"A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,
Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!"

O mare multime de oameni a iesit inaintea lui Iisus in aceasta zi, tinand in maini frunze de palmier si strigand Osana. O primire demna de un Adevarat Imparat. Vestea ca Iisus inviase pe Lazar se raspandise cu viteza fulgerului printre iudei. Oamenii isi aruncau hainele inaintea Sa, cantau si dantuiau de bucurie.
Astazi si noi tinem in maini crengi de salcie si ne bucuram, pentru ca asa cum El a intrat in Ierusalim cu atatia ani in urma, noi Il asteptam sa-Si faca intrarea victorioasa in inimile noastre si astfel, impreuna cu El, sa intram cu totii in Saptamana Mare.
Dar ceea ce este important despre aceasta zi, nu este cum a intrat Iisus in Ierusalim acum aproape doua mii de ani, sau cum a fost El primit de iudei, sau ce fel de crengi tineau ei in maini, ci este felul in care Il intampinam noi pe El astazi.
Daca locuitorii Ierusalimului L-au primit ca pe un Imparat, suntem oare si noi pregatiti ca sa Il primim la fel? Cand Pilat L-a intrebat daca este cu adevarat Imparat, Iisus i-a raspuns ferm: "Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr" (Ioan 18.37)

Profetul Ieremia, cand a vazut ca iudeii nu dadeau atentie cuvintelor sale, care vesteau caderea lor in robie, si-a pus pe umeri un jug si a inceput sa umble prin multime, stiind ca oamenii nu dau intotdeauna atentie cuvintelor, dar imaginile vizuale li se intiparesc in minte si raman acolo pentru multi ani, cu sau fara voia lor. O mai puternica imagine a creat Iisus, intrand in Ierusalim calare pe un magarus, asa cum proorocise Zaharia. Pentru ca regii iudei nu incalecau pe cai decat atunci cand mergeau la razboi, iar in timp de pace calareau pe asini sau pe magarusi. Astfel, Iisus intra in Ierusalim ca Imparat al Pacii, indemnand intreaga omenire sa Il primeasca si sa Il recunoasca in suflet si in gand ca pe un Domn si un Imparat.

Martiri pentru Imparat
Cand episcopul Policarp a fost prins si judecat, i s-a cerut sa renunte in public la Hristos si sa se dezica. Sf. Policarp a raspuns insa: "De patruzeci si sase de ani L-am slujit si El nici o data nu m-a parasit; cum pot oare sa ma dezic de Imparatul si Mantuitorul meu?" Pentru convingerile sale, Sf. Policarp a fost ars de viu in amfiteatrul din Smirna, iar mai tarziu cand o cronica a consemnat martiriul sau, a spus asa:"Policarp a fost martirizat in vremea cand Statius Quadratus era pro-consulul roman in Asia, iar Iisus Hristos Imparat, in vecii vecilor".

Genesius, era un actor care juca in piese de teatru care ridiculizau pe crestini. La unul din spectacole, la care asista si imparatul Diocletian, Genesius a inceput sa strige dintr-o data:"Vreau sa primesc mila lui Hristos si sa ma nasc din nou!" Apoi direct catre Diocletian: "Imparate Diocletian si toti cei ce va amuzati de parodiile care se joaca in fata voastra, ascultati cuvantul acesta: Iisus Hristos este Adevaratul Imparat". Pentru aceasta Genesius a fost decapitat, dar pana in ultima clipa el a continuat sa strige: "Nu exista alt imparat decat Iisus Hristos, pe care L-am vazut si caruia Ii slujesc. Pentru El sunt gata sa mor si de o mie de ori."

Doar un simbol?
Cineva spunea ca regii si imparatii sunt buni numai pentru a fi aclamati. Adica, oamenilor le plac paradele, iar regii si imparatii sunt "sarea si piperul" paradelor si ceremoniilor fastuoase. Iisus Hristos nu este insa un astfel de imparat; El este un Imparat viu, care ne vorbeste si ne cheama la El; ne spune sa ne luam crucea si sa Il urmam. El este un imparat care ne da un scop in viata, ne arata calea pe care sa mergem, ne iarta si ne intareste, ne curateste si ne tamaduieste.

