III.

Care era insa starea Bisericii muntene intr’un timp cand un Domn energic inalta asa de sus pretigiul ei?

Mitropolitul Stefan isi prelungi pastoria si in vremurile nelinistite de’naintea mortii lui Mateiu Basarab. In 1652 el tiparia Pravila cea mare, iar in Novembre 1653, in urma razboiului cu Moldova, iesi inaintea Patriarhului de Antiochia, Macarie, care intra in Targoviste. Mitropolitul Ignatie, Sarbul de la Ramnic, care si acolo-si zicea "arhiepiscop al Ramnicului si al Mehadiei toate", ii urma, in imprejurari necunoscute.

Acest Mitropolit sluji la inmormantarea lui Matei, la sfintirea lui Constantin-Voda. Rascoala Seimenilor il cruta, si el merse in fruntea soliei muntene care cerceta in Maiu 1655 pe Gheorghe Rakoczy al II-lea. Si Mihnea-cel-Rau ii da sarcina de a se intelege cu "Craiul" in 1659. O scurta retragere la Ramnic in 1655 nu se prelungise prea mult. Dar, dupa caderea Domniei lui Mihnea, Gheorghe-Voda Ghica, sau macar fiul sau mai hotarat, Grigore, chema in Scaun iarasi pe Stefan, care statu de acum inainte ca Mitropolit, fara a se mai insemna in vre-o privinta, pana la 25 April 1668. Pe mormantul lui in Mitropolia din Targoviste, careia tocmai ii daduse un clopot, se inseamna cu mandrie, in romaneste, ca el a "fost pastor in Scaun ani 20", trecandu-se astfel cu vederea ca nedreapta si necanonica pastoria trecatoare a Sarbului din Nicopol, Mitropolitul tulburarilor.

Soborul alese, la 20 Maiu 1668, in locul Romanului Stefan, din Ramestii Valcii de obarsie, nascut insa din parinti de la Costestii Argesului, pe alt Roman, Teodosie, care era de loc din Vestemul Ardealului si se calugarise la Cozia, ajungand apoi egumen la Arges.

Nu se calcau astfel drepturile episcopilor Ramnicului si Buzaului. In cel d’intaiu Scaun, in locul lui Ignatie Sarbul fusese asezat, la 1653, egumenul Coziei, Dionisie, care ramase in tot cursul stapanirii tulburate a lui Constantin-Voda. Inca din Septembre 1658, statea insa la Ramnic un al doilea Ignatie, caruia i se zice, pentru a-l deosebi de cel d’intaiu: "Grecul", - arhiereu ambitios, care, calcand pe urmele Sarbului, si intrecandu-l chiar, nu-si zicea numai episcop, cum era de fapt, ci: "cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop Mitropolit chir Ignatie de Ramnic, a toata tara", adeca a toata Tara Oltului. Domnul insa nu stia, fireste, decat de "piscupia de la Ramnicul-de-sus" si "parintele piscupul Egnatie Grecul".

Grecul nu era, de alminterea, dintre carturarii din acest neam cari se salasluiau de la o vreme la noi, si pastoria lui e tot asa de stearpa ca si a inaintasului sau roman. La moartea lui, intamplata in Mart 1668, se alese, in ziua de 21 ale lunii, Serafim, care era episcop de Buzau inca din vremea lui Matei Basarab, de la 1649. Serafim era un prea nou episcop de Ramnic pentru ca sa aiba dreptul de a pretinde la Mitropolie, si inca mai nou Grigorie de la Buzau, fost egumen de Brancoveni – un ucenic de-al Mitropolitului Grigorie – ales la 4 April, - inlocuitorul in acest Scaun al lui Serafim.

