Cuvant la Duminica a 29-a dupa Rusalii
Ev. Luca 17, 12-19 (a celor 10 leprosi)
Au nu zece s-au curatit?

Iubiti credinciosi si credincioase,

Citirea pe care am facut-o astazi din Sfanta Evanghelie dupa Luca, relateaza o intamplare petrecuta in timp ce Mantuitorul se indrepta spre Ierusalim si "trecea prin mijlocul Samariei si al Galileii". Daca ne uitam pe harta, vedem ca Galileia este situata intre Marea Mediterana la est si marea Galileii (lacul Ghenizaret) la vest, iar drumul ce duce spre Ierusalim, in Iudeia, trece prin Samaria. Galileia este probabil provincia in care Iisus a propovaduit cel mai mult, dar stim ca El a mai trecut prin Samaria si a facut minuni si acolo.
Despre samarineni stim ca erau considerati eretici de catre iudei, fiindca aveau alte practici religioase si fiindca nu recunosteau ca adevarate decat primele cinci carti din Vechiul Testament; de aceea iudeii ii dispretuiau intr-atat pe samarineni si nu ii primeau printre ei.

Asadar, la intrarea intr-un sat se aflau zece oameni care sufereau de lepra, dintre care noua erau iudei, iar unul samarinean. In conditii normale, iudeii nu l-ar fi lasat pe samarinean sa stea impreuna cu ei, dar se pare ca la boala si la suferinta, oamenii au tendinta sa fie mai ingaduitori unii cu altii. Vazand pe Iisus, cei zece incepura sa strige de la distanta catre El: "Iisuse, Învatatorule, fie-Ti mila de noi!", neindraznind sa se apropie, intrucat legea evreiasca nu le dadea voie sa se apropie de oamenii sanatosi. In capitolul 13 din Levitic se spune clar cum leprosii trebuiau sa traiasca izolati, in afara satelor, trebuiau sa poarte haine sfasiate, sa-si acopere barba, iar cand mergeau pe drum trebuiau sa strige "Necurat! Necurat!" pentru ca lumea sa stie si sa-i ocoleasca. Trista viata si fara speranta pentru acesti oameni, pentru a caror boala nu exista leac si de care nu se ingrijea absolut nimeni...
Iata insa, ca ei au indraznit si au strigat catre Iisus, despre ale carui minuni si tamaduiri auzisera cu siguranta, rugandu-L sa-i miluiasca si pe ei. Si iata ca Mantuitorul face o minune si pentru acestia, dar altfel decat procedase cu alt lepros, de care se atinsese si il vindecase pe loc (Matei 8).
De data aceasta, Mantuitorul li se adreseaza leprosilor si le spune doar atat: "Duceti-va si va aratati preotilor". Si daca ne uitam in Levitic (14), vedem ca intr-adevar acolo se spune ca daca un lepros da semne ca se vindeca, trebuie sa mearga la preot, ca acesta sa-l cerceteze si daca intr-adevar e vindecat, trebuie sa aduca doua pasari ca jertfa, dupa care se rade pe tot corpul si opt zile mai tarziu vine din nou la templu pentru a aduce alte jertfe, si asa mai departe.
Desi oamenii au stiut bine ca nu sunt inca vindecati, ei au ascultat totusi de Iisus si au pornit catre preot, iar pe drum s-au vindecat cu totii, dintr-o data. Evanghelia nu ne spune ce au facut dupa aceia cei noua iudei, dar despre samarinean ni se spune ca se intoarce in graba la Mantuitor, i se arunca la picioare si ii multumeste pentru ca l-a tamaduit. La care Acesta ii spune:
"Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt?
Nu s-a gasit sa se întoarca sa dea slava lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?
Si i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mântuit."

Intrucat minunea despre care am citit astazi este intr-atat de diferita fata de alte tamaduiri pe care le-a savarsit Mantuitorul, este normal sa ne intrebam ce a vroit El sa ne invete prin aceasta. Si poate ca, primul lucru care ne vine in minte, este ca El tamaduieste pe indivizi din neamuri diferite, fara deosebire. El Se milostiveste de toti oamenii cand acestia striga cu disperare spre El si isi pun increderea in puterea Sa.

