6. Lumina cunostintei adevarate sta in a deosebi fara greseala binele de rau. Ca atunci calea dreptatii, atragand mintea spre Soarele dreptatii, o duce la lumina nesfarsita a cunostintei, ca pe una care cauta de aici inainte cu indrazneala dragostea.
Uneori trebuie sa smulgem intr-o manie nemanioasa dreptatea de la cei ce indraznesc sa o necinsteasca. Pentru ca ravna evlaviei isi arata biruinta nu urand pe cineva, ci mustrandu-l.

7. Cuvantul duhovnicesc umple de siguranta simtirea mintii, fiind purtat de lucrarea dragostei ce izvoraste din Dumnezeu. De aceea mintea noastra se indeletniceste fara sa fie silita cu grairea despre Dumnezeu. Ca nu simtea atunci vreo lipsa care provoaca grija. Bine este deci sa asteptam totdeauna cu credinta, ca sa primim prin dragoste iluminarea pentru a cuvanta. Ca nimic nu este mai sarac decat cugetul care, stand afara de Dumnezeu, filosofeaza despre cele ale lui Dumnezeu.

8. Nici cel ce nu este inca luminat nu se cade sa se apropie de vederile duhovnicesti; nici cel invaluit din belsug de lumina bunatatii Preasfantului Duh sa nu inceapa a cuvanta, pentru ca lipsa luminii aduce nestiinta, iar belsugul nu ingaduie sa se vorbeasca. Ca sufletul fiind atunci beat de dragoste catre Dumnezeu, vrea sa se desfateze cu glas tacut de slava Domnului. Prin urmare numai cel ce tine mijlocia iluminarii, trebuie sa purceada a grai despre Dumnezeu. Ca aceasta masura daruieste sufletului cuvinte pline de stralucire, iar stralucirea iluminarii hraneste credinta celui ce graieste intru credinta. Ca randuiala este ca acel ce invata pe altii sa guste, prin dragoste, el mai intai rodul cunostintei, asa cum plugarul care se osteneste trebuie sa se impartaseasca mai intai el din roade.

9. Atat intelepciunea cat si cunostinta, ca si celelalte daruri dumnezeiesti, sunt ale unuia si aceluiasi Duh Sfant. Dar fiecare din ele isi are lucrarea sa deosebita. De aceea unuia i s-a dat intelepciune, altuia cunostinta intru acelasi Duh, marturiseste Apostolul. Cunostinta leaga pe om de Dumnezeu prin experienta, dar nu indeamna sufletul sa cuvanteze despre lucruri. De aceea unii dintre cei ce petrec in viata monahala sunt luminati de ea in simtirea lor, dar la cuvinte dumnezeiesti nu vin. daca insa se da cuiva pe langa cunostinta si intelepciune, in duh de frica, lucru ce rar se intampla, aceasta descopera insesi lucrarile cunostintei. Fiindca cea dintai obisnuieste sa lumineze prin traire, iar a doua prin cuvant. dar cunostinta o aduce rugaciunea si linistea multa, cand lipsesc cu desavarsire grijile, iar intelepciunea o aduce meditarea fara slava desarta a cuvintelor Duhului si mai ales harul lui Dumnezeu care o da.