Curãtia este pãzitã de smerenie, înfrânare, rugãciune necontenitã si meditatie duhovniceascã (Cuviosul Teognost).

Nu putem ajunge la adevãrata curãtie dacã n-am ajuns mai întâi, în inima noastrã, la adevãrata smerenie (Cuviosul Casian).

Sufletul cel curat are puterea ca sã vadã în el însusi - ca într-o oglindã - pe Dumnezeu (Sf. Atanasie cel Mare).

Oricât de mici sunt pãcatele, ele pãteazã constiinta, iar constiinta trebuie sã fie mereu curatã, dar se pãteazã totusi zilnic si atunci în toate zilele trebuie s-o curãtim (Sf. Vasile cel Mare).

Curãtia nu vine numai din a nu face rele, ci si din a stinge cu totul relele, prin împlinirea cu grijã a celor bune (Sf. Diadoh al Foticeei).

Cel ce vrea sã-si curete inima sã cheme necontenit pe Domnul Iisus Hristos împotriva vrãjmasilor spirituali (Cuviosul Isihie Sinaitul).

Prin curãtia inimii se întelege lipsa oricãrui pãcat, dar mai ales a pãcatului desfrânãrii (Sf. Ioan Hrisostom).

Toti oamenii iubesc curãtenia lãuntricã. Cu toate acestea nu se pot curãti. De aceea trebuie sã cercetãm cum si prin ce putem ajunge la curãtenia inimii. Desigur cã nu altfel decât prin Cel ce s-a rãstignit pentru noi (Sf. Macarie cel Mare).

Inima curatã este aceea care nu mai este atrasã nimic din lumea aceasta. În ea venind Domnul, Îsi scrie Legile Sale ca într-o tãblitã (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

Curãtia nu vine numai din a nu mai face cele rele, ci si din a stinge cu totul relele, prin împlinirea cu grijã a celor bune (Sf. Diadoh al Foticeei).

Viata necuratã împiedicã întelegerea adevãrurilor înalte (Sf. Ioan Hrisostom).

Nu mã temeam de necurãtia hainei, ci de necurãtia poftei (Fericitul Augustin).

Viata necuratã împiedicã întelegerea lucrurilor duhovnicesti (Sf. Efrem Sirul).