Petru Movila este fara indoiala, unul dintre cei mai respectati teologi ortodocsi ai celui de-al doilea mileniu.
De altfel, cele mai frecvente epitete cu care este descris in lucrarile rusesti si ucrainiene sunt "faimosul" sau "renumitul" Petru Movila (sau Moghila).
Renumele sau insa, a depasit cu mult granitele Europei rasaritene, fiind apreciat si recunoscut in Europa de Vest si in America, practic de intreaga lume ortodoxa.
El provine din binecunoscuta familie moldoveana a Movilestilor, care s-a ridicat in timpul domniei lui Stefan cel Mare.

Pe vremea lui Petru, Kievul se afla sub stapanirea regilor Poloniei, iar Ortodoxismul kievean se afla sub continuu asalt atat din partea catolicismului cat si a calvinismului.
Petru s-a dovedit a fi intotdeauna un aparator al bisericii si traditiei ortodoxe, condamnand "inventiile teologice apusene", si totodata fiind semnatarul declaratiei finale a sinodului eclesiastic din Kiev (16 August 1628) care condamna pe preotii care "au tradat Ortodoxia pentru Unia".
Cu toate acestea, trebuie spus ca exista o oarecare influenta catolica in scrierile sale doctrinale.
Cea mai importanta lucrare a sa este "Confesiunea Ortodoxa", care, cu mici revizuiri, pentru a clarifica anumite nuante catolice pe care Petru le-a introdus fara rea intentie, a fost adoptata de Sinodul de la Iasi din 1642.
Trebuie sa subliniem aici importanta acestei lucrari doctrinale, pe care Biserica Ortodoxa a inclus-o in cele 13 lucrari enciclice, si care impreuna cu hotararile celor 7 Sinoduri Ecumenice, formeaza baza doctrinei ortodoxe.
Teologii ortodocsi contemporani, de pretutindeni, acorda o mare consideratie acestei lucrari si sunt unanimi in a recunoaste ca influentele catolice (in special cele cu referire la purgatoriu si la pacatul stramosesc) sunt minore in comparatie cu importanta pe ansamblu a lucrarii.

Lucrarea sa de capatai este conceputa sub forma de intrebari si raspunsuri pe marginea Simbolului Credintei (Crezul de la Niceea) si de aceea este considerata ca una din cele cinci "Carti Simbolice ale Ortodoxismului".

Din raspunsul la intrebarea 51 (Cum trebuie sa ne inchinam?), putem vedea influenta isihasta asupra lui Petru Movila. El ne spune ca dupa ce ne inchinam, spunand "In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin", trebuie sa mai adaugam si fraza "Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", ceea ce reprezinta "rugaciunea inimii", pe care calugarii isihasti o repetau (coordonandu-si totodata respiratia) pana ajungeau sa vada acea lumina taborica.

Reproducem in continuare un fragment cu referire la "rugaciune" si "speranta".