Dar, pentru a se aduce in fruntea ierarhiei muntene un simplu egumen de la Cozia, mai trebuia un lucru. Dupa incheierea Domniei lui Matei-Voda, dupa framantarile din timpul lui Constantin Basarab, dupa venirea de Domni straini, greci, in Scaunul muntean, ca unii ce puteau fi mai siguri in credinta lor fata de Turci, se alcatui in tara, in jurul lui Constantin Cantacuzino Postelnicul, pe care Grigore Ghica puse sa-l zugrume la Snagov, pentru tradare, si in jurul fiilor sai, dintre care doi, Draghici si Serban, ravnira Domnia, un puternic partid al boierilor de tara, Romani sau romanisati, neamuri bune si vechi, care intelegeau sa nu imparta cu nimeni cinstea, dregatoriile, veniturile. Cand placul Turcilor, cumparat, ca de obiceiu, cu bani, facu din Radu Leon, fiul lui Leon-Voda Tomsa, un Domn al Terii-Romanesti, acesta fu aratat cu degetul ca strain el insusi si ocrotitor de straini, ca stricator de datini si calcator de drepturi, si boierimea, care cetia in cronici si avea si altfel intiparite intamplarile ultimelor decenii, se hotara a inoi impotriva lui ceia ce se facuse de generatia batranilor impotriva lui Leon-Voda insusi.

Pricini de plangere impotriva acestui Radu-Voda care vorbia greceste erau destule: "marghiolii" lui, Sofialaul, Balasachi, nu crutau nici manastirile in lacomia lor de bani si de bucate; din argintul icoanelor, spune cronica de familie si de partid a Cantacuzinilor, se facura "scari si tipsii si sale ferecate" pentru mandria trufasa a Domnului; pe degetele lui sau ale vre-unui puternic ocrotitor din Tarigrad se vor fi mutat cele "doua inele de aur cu pietre scumpe" de pe oasele sfinte ale moastelor lui "popa Nicodim" din Tismana, pe care Matei-Voda o inchinase la Sf. Munte; averile egumenilor treceau in Vistieria domneasca. Cel putin asa spun dusmanii.

Se pregatia o rascoala; Serban Cantacuzino, Mare-Spatar, era in masura a strange la Bucuresti pe capitani, iuzbasi si slujitori; trebuia ca un Mitropolit inteles cu nemultamitii din acest partid "national" sa fie gata a lua crucea in mana pentru a merge, in sunet de clopote, inaintea cetelor rasculate. Oameni evlaviosi, darnici pentru cele sfinte, ctitori de biserici – in 1671 ei ispravira frumoasa biserica de la Coeni pe Arges, langa Curtile lui Radu-Voda Serban, bunicul lor -, Cantacuzinii aveau multi partenitori printre clerici. Si astfel, cu voia lor si pentru interesul lor politic, fu ales Mitropolit Teodosie.

Supt cuvant ca Domnul vrea sa ucida pe boierii cari nu-i plac, se stranse la Curte, in ziua de 3 Decembre 1668, - pe cand se intorcea de la Moscova Mitropolitul ardelean Sava -, o mare multime de boierime si oameni din popor. De aici gloata pleca spre Mitropolie, unde clopotele se pusera in miscare pentru a inmulti si mai mult numarul luptatorilor impotriva tiranului patron al Grecilor. Un fel de sobor al rascoalei se tinu la Cotroceni, unde peste cativa ani Serban era sa ridice manastirea sa, o capodopera a artei bisericesti dupa tipicul definitiv care se elaborase pana atunci. Aici se alese deputatia de plangere care trebuia sa caute tocmai in Tesalia pe Sultan spre a-i cere curatirea pamantului terii de Greci. Radu-Voda se grabise, a se lepada, la 9 ale lunii, prin act formal, indreptat catre "arhierei", - tustrei episcopii erau de fata -, "arhimandriti, egumeni, boieri, slujitori, popi, diaconi si toti taranii cati sa afla vietuitori in tara Domniei Sale", de Greci laolalta si de fiecare dintre cei mai mari in deosebi, asigurand bunele datini de pe vremea lui Voda Matei batranul.

In manastirile neinchinate, el se invoia a nu se pune egumeni decat "Rumani, dupa obiceiul si tocmeala lor, iar om strein, grec, sa nu fie volnic nimenilea a pune". Inchinari noua se opresc. Calugarii greci vor iesi din biserica domneasca a Curtii, facand loc unor "popi mireni rumani". Asupra acestor puncte, Radu facu juramant la Mitropolie.

De fapt, inca din April 1666, supt inraurirea Mitropolitului Stefan, Radu intarise hotararile lui Mihai Viteazul cu privire la inlaturarea strainilor din fruntea oricarii manastiri si, cu catva timp inainte chiar, el oranduise intoarcerea acelor "obiceaiuri bune ce era pierdute si precupite de streini"; un strain putea ravni la egumenie, numai daca, fiind si "om de folos", statea un timp la noi, ca "sa se dea locului", daca-l primia soborul si daca jura ca "va lacui pana la moarte" in manastire, carmuind-o in dreptate si credinta si tiind in sama soborul. Egumenul, de orice neam, va fi scos daca se va dovedi "viclean si va incepe a lacui razvratit si va fi de zminteala fratilor", mai ales instrainand averea.

