufletele noastre sa se ridice din pacat si sa se uneasca cu El, cu alte cuvinte ne-a vorbit despre Indumnezeirea omului, sau cum spun teologii, despre conceptul de Theosis.

Au trecut multi ani de atunci; intre timp am citit cateva carti si articole scrise de unii teologi contemporani, am auzit si pe cate un preot mentionand in treacat acest subiect, dar nimic nu s-a asemanat cu felul in care Parintele Alecsandru ne-a vorbit.

Fara a avea pretentia ca ma pot ridica la un nivel de cunostinte apropiat de al Parintelui si fiind departe de calitatile sale duhovnicesti, am sa incerc si eu in cele ce urmeaza sa prezint cateva aspecte legate despre Spiritualitatea Ortodoxa si despre treapta sa cea mai inalta, care se numeste Indumnezeirea Omului.

Si am sa incep cu Spiritualiatea.

Cand ne-a vorbit despre spiritualitate, Parintele Alecsandru ne-a spus ca ea nu este altceva decat viata credinciosului intru Sfanta Treime.

Spiritualitatea este o realitate tangibila si nicidecum o utopie sau un idealism cazut in capcana meditatiei sau a fanteziei. Spiritualitatea cuprinde toate aspectele vietii cotidiene ale credinciosului. Fiecare fapta, gand, cuvant, trebuie sa fie calauzit de credinta si inspirat de la Dumnezeu.

"... tot ceea ce faci sa faci intru slava lui Dumnezeu" (1 Cor 10:31)

Parintele Alecsandru ne-a spus ca spiritualitatea este o caracteristica a Ortodoxiei si trebuie sa recunosc ca atunci cand l-am auzit facand aceasta afirmatie, m-am cam indoit si am crezut ca exagereaza. Apoi, ca si cum mi-ar fi ghicit gandurile, a adaugat: "Cercetati si vedeti ca nu exagerez de loc..."

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acasa de la biserica, a fost sa deschid dictionarul limbii engleze Webster si sa citesc definitia pentru "spirituality". Si am citit cu stupoare: "ceva ce in legea ecleziastica apartine bisericii sau clerului". Doar atat? Si de unde pana unde spiritualitatea apartine numai clerului?

Apoi am deschis Enciclopedia Catolica, si spre mai marea mea mirare, nu am vazut nici o definitie pentru spiritualitate. Am gasit insa o definitie pentru"directie spirituala" ca fiind "functia pe care o are biserica (Romano-Catolica) de a-i ghida pe credinciosi, ceea ce m-a lamurit pe ce anume isi bazeaza Webster-ul definitia.

Am mai gasit (tot in Enciclopedia Catolica) o explicare a termenului de "exercitii spirituale" ca fiind un sir de exercitii propuse de catre Ignatiu de Loyola cu scopul "de a orienta si a-i aduce pe credinciosi la pietate". Exercitiile se compun din rugaciuni, meditatii, instructiuni si pedepse(!).

Abia atunci am inteles cu adevarat cuvintele Parintelui si sunt convins si in ziua de astazi ca SPIRITUALITATEA ESTE O CARACTERISTICA CE APARTINE STRICT ORTODOXIEI.

S-ar putea insa (si este chiar de dorit) ca in anii ce urmeaza si alte biserici sa adopte conceptul ortodox despre spiritualitate, dat fiind interesul pe care un alt concept ortodox (Theosis) l-a starnit in ultima vreme in Occident.

Viata noastra spirituala se alimenteaza din diverse izvoare pe care le avem cu totii la indemana: studiul Bibliei, citirea de carti de rugaciuni, scrieri dogmatice, cunoasterea artei bisericesti, istoria Bisericii, etc.

Dar cunostintele teoretice singure, nu sunt in niciun caz de ajuns; rugaciunea, iubirea aproapelui, faptele bune, participarea la slujbe si la tainele Bisericii sunt neaparat necesare.

Spre deosebire de modul superficial (gen "positive thinking" sau "you can do it") in care unii au prezentat spiritualitatea, trebuie spus ca:

- Viata spirituala inseamna o lupta continua cu pacatul, pe care Sfintii Parinti ne indeamna sa il invingem prin asceza.

Originea cuvantului "asceza" provine de la faptul ca Sf. Pavel a comparat straduintele sufletesti ale credinciosului cu exercitiile trupesti ale atletilor. Introducerea efectiva a termenului de "asceza" a fost insa facuta de catre Clement Alexandrinul (pe baza afirmatiilor Sf. Pavel).

Mai tarziu, cand incep sa apara primele manastiri, ele se numesc "asketeria", adica locuri de exercitiu sufletesc.

Unele pareri (destul de raspandite in ultima vreme) ca o viata spirituala adevarata nu poate fi traita decat prin retragerea din lume, ne apar a fi exagerate.

Parte din confuzie se datoreaza si faptului ca atat in Scriptura cat si in Traditia spirituala a Bisericii, cuvantul "lume" este folosit in doua sensuri.

Primul sens este cel pozitiv: Dumnezeu a creat lumea si tot ceea ce este in ea, iar creatia lui Dumnezeu nu poate fi decat buna. La fel, Dumnezeu a trimis pe Fiul sau pe pamant pentru a salva lumea (Ioan 4.42 si Luca 2.11).

Cel de-al doilea sens al cuvantului "lume" este negativ si il intalnim in Ioan 15.18, 15.19, 2.15, dar acolo cuvantul lume se refera la patimile si pacatele omenesti.

Sfintii Parinti au explicat in detaliu diferenta dintre aceste doua sensuri ale cuvantului "lume" dar vedem ca si in ziua de astazi sunt multi care le confunda.

In acelasi sens, Parintele Alecsandru ne-a istorisit cum niste sateni de langa manastirea in care traia Sf. Ioan Scararul nestiind daca si ei se pot mantui asemenea calugarilor l-au intrebat pe acesta:

Iar Sf. Ioan le-a raspuns:

"Toate lucrurile bune pe care le puteti face, faceti-le: nu defaimati pe nimenea, nu furati de la nimeni, nu mintiti fata de nimeni, nu va inaltati fata de nimeni, nu urati pe nimeni, nu va despartiti de adunarile de la slujbele din biserica, patimiti impreuna cu cei lipsiti, nu pricinuiti nimanui sminteala; de aceea ce e al altuia sa nu va apropiati; indestulati-va cu ceea ce va pregatesc femeile voastre. De veti face asa, nu veti fi departe de Imparatia Cerurilor."