Dar ce fac oamenii, dupa ce primesc ajutorul Dumnezeiesc? Iata ca noua din cei zece nici macar nu s-au intors ca sa multumeasca Domnului. Noi nu ii judecam pe acesti oameni, dar dorim sa invatam din aceasta intamplare si de aceea ne intrebam ce au pierdut din vedere cei noua?

  • Recunostinta
    Sa fi fost impietrirea inimii, care i-a oprit sa multumeasca Domnului, sau pur si simplu, de bucurie au alergat sa-si vada mai intai rudele si prietenii, sa le povesteasca minunea care li s-a intamplat? Si cine stie, cand s-au trezit din exaltarea provocata de insanatosire, poate ca s-au gandit sa mearga sa-L caute pe Domnul, dar era prea tarziu... Noi nu stim; dar s-ar zice ca noi oamenii avem o tendinta spre a amana sa ne aratam recunostinta, nu neaparat fata de Dumnezeu, dar si fata de prieteni, rude, sau alte persoane apropiate. De cate ori nu amanam sa-i spunem cuiva ca ii suntem recunoscatori, pentru ce au facut pentru noi, pentru o vorba buna care ne-a spus-o, sau pur si simplu pentru ca ne este prieten; si uneori asteptam intr-atat, incat ne trezim prea tarziu.

  • Rugaciunile de multumire
    Ca buni crestini ne rugam catre Domnul in fiecare zi; dar trebuie sa avem grija si sa ii si multumim in fiecare zi, pentru milostivirile Sale catre noi. Aici in biserica, la Sfanta Liturghie, facem o multime de cereri, dar totodata si multumim si slavim pe Domnul, adica facem si doxologie ("doxo" insemnand slava, iar "logos" cuvant). Cred ca trebuie sa ne ingrijim sa facem acelasi lucru si in zilele saptamanii cand nu suntem la biserica, si sa multumim Domnului pentru toate binefacerile primite, asa cum a facut si samarineanul.

    Un doctor spunea o data ca in cariera sa vazuse multe insanatosiri pe care nu si le putuse explica stiintific, si de aceea el incuraja intotdeauna pe bolnavi sa se roage, ba mai mult, fiind un bun crestin, adesea se ruga si el pentru bolnavi. Vedem dar, ca oricate progrese a facut medicina in ultimii ani, nu trebuie sa neglijam rugaciunea si increderea in milostivenia Domnului, oricat de bune ar fi medicamentele si cat de renumit ar fi doctorul care ne trateaza, pentru ca tamaduitorul sufletelor si trupurilor noastre este Hristos.

  • Ochi cu care sa vedem si urechi cu care sa auzim
    Se cuvine insa sa mai aratam inca ceva despre samarineanul despre care am citit astazi; nu numai ca el s-a aratat recunoscator si a stiut ca se cuvine sa multumeasca si sa slaveasca pe Domnul, dar mai mult, el a descoperit ceva pe care ceilalti nu au inteles. Iisus le spusese sa se arate preotilor si probabil ca cei noua asta au si facut de graba, fara sa se gandeasca prea mult; al zecelea insa, si-a dat seama ca tot ce ar fi putut face preotii iudei, era un simplu act de constatare, apoi sa treaca la ritualurile stabilite in Levitic (sacrificarea pasarilor, stropirea lui cu sangele lor, etc.), pe cand adevaratul Preot, era cel care a avut puterea sa-l tamaduiasca, si de aceea a alergat inapoi la El si i s-a aruncat Lui la picioare. Cu alte cuvinte, din cei zece, unul singur a avut urechi ca sa auda si ochi ca sa vada.

    Iubiti credinciosi si credincioase, am sa inchei acest scurt cuvant, cu cateva versete din Psalmul 102:
    Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
    Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate rasplatirile Lui.
    Pe Cel ce curateste toate faradelegile tale, pe Cel ce vindeca toate bolile tale...

    Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va ocroteasca pe toti.
    In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.Amin.

    Pr. Alecsandru

    ACASA