Cum devine Iisus Imparatul nostru?
Hristos devine Imparatul fiecaruia dintre noi in mod personal si existential, atunci cand ne dedicam cu adevarat Lui. Daca ne facem robii placerilor, averilor si maririi lumesti, inseamna ca nu mai suntem robii lui Hristos. Alegerea noastra este intre a ne lasa captivati de ceea ce este mai ieftin si vulgar in lume sau a ne lasa captivati de ceea ce este mai inaltator si curat. Iisus este singurul care ne poate umple vietile cu bucurii si binecuvantari. El ne lumineaza caile atunci cand ne aflam in intuneric. Iar cand El intra in viata noastra, trebuie sa-L lasam pe El sa imparateasca in noi si sa renuntam la mandrie, egoism si propria vointa. El ne va vorbi, iar noi il vom asculta. El ne va spune ce trebuie sa facem, iar noi vom indeplini.
Unii ar zice ca daca ne dedicam intr-atata masura lui Hristos, ne pierdem propria personalitate. Este insa ca si cum ar spune ca vioara isi pierde personalitatea atunci cand la ea canta maestrul. In realitate, tocmai atunci se naste o simfonie. Tot astfel si vietile noastre devin adevarate simfonii, cand le incredintam in mainile Domnului.
Lev Tolstoi, povesteste cum intr-o zi, in timp ce mergea prin padure s-a hotarat sa isi daruiasca viata in intregime Domnului: "Dintr-o data intreaga lume a devenit cat se poate de vie pentru mine. Totul era nou si atat de diferit. Am ajuns atunci la concluzia ca Dumnezeu si viata adevarata sunt unul si acelasi lucru".

Binecuvantarile daruirii catre Hristos
Daca vrem sa calatorim peste ocean, trebuie sa ne alegem si mijlocul de transport potrivit; si putem alege practic orice. Daca alegem o cutie de carton, nu o sa jungem niciodata pe celalalt tarm. Daca alegem insa un vapor bine construit si condus de un echipaj incercat, vom ajunge la destinatie.
A alege in viata orice altceva in afara de Iisus, este ca si cum am alege cutia de carton. A ne darui vietile insa lui Dumnezeu, inseamna a alege ca stapan pe cea mai puternica persoana din intreg universul, a carui putere depaseste cu mult imaginatia noastra si a carui dorinta de a mantui este deasupra intelegerii umane.
O alta mare binecuvantare este aceea pe care ne-o spune insusi Iisus, ca daca traim si credem in El, vom dobandi Viata Vesnica. Cu alte cuvinte, Hristos nu a facut aceasta promisiune tuturor si in niciun caz celor ce ii spun doar cu buzele "Doamne, Doamne" ci celora care se daruiesc Lui.
Atunci cand facem pe Hristos Imparatul sufletelor noastre, atunci devenim copiii Imparatului. El nu va lasa pe nimeni, nici chiar moartea sa ne smulga din mainile Sale. El ne va da puterea sa ne cunoastem pe noi insine si sa fim stapanii gandurilor si pasiunilor noastre. El va face sa straluceasca asupra noastra lumina dreptatii Sale. El ne va da noua Viata Vesica si mostenirea celei mai mari Imparatii din intreg Universul.

Semnificatia crengutelor de salcie pe care le primim astazi in Biserica, este tocmai innoirea legamantului nostru cu Hristos; astfel Il intampinam noi ca pe Imparatul vietilor noastre. Aceasta este promisiunea pe care o facem catre El astazi; fiindca nu trebie sa uitam ca El este Acela care ne-a facut primul o promisiune, iar promisiunea Lui este vesnica, completa si a tinut-o pana la capat, mergand sa Se rastigneasca pentru noi pe Cruce.
Amin.