347. Multi sãraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. si multi care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. si multi blânzi, dar fatã de patimile necurate. Multi care flãmânzesc si `nsetosazã, dar pentru a rãpi cele strãine si a câstiga din nedreptate. Multi milostivi, dar fatã de trup si cele ale trupului. si curati cu inima, dar pentru slava desartã. si fãcãtori de pace, dar prin aceea cã supun sufletul trupului. Multi prigoniti, dar fiindcã sunt fãrã rânduialã. Multi ocãrâti, dar pentru pãcate rusinoase. Fericiti sunt insã numai aceia care fac si pãtimesc acestea pentru Hristos si dupã pilda lui Hristos. De ce? Pentru cã «a lor este împãrãtia cerurilor» si pentru cã «acestia vor vedea pe Dumnezeu», si asa mai departe. Asadar nu fiindcã fac acestea si le pãtimesc sunt fericiti cãci si cei mai-nainte pomeniti fac acelasi lucru. Ci pentru cã fac si pãtimesc acestea pentru Hristos si dupã pilda lui Hristos.

348. In toate cele fãcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop, cum s-a spus adeseori: de lucrãm pentru El, sau pentru altceva. Când vrem deci sã facem vreun bine, sã avem de scop nu plãcerea oamenilor, ci pe Dumnezeu, ca privind pururea la El toate sã le facem pentru El, ca nu cumva sã rãbdãm si oboseala si sã pierdem si plata.