De fapt, daca pe langa Radu-Voda se gaseste episcopul grec Sofronie, de Vidin, la Tismana, la Arges – Teodosie -, la Dealu, la Snagov, la Campulung, la Caldarusani, la Arnota, la toate manastirile domnesti deci, care sant insirate in aceasta ordine, erau la 14 April 1666 numai egumeni romani si cetind romaneste.

Astfel Radu-Voda Grecul era prea slab ca sa poata lua masuri impotriva acelor dintre rasculati, cari ramasera; ceilalti, intre cari si Mitropolitul, adusera numirea unui nou Domn, potrivit pentru ca neamul si aliatii Cantacuzinilor sa poarte toate trebile dupa vointa lor. E batranul Antonie-Voda din Popesti, de la care Sava Ardeleanul capata, la 25 April 1670, - precum Simion Stefan capatase, cu toata calvinia lui, de la Matei-Voda in 1650, - intarirea mosiei pe care Mitropolia Balgradului o avea, inca din zilele lui Mihai Viteazul, in Tara-Romaneasca.

Teodosie dadu, fireste, carte de blastam pentru descoperirea acelor boieri cari indemnasera la uciderea batranului Constantin Cantacuzino. El intari masurile luate pentru a pedepsi pe Stroe Leurdeanul, puind supt actul de afurisanie iscalitura egumenilor romani: de la Tismana, Cozia – unde era un Teodor, -, de la Bistrita, Arnota, Dealu, Campulung, Glavacioc – viitorul Mitropolit Varlaam, poate un Moldovean -, de la Snagov, Govora, Caldarusani, si, in al doilea rand, ale celor greci, de la Sf. Treime -, Radu-Voda" din Bucuresti, - de la Sf. Gheorghe, mitoc al Ierusalimului, de la Gruia, de la Mislea, de la Sarindariul din Bucuresti si de la manastirea Mihai-Voda din acelasi oras, afara de "egumenul Doamnei, Dionisie" (de la biserica bucuresteana a Doamnei lui Serban). Prin ei toti, Vornicul Stroe se prefacu, fara cea mai mica bunavointa, in "parintele monah Silivestru", calugarire fara pilda pana atunci, pentru a scapa de la moarte.

Cand Grigore-Voda Ghica ajunse iarasi Domn, fireste insa ca veni ceasul rasplatirii pentru Mitropolitul cantacuzinesc si episcopii de partid. Caterisirea lui Teodosie s’a savarsit indata dupa venirea in tara, in primavara anului 1672, a Domnului din a caruia porunca fusese ucis Constantin Postelnicul Cantacuzino. De sigur ca a fost un sinod de judecata, din care trebuie sa fi facut parte, nu Vladicii terii, partasi la toata actiunea politica a fruntasului lor, ci episcopi greci de peste Dunare, pe cari Ghica-i putea atrage tot asa de lesne ca si Radu Leon. Pana atunci Mitropolitul prigonit de Domn isi parasise Scaunul de buna voie sau fugise peste hotare; o judecata sinodala, asemenea cu aceia care, in chip atat de dramatic, se ispravise abia la Moscova, era si lucru gingas, si lucru greu -–aceasta putea sa o stie Grigore-Voda – din punctul de vedere al observarii canoanelor. Se pare ca Ghica va fi fost sfatuit atunci de arhiereul grec care in aceasta vreme a avut mai multa inraurire asupra intregii vieti religioase a Romanilor.

