Iubiti credinciosi si credincioase,

Duminica de astazi, cea dintai a Postului Mare se numeste si Duminica Ortodoxiei; este ziua in care sarbatorim victoria dreptei invataturi asupra tuturor ereziilor. In aceasta Duminica, in anul 843, imparateasa Teodora, pe care adesea o numim "Salvatoarea Ortodoxiei", a cerut clerului in frunte cu noul Patriarh al Constantinopolului, Metodie, sa se intruneasca pentru a hotari reintoarcerea la cultul icoanelor, reafirmarea hotararile sinoadelor ecumenice si anatemizarea iconoclastilor.
***

Citirea pe care am facut-o astazi din Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne povesteste evenimente petrecute imediat dupa Botezul Domnului si chemarea primilor ucenici. Apostolul Filip il cheama pe Natanael, care ii era probabil prieten, ca sa Il cunoasca pe Iisus, spunandu-i ca a intalnit pe Mesia, Cel despre care vorbeste Moise si Proorocii.
Raspunsul lui Natanaiel este insa sceptic, si el se indoieste ca "din Nazaret ar putea iesi ceva bun". Nu stim ce l-a facut pe Natanael sa faca o asemenea afirmatie, dar se pare ca el era dintr-un oras vecin cu Nazaretul si probabil ca din vreo prejudecata locala, nu privea cu ochi buni pe locuitorii din orasul alaturat (asemenea prejudecati mai exista si astazi printre noi, din pacate). S-ar putea insa ca Natanael, despre care avem motive sa credem ca studiase Legea, sa fi asteptat ca si ceilalti iudei invatati, ca Mesia sa vina din Betleem si de aceea sa se fi indoit.
Important insa este faptul ca Filip, il convinge sa lase prejudecatile deoparte si sa vina sa-L cunoasca pe Iisus, si o face cu multa intelepciune, spunandu-i doar trei vorbe "Vino si vezi".
Atitudinea lui Filip a fost cat se poate de potrivita acum doua mii de ani si este la fel de potrivita si astazi; este greu de convins prin argumentari pe un om care nu crede in Hristos, pe cand insa, punerea lui in fata lui Hristos da rezultate imediate.
Vazand pe Natanael apropiindu-se, Iisus a spus "Iata, cu adevarat, israelit īn care nu este viclesug.", la care acesta l-a intrebat imediat de unde il cunoaste, iar Iisus i-a spus "Mai īnainte de a te chema Filip, te-am vazut cānd erai sub smochin". Auzind acestea, Natanael a crezut imediat in El si a zis "Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti regele lui Israel".

Dragi crestini,
Dumnezeu ne vede oriunde am fi si orice am face; El ne cunoaste inca din pantecele mamelor noastre (Ieremia 1.5), El ne vede chinurile si suferintele, dupa cum ii spune lui Moise "Am vazut necazul poporului Meu" (Iesirea 3.7), El ne vede pacatele dar ne vede si virtutile, ne vede indoielile dar ne vede si credinta.
Intrebarea care ne-o punem este aceasta: atunci cand vom sta in fata Sa, ne va spune si noua asa cum i-a spus la Natanael, ca nu vede in noi niciun viclesug? Pentru ca fericiti vom fi daca Domnul nu ne va socoti pacatul si nu va gasi in vorbele noastre viclesug (Ps.31.2).
La auzul cuvintelor Domnului, Natanael a crezut in El intr-o clipita, si nu numai pentru ca il vazuse cand se afla sub smochin, unde credea ca nu poate fi vazut de nimeni, dar mai ales pentru ca si-a dat seama ca Iisus patrunsese in sufletul sau, in momentul sau cel mai intim, atunci cand se ruga.

