Problema care se pune este aceea de a-L recunoaste pe Duhul Sfant si de a nu-L confunda cu vreun alt impuls, cu vreo alta inspiratie venita din lume, sau cu o miscare de natura doar psihica sau fizica. Duhul Tatalui nu ne poate insufla un gand sau o actiune care sa vina in contra Fiului Sau Divin.
De aceea insuflarea Duhului lui Dumnezeu este in mod fundamental legata de o rugaciune adresata lui Hristos.

Insuflarea Duhului este foarte precis legata de credinta. Oamenii care nu cred nu au aceasta experienta. Demonii au si ei credinta, dar nu au iubire, pentru ca ei nu cred ca in Dumnezeu este iubire.

Duhul Sfant imi intareste credinta. El imi da puterea credintei: simt ca aceasta putere nu vine de la mine, ea este o putere care vine de la altcineva si adeseori simt lipsa acestei puteri. Este o putere care imi vine de sus. Dar de ce vine ea numai prin rugaciune?
Aici este taina "sinergiei", a conlucrarii dintre libertatea umana si vointa divina.
Trebuie sa fac eforturi pentru a crede, iar aceste eforturi, ca si puterea rugaciunii care imi vine, sunt lucrarea Duhului Sfant.
Uneori fac eforturi pentru a crede dar nu reusesc; n-am rezultate, raman cu o credinta sovaielnica.

"Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai trimis Duhul Tau Cel Sfant peste ucenicii Tai aflati in rugaciune.
Adu-Ti aminte si de noi pacatosii, aprinde in noi dorinta fierbinte dupa acelasi Duh, setea de apa Ta cea vie, ca acest Duh sa nu ne gaseasca nepasatori si adormiti la venirea sa intru putere! Amin."

Atunci cand cred cu adevarat, cu caldura, este semnul prezentei Duhului Sfant.
Acest fapt nu poate veni de la mine; eu nu pot da aceasta putere credintei mele. Duhul Sfant mi-o da.