Dacã vrei ca Domnul sã-ti acopere pãcatele, sã nu-ti arãti oamenilor virtutile. Cãci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu cu acelea (Sf. Marcu Ascetul).

Pãcatul este întrebuintarea gresitã a gândurilor, cãreia îi urmeazã reaua întrebuintare a lucrurilor (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

Pãcatul este boala sufletului, este lipsa sãnãtãtii gândului si a judecãtii (Sf. Simeon Noul Teolog).

Pãcatul este întunericul si ceata sufletului (Sf. Marcu Ascetul).

Patimile sunt munti greu de purtat; în mijloc au vãi pline de balauri, animale veninoase si serpi (Sf. Macarie cel Mare).

Pãcatele stau alãturi de virtuti si de aceea cei rãi iau virtutile drept pãcate (Sf. Talasie Libianul).

Pãcatul a pus pe fata noastrã o mascã urâtã. Prin pãcat, frumusetea duhovniceascã a sufletului s-a întunecat ca si fierul care este înnegrit de ruginã (Sf. Grigorie de Nyssa).

Dacã îti miluiesti adversarul, îti va fi un dusman, si dacã vei cruta patima, atunci se va ridica împotriva ta (Sf. Nil Sinaitul).

Câtã vreme mintea noastrã este încã tulburatã de pãcat, încã n-am primit iertarea Domnului, fiindcã n-am fãcut încã roade vrednice de pocãintã (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

Pãcatul face pe oameni nerusinati (Sf. Ioan Hrisostom).

Pãcatul învechit cere nevointã îndelungatã. Cãci obisnuinta învârtosatã nu poate fi clintitã din loc dintr-o datã (Sf. Talasie Libianul).

Pãcatul însealã cu o falsã dulceatã (Fericitul Augustin).

Pofta cea rea este în om un dusman vrãjmas sau o unealtã a demonului (Avva Ahile).

Sîgeata diavolului este pofta cea rea si vãtãmãtoare (Sf. Ioan Hrisostom).

Pãcatul pãtruns în om este un fel de putere rationalã a satanei, care a pus stãpânire pe tot (Sf. Macarie cel Mare).

Pãcatul taie nervii sufletului (Sf. Chiril al Ierusalimului).

Pãcatul spre moarte este tot pãcatul nepocãit. Chiar de s-ar ruga un sfânt pentru un asemenea pãcat al altuia, nu este auzit (Sf. Marcu Ascetul).

Pãcatul este strugurele cel mai amar, din folosirea cãruia se produce o puternicã strepezire (Fericitul Augustin).

Sufletul poate sã se împotriveascã pãcatului, dar nu poate birui sau dezrãdãcina rãul, fãrã Dumnezeu (Sf. Macarie cel Mare).

Deprinderea pãcatului este boala sufletului. Iar pãcatul cu lucrul este moartea lui (Sf. Talasie Libianul).

Începutul pãcatului este pofta, prin care se pierde sufletul rational; iar începutul mântuirii si al Împãrãtiei Cerurilor este dragostea (Sf. Antonie cel Mare).

Sileste-te sã nu cazi în pãcat, dar dacã ai cãzut, dã dovadã de bãrbãtie, scoalã-te repede (Sf. Nil Sinaitul).

Pãcatul biciuieste constiinta, rupe inima si o umple de îndoialã si de fricã (Sf. Ambrozie).

De va cãdea cineva în vreo gresealã si nu se ve întrista pe mãsura ei, atunci usor va cãdea în aceeasi cursã (Sf. Marcu Ascetul).

Fatã de pãcat nu mor decât aceia care-l urãsc din tot sufletul (Avva Ilie Ecdicul).

Dacã noi ne aducem aminte de pãcatele noastre, Dumnezeu le va uita (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce zace sub pãcat nu poate birui singur cugetul trupesc. Cãci atâtarea se miscã fãrã odihnã în mãdularele sale. De suntem pãtimasi, trebuie sã ne rugãm si sã ne supunem. Cãci de abia cu ajutor ne putem rãzboi cu obisnuintele pãcatului (Sf. Marcu Ascetul).

Fãrã zdrobirea inimii, e cu neputintã sã ne izbãvim cu totul de pãcat. Iar inima se zdrobeste prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hranã si de la lenevirea trupeascã. Cãci prisosinta acestora sãdeste iubirea de plãcere; iar iubirea de plãcere primeste gândurile rele. Pe de altã parte, ea se împotriveste atât rugãciunii, cât si slujirii cuvenite (Sf. Marcu Ascetul).

Pãcatele de odinioarã, pomenite special (în minte) dupã chipul lor, vatãmã pe cel cu bunã nãdejde. Cãci dacã îi apar în cuget însotite de întristare, îl desfac de nãdejde, iar dacã i se zugrãvesc fãrã întristare, îsi întipãresc din nou vechea întinãciune (Sf. Marcu Ascetul).

Cu cât se apropie cineva mai mult de Dumnezeu cu atât se vede mai pãcãtos (Avva Dorotei).

Prinzându-te începutul vreunui pãcat, nu zice: "Nu mã va birui pe mine". Cãci în cât ai fost prins, ai si fost biruit. Mestesugirea pãcatului e ca o mreajã bine împletitã; si cel ce s-a încurcat dintr-o parte, de va fi cu nepãsare, va fi prins întreg (Sf. Marcu Ascetul).

Multi ne întristãm pentru pãcate; dar primim cu plãcere cauzele lor (Sf. Marcu Ascetul).