Dosoftei de Ierusalim, noul Patriarh tanar – caci de el e vorba, - se ocupa in cele d’intaiu timpuri ale administratiei sale cu oranduirea "Fratiei Sfantului Mormant" de la metohul ierosolimitan la Constantinopol, careia-i dadu un epitrop si un "comitet de frati alesi", apoi el incepu cladirea manastirii din Betleem, pentru care Constantin-Voda Carnul daduse in mana Patriarhului Nectarie 7.000 de lei, si, in sfarsit, cu sinodul provincial din Ierusalim, menit sa alcatuiasca acea declaratie prin care se vestia lumii intregi ca in zadar aduc in sprijin Calvinii din Franta in lupta lor cu Jansenistii catolici dogmele Bisericii rasaritene, care nu consimte cu Chiril Lukaris. Dar, inainte si dupa sinod, el trebui sa calatoreasca pentru ca prin pomenile stranse sa poata acoperi o datorie de 100.000 de lei care apasa asupra Patriarhiei. Era in Iasi, la Duca-Voda, prin 1670-1, si, de oare ce fu chemat in 1674 la Constantinopol din "Macedonia, Bulgaria si Serbia", trebuie sa se creada ca, dupa sinodul din 1672, el a venit iarasi prin terile noastre, ai caror Domni si boieri puteau ajuta mai mult pentru acoperirea cheltuielilor Scaunelor patriarhale din Rasarit decat teranii slavi de peste Dunare.

Un Grec fu pus in locul lui Teodosie, unul de la Atos, egumenul Sfintei Treimi, deci al manastirii Radu-Voda, Dionisie. El nu statu decat prea putina vreme in Scaun si, dupa moartea lui, inca de la 24 Decembre din acelasi an, se alege Varlaam din Glavacioc, care calatorise si el prin Moscova, la 1666-7, si "prin 1671" ajunsese episcop al Ramnic; acestuia i se propusese Mitropolia inca din primavara, dar el nu voise sa primeasca, precum marturiseste insusi la iesirea sa din Scaun: "chir Teodosie in sila s’a scos din Scaon, si, episcup Ramnicului fiind, mi s’a facut sila de cel de atuncea Domn ca sa ma mut la Scaonul Ungrovlahiei, si am primit toata spaima Domnului, ca sa nu faca acest lucru far de cale", si chiar a doua oara, cand lua carja cazuta din degetele unui mort in loc de a o smulge din manile Mitropolitului sau viu, el ar fi facut aceasta tot "avandu-se sila de spre Domn".

Dupa Decembre 1672 se facu o iniore care lovia greu in eparhia Ramnicului, de unde plecase Varlaam. Grigore-Voda avea langa el pe un Daniil, "striin, din tara Moldovei", cu care era legat prin cine stie ce amintiri sau interese. Acesta va fi ravnit locul pe care-l capatase Varlaam, sau macar Scaunul Ramnicului; neputandu-l multami, pentru motive pe care nu le cunoastem, Grigore, care cetia prin letopisetele terii si se invatase de acolo sa ceara lui Apaffy feudele sale ardelene Fagarasul si Almasul, si stia despre Scaunul cel vechiu de episcopie al Strehaii, pomenit si in cronica, "s’au socotit d’inpreuna cu toti cinstitii sfetnicii Marii Sale si au tocmit si au asezat aceasta sfanta manastire a fi episcopie a Terii-Romanesti"; Daniil fu sfintit de Varlaam singur. Episcopia Strehaii, pentru Mehedinti, pentru acea "toata Meedia" de care vorbia Ignatie Sarbul, fu pastrata de Duca-Voda, supt care e pomenita in 1674 si 1675. Serban, aducand inapoi rosturi canonice, a trebuit sa inlature de la inceput aceasta ciudata episcopie din placul domnesc.

Lasand la o parte rostul lui Varlaam in tiparirea de carti romanesti, el ajuta pe Doamna lui Grigore Ghica sa ridice schitul valcean Fedelescioiu. O fericita intamplare ni-a pastrat izvodul cheltuielilor facute cu cladirea, inceputa la 30 Iulie 1673, si astfel stim ca s’au pus 90.000 de caramizi, in parte de la Jiblea, cu 80 de bani si un leu mia, dandu-se in sama "mesterului de zid" Stoica si a zidarului Marin, pe cari-i supraveghia logofatul Dragomir; ca varnicerii au costat 10 galbeni unguresti, ca piatra de var a fost stransa de oamenii din Radacinesti, Scaunesti si Dolofani, iar lucrul la zid, pentru carat si altele, de Jibleni; ca piatra, in "buduri" si "cuiburi", s’a adus din Albesti, cu "vataful de pietrari" Stoica , platindu-se un "naem" destul de ridicat carausilor de catre dichiul Stefan; ca, pentru lemne, s’au tocmit patru mesteri; o evanghelie tiparita si frumos legata cu argint, o cruce, un potir, un discos, o zveasda, o lingura, o copie, o cadelnita si trei candele cu "zale" le-a dat Doamna, si la aceasta d’intaiu zestre Vladica, din partea lui, adause: o "Liturghie de Mosc", un Octoih, o cadelnita si o cruce.

