II.

Fara inraurire asupra noastra supt raportul politic, si cu atat mai mult supt cel religios, fusesera legaturile de inrudire ale lui Stefan-cel-Mare cu dinastia Tarilor Rusiei prin casatoria fiicei sale Elena. Daca nu e admisibil ca in veacul al XVI-lea Moldova sa fi primit o intreaga manastire de la un mare-cneaz moscovit, ea se poate mandri ca a fost in stare sa raspunda la rugamintea lui Ivan Vasilievici de a i se traduce din greceste in slavoneste "Syntagma" lui Vlastaris: manuscriptul lui Macarie, invatatul episcop de Roman, se pastreaza inca. Calugari veniau pentru eleimosina, ca falsul Mitropolit din "Tara-Ungureasca" Ieremia, un Grec din Pelagonia, tovaras de fuga al lui Radu Serban in 1611, care capatase doar la 1620 rostul de Vladica in comitatele de de-asupra Ardealului. Apoi Luca de Cipru, viitor episcop de Buzau si Mitropolit muntean, Venedict dascalul din Bucuresti, egumenul Constantin de la Sf. Dumitru din aceiasi capitala. Din Ardeal trecuse pe acolo, cum am vazut, si Vladica Longhin si Vladica Iorest cel prigonit. Multa vreme numai intamplator oameni din partile noastre au nemerit in Marele-Ducat al Tarului, cautand blanuri si fildes pentru Sultanul, facand apoi mai tarziu pana la departatul "Mosc" negot de Cazaclii. Vasile Lupu s’a amestecat in afacerile Tarului negociind in chestia Azovului, ocupat de Muscali; el facu sa se predea garnisoana, cumparata de dansul, a orasului: in oastea turceasca de supt ziduri se aflau si Romani, ba chiar capitanul contingentului muntean fu ucis. Dupa 3 Mart 1654 insa, Cazacii, pe rand dusmani si prieteni ai lui Vasile Lupu, pentru acelasi motiv de incuscrire intre Timus, fiul Hatmanului, si Ruxandra, fiica lui Voda, se supuneau Tarului Alexie, celui de-al doilea Romanov, si acesta pornise, pentru "drepturile neamului rusesc", de care vorbise si Petru Movila, razboiul cu Polonia. Cu soli cazacesti, venira atunci la noi pentru intaiasi data Trimesi ai Tarului, cu vorbe pravoslavnice pe buze si cu lacomie in inima. Matei-Voda nu voi sa-l primeasca si nici sa-i vada cu ochii lui de bolnav care simtia ca i se apropie sfarsitul, dar Gheorghe Stefan, Domnul Moldovei, facu altfel.

Era un om evlavios, care cladi in muntii Bacaului, cautand sa imite macar in sapaturi Trei Ierarhii stapanului dusmanit pe care-l rasturnase, frumoasa manastire a Casinului, unde i s’a adus apoi, din strainatate, si trupul. Dar carti n’a tiparit, si din vina Mitropolitului sau. Caci Varlaam se dusese "la munte", - ceia ce inseamna in vechiul lui lacas de la Secul, - in clipa tradarii si a rascoalei, lasand pe un arhiereu cu constiinta mai usoara sa incunune pe ambitiosul biruitor. Nici Anastasie de Roman, nici episcopul de Radauti, fara a-si parasi, macar, cel d’intaiu, carja, nu alergara la chemarea calcatorului de credinta si de juramant. Ghedeon de Husi nu se uita insa asa de aproape la trecutul si vrednicia morala a Domnului celui nou si turna pe crestetul lui unsul sfintirii. El ajunse astfel Mitropolit. Pe cand Varlaam cauta de averea manastirii de unde-i pornise tot rostul de cleric si scriitor si se pregatia de sfarsit, scriindu-si, la