89. Doua bunuri ne aduce noua harul cel sfant prin Botezul renasterii, dintre care unul covarseste nemarginit pe celalalt.
Cel dintai ni se daruieste indata, ca ne innoieste in apa insasi si lumineaza toate trasaturile sufletului, adica "chipul" nostru, spaland orice zbarcitura a pacatului nostru. Iar celalalt asteapta sa infaptuiasca impreuna cu noi ceea ce este "asemanarea".
Deci cand incepe mintea sa guste intru multa simtire din dulceata Preasfantului Duh, suntem datori sa stim ca incepe harul sa zugraveasca, asa zicand, peste chip, asemanarea. Precum pictorii deseneaza intai cu o singura culoare figura omului, apoi inflorind putin cate putin, culoare prin culoare, scot la iveala chipul viu al celui zugravit pana la firele parului, asa si sfantul har al lui Dumnezeu readuce intai prin Botez "chipul" omului la forma in care era cand a fost facut, iar cand ne vede dorind cu toata hotararea frumusetea "asemanarii", infloreste o virtute prin alta si inalta chipul sufletului din stralucire in stralucire, daruindu-i pecetea "asemanarii".
Simtirea noastra ne arata cum ia forma in noi asemanarea, dar desavarsirea asemanarii o vom cunoaste numai prin iluminare.
Ca toate virtutile le primeste mintea prin simtire, dar dragostea duhovniceasca nu o poate capata cineva pana nu va fi iluminat intru toata incredintarea de Duhul Sfant.
Pana ce mintea nu primeste in chip desavarsit asemanarea prin lumina dumnezeiasca, chiar daca are toate celelalte virtuti, ea este inca lipsita de dragostea desavarsita.
Iar cand se va asemana cu virtutea lui Dumnezeu (vorbesc de asemanare, atat cat este cu putinta omului), atunci va purta si asemanarea dragostei dumnezeiesti.
Ca precum in cazul portretelor pictate, daca se adauga chipului culoarea cea mai vie, se scoate la iveala pana si asemanarea zambetului celui pictat, asa si la cei zugraviti dupa asemanarea dumnezeiasca, daca se adauga lumina dragostei, "chipul" se ridica la frumusetea "asemanarii".
Nici macar nepatimirea nu poate darui sufletului alta virtute, ci numai dragostea.
Incat "omul nostru cel dinlauntru se innoieste zi de zi" in gustarea dragostei, dar se implineste abia intru desavarsirea ei.