In acest timp, la Tismana erau inchisi fostul Mitropolit Teodosie, logofatul si cronicarul cantacuzinesc Stoica Ludescu si Gheorghe, socrul lui Aga Matei Cantacuzino: Gheorghe fu ucis aici, inca din Maiu 1673, iar Teodosie, care statu si mai departe la "zatocenie" pentru "multele prihani" ce i se aruncase, scria nacajit de la locul sau de pocainta, la 9 August din anul urmator, cerand lui Radu Cretulescu, cumnatul Cantacuzinilor, si fiului acestuia, Parvu, surguniti si ei in Margineni, "sa nu pregete la ce s’ar cadea pentru dansul". Plangeri si staruinti care trebuiau sa fie zadarnice atata timp cat Ghica si apoi Duca-Voda, care nu era sa revisuiasca doar procesele pierdute de partidul cantacuzinesc, avura Scaunul muntean.

Cand insa Serban calca peste prigonire ca peste pragul maririi sale, lucrurile se schimbara. Indata i se facu judet lui Varlaam. In primavara anului 1679, dand pare-ca lui Apaffy un exemplu pe care acesta-l urma potrivit cu interesele sale si intr’un mod care-i era special, Serban strangea la Bucuresti, dupa cererea lui Teodosie, indata adus de la Tismana, si dupa "tomul" de invoire al Patriarhului de Constantinopol, Dionisie, - care fu, prin urmare, intrebat, dupa norma amintita de curand in Moscova, - un sinod. "Biserica cea mare" era represintata de Mitropolitul de Maroneia si de Ienachi Porphyrita, care nu era numai agentul lui Serban la Poarta – el ii cumparase Domnia, biruind pe Rusetesti, sprijinitorii lui Duca-Voda -, ci si Logofatul-cel-Mare al Patriarhiei. Si alti arhierei straini, "cari se intamplase atuncea aici", au fost de fata, ca Metodie de Dristra (Silistra), impreuna cu "arhiereii terii": Stefan al Ramnicului, fost egumen de Sadova si ales de acolo la 15 Ianuar 1673, un Roman ai carui nepoti se chemau Badea si Irimia, amandoi logofeti, iar parinti ii erau Bogdan si Nedelea, si Grigorie de Buzau; egumenii ca si boierii au fost chemati sa iea parte la dezbateri. Varlaam nu facu nicio impotrivire, ci recunoscu lipsa de vinovatie a lui Teodosie; apoi "au pus carja pre masa inaintea Domnului si a tot soborul", ca odinioara Nicon, de suferintile caruia stia, fireste. "Si , luand carja, Domnul au dat-o Vladicai Teodosie, si l-au trimis la Mitropolie cu mare cinste, Marti in saptamana cea mare inaintea Pastilor, Aprilie 26".

Schimbarea cea noua in Biserica munteana fusese facuta intr’un chip ca e nu ingaduia nicio critica. Vladica depus si cel adus inapoi in Scaun nu-si pastrara ura. Varlaam cladi in liniste, in eparhia Mitropolitului, la Trivale, langa Pitesti, un schit care-i pomeneste inca numele, pe cand Teodosie isi facea si el o manastioara pe dealul de de-asupra Ramnicului valcean, la Cetatuie, ispravind-o la 19 August 1680. Apoi Varlaam, care trai pana dupa sfarsitul Domniei lui Serban-Voda, izgonitorul sau, fu asezat de noul Domn, Constantin Brancoveanu, la manastirea Rancaciovului, si acolo poate isi incheie zilele ca schivnic – se pare dupa Septembre 1698 chiar.

Acest sobor muntean, presidat de un Mitropolit de loc din Ardeal, care se intitula cu mandrie – in titlul Liturghiei din 1680 – "Mitropolitul Targovistii si Bucurestilor, arhiepiscopul a toata Ungrovlahiia si exarh laturilor iproci", era chemat sa faca la 1-iu Aprilie 1682 alegerea unui nou episcop ardelean.