Iubiti credinciosi si credincioase,

In aceasta Duminica, care se numeste a Cananeencii, citim despre cele petrecute, atunci cand Iisus impreuna cu ucenici Sai, se aflau prin tinuturile fenicienilor, mergand catre Tir si Sidon. Aflam astfel despre o femeie cananeanca a carei fiica era posedata de duhuri rele si care auzise pe semne ca Mantuitorul va trece prin acele locuri. Nu cunoastem numele acestei femei, dar lucru sigur, putem invata multe de la ea.

Evanghelia ne spune ca vazandu-L pe Iisus, femeia a inceput sa strige catre El: "Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon".
Vedeti dar, cum o mama adevarata se identifica cu boala si suferinta copilului: ea nu striga "miluieste pe fiica mea" ci "miluieste-ma pe mine", pentru ca suferinta copilului este si suferinta ei.
Alt lucru pe care il obsevam, este ca femeia desi nu era din semintia lui Israel, s-a adresat exact cui trebuia. Ea a vazut ceea ce multi iudei nu vazusera si anume ca Iisus era Domnul; "miluieste-ma Doamne" a zis ea, asa cum zicem si noi de atatea ori cand suntem in nevoi si necazuri si strigam catre El.

Iisus insa nu i-a raspuns ci a mers mai departe. Femeia aceasta insa, nu s-a lasat si a alergat dupa El, iar cand a ajuns in fata Sa, i s-a inchinat si L-a rugat din nou: "Doamne ajuta-ma". Vedem dar ca ea nu se lasa descurajata, chiar daca Domnul nu ii raspunde pe loc, ci staruieste in rugaciunea sa, si alearga dupa El, rugandu-L in continuare, pentru ca ea crede din tot sufletul in El si in bunatatea Sa nemarginita.

Dar vedem ca Iisus nu o ajuta imediat, ci ii incearca credinta in continuare, spunandu-i: "Nu este bine sa iei pâinea copiilor si s-o arunci câinilor".
Doua lucruri trebuiesc observate aici:
1. Iisus i se adreseaza femeii asa cum i s-ar fi adresat un iudeu, pentru ca iudeii se considerau "copiii" lui Dumnezeu, iar pe vecinii lor de alte credinta ii considerau "caini". Totusi o sa vedem ca El face aceasta cu un anumit scop.
2. In textul original al Evangheliei este folosit cuvantul grec “kynarion”, care s-ar traduce "catel" sau poate chiar "catelus", asa ca ne putem da seama ca defapt o privea cu blandete pe acea femeie.

Dar femeia nu se descurajeaza la aceste vorbe si nici nu ii reproseaza ceva, nici nu se intoarce de la El, ci Ii accepta cuvintele si spune doar atata: "Da, Doamne, dar si câinii manânca din farâmiturile care cad de la masa stapânilor lor."

Sunt poate momente cand si noi ajungem la disperare, cand asteptam ajutorul Domnului, iar acesta intarzie sa ne vina. Intelept este insa sa facem ca aceasta femeie si sa continuam sa ne rugam Lui cu evlavie si smerenie, pentru ca El ne aude.
Dupa aceste cuvinte ale femeii, vine si raspunsul multasteptat al Domnului: "O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti". Iar Evanghelia ne spune ca fiica ei se vindeca pe loc.

Desigur, este normal sa ne intrebam, de ce oare a trebuit Domnul sa o incerce atat pe femeie? Nu ne cunoaste El mai bine decat noi insine?
Bineinteles ca El ne stie gandurile, sentimentele, credinta si toate trairile sufletesti, iar Duminica viitoare, vom vedea exact cum patrunde El in sufletul celui care se roaga si cum deosebeste imediat pe fariseu de cel ce se roaga cu credinta si cu smerenie.
De aceea, s-ar putea spune ca El a facut toate acestea nu ca sa o incerce neaparat pe acea femeie, ale carei suferinte, le stia cu mult inainte sa-L fi strigat ea, ci mai curand ca sa dea o lectie ucenicilor, care la randul lor, prin Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, sa ne invete pe noi.

Sa privim dar inca o data cum s-au petrecut lucrurile:
Cand femeia incepe sa strige catre El, se face ca nu o aude. Si atunci ucenicii fac exact cea ce era de asteptat: il roaga pe Domnul sa slobozeasca pe acea femeie. Si astazi, dupa aproape doua mii de ani, Apostolii si toti Sfintii Bisericii roaga pe Domnul pentru noi. De aceea noi tinem in casa, la loc de cinste icoanele lor, si ne rugam lor. Pentru ca ei intervin pentru noi catre Dumnezeu.

Apoi insa, cand Domnul le spune "Nu sunt trimis decât catre oile cele pierdute ale casei lui Israel", ei nu mai zic nimic, desi vazusera cu proprii lor ochi de atatea ori, pe Domnul vorbind si vindecand samarineni si alte neamuri.

Nedumerirea apostolilor creste si mai mult cand il aud pe Blandul Pastor, spunandu-i femeii ca nu se da painea copiilor la caini. Ei nu zic nimic de data asta, ci asteapta sa vada ce o sa urmeze.

Dar cand femeia ramane atat de neclintita in credinta si smerenia ei si Ii cere Domnului o firimitura, nu o bucata de paine, atunci totul devine clar pentru ei. Domnul o miluieste si vindeca pe fata ei intr-o clipa.
"O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti" zice Domnul si intr-adevar mare a fost credinta dar si staruinta acelei femei. Iata deci ce putem invata de la acea femeie sarmana, care poate ca nu stia nici sa scrie, dar pe de alta parte, era mai inteleapta decat cei mai invatati dintre farisei: cand ne rugam Domnului trebuie sa o facem cu credinta, cu smerenie si cu staruinta; nu intamplator ne spune Sf. Apostol Pavel sa ne rugam neincetat, si ne mai spune ca noi suntem mantuiti daca avem speranta. Dar speranta pe care o vedem, nu este speranta, spune el, ci daca speram pentru ceea ce nu vedem inca, atunci inseamna ca avem credinta adevarata.

Iubiti crestini,
In viata fiecaruia dintre noi, se intampla uneori sa fim in suferinta. Dar atata timp cat stim ca:
- daca avem nevoie de ajutor, Iisus este ajutorul nostru
- daca avem nevoie de mangaiere, El ne mangaie
- daca avem nevoie de sfat, El este Invatatorul nostru
- daca suntem bolnavi, El ne tamaduieste
se cuvine deci sa ne rugam Lui in orice situatie cu incredere si staruinta, asemenea femeii cananeence, iar milostivirea Sa se va cobori asupra noastra, dupa cum ne-a promis El cand a zis "cereti si vi se va da".
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,
Amin.