"A sta sub smochin" este o expresie rabinica veche, care inseamna a te retrage pentru a te ruga si a cugeta la lucrurile Domnului. Casele iudeilor din acele vremuri erau mici si aglomerate, in ele traind parintii, copiii si uneori bunicii, asa ca iudeii isi cautau adesea un loc de reculegere in afara casei, de obicei la umbra unui smochin. Poate ca si in zilele noastre, cei ce traiesc in case sau apartamente mai mici, isi cauta cateodata locuri de reculegere in vreo camara, sau intr-alt loc neobisnuit. Acum patru Duminici, cand am citit despre Vames si Fariseu, am vazut cum Dumnezeu patrunde in sufletele celor ce se roaga atunci cand se afla intr-un lacas special destinat rugaciunii; vestea buna, pe care o primim astazi, este ca Dumnezeu patrunde in sufletele noastre si atunci cand ne ascundem ca sa ne rugam intr-o camara sau cine stie ce alt ungher ferit.

Un copil a intrebat o data pe un batran ce reprezinta ochiul acela mare pictat pe frontispiciul unei biserici, la care batranul i-a raspuns ca este o aducere aminte pentru fiecare, ca Dumnezeu ne vede intotdeauna; "Ai grija ce boroboate faci, fiindca Dumnezeu te vede oriunde ai fi, si o sa te pedepseasca" i-a zis batranul ca sa il sperie.
Pustiului nu prea i-a placut ideea unui ochi mare care ii urmareste toate greselile si in consecinta, a inceput sa ocoleasca strada pe care se afla biserica aceea.

Senzatia de a fi urmarit la tot pasul este intr-adevar inconfortabila, mai ales in ziua de astazi cand camerele de vederi se afla peste tot: in banci, in magazine, in localuri publice, la intersectiile de strada. Dar intrebarea pe care ne-o punem este, chiar asa ne priveste Dumnezeu la tot pasul, pentru a ne vedea greselile si pentru a ne pedepsi?
Nicidecum. Pentru ca Dumnezeu nu se uita la aparente asa cum ne privesc oamenii, ci El ne priveste in adancul sufletului (Sam. 16.7); cat despre pacatele noastre, El vrea sa ne ajute sa ni le curatim si sa le evitam pe viitor si nu ne tine un scor dupa care sa ne administreze pedepse corespunzatoare. Domnul vrea sa ne marturisim Lui pacatele si sa le discutam cu El, ca apoi sa putem fi iertati: "De vor fi pacatele voastre cum e cārmāzul, ca zapada le voi albi, si de vor fi ca purpura, ca lāna alba le voi face"(Isaia 1.18).

Dumnezeu nu ne priveste din varful unui turn de fildes, ci El ne priveste de pe Cruce. Prin Hristos, noi invatam ca ochii lui Dumnezeu sunt plini de dragoste si mila. El cauta catre noi, nu ca sa ne pedepseasca, ci pentru ca ne iubeste. Ne iubeste intr-atat, incat nu-si poate lua ochii de la noi. Asemenea unei mame, care nu-si poate desprinde privirea de la pruncul ei, la fel si Domnul nu isi intoarce privirea de la cei ce-si pun nadejdea in El (Iov36.7).
El ne vede in chinuri si in suferinta, si pentru ca ne vede, El ne ajuta. Iar daca stim aceste lucruri, putem si noi spune asemenea psalmistului, ca nici cand trecem prin valea umbrelor si a mortii, nu ne temem de nimic, fiindca El este cu noi.
El ne vede si cand ne aflam in pacat, dar chiar si atunci ne priveste cu o dragoste care ne impune pocainta. Asa l-a privit el pe Petru, dupa acesta s-a lepadat de trei ori, iar ca urmare a acelei priviri, Sf. Petru a plans si s-a ridicat din nou, si a inceput sa propovaduiasca cu tarie cuvantul lui Dumnezeu, printre toate neamurile.
A fi vazut de Dumnezeu, nu inseamna a fi expus unei cercetari nemiloase, ci inseamna sa fim invaluiti in dragostea si grija Dumnezeiasca. Fie ca vrem sau nu, El ne vede; diferenta vine insa din partea noastra: incercam sa ne ascundem de El sau ne straduim sa ne deschidem sufletele tot mai mult si sa ne cautam locul in plina vedere a Sa?

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,
Amin.

Pr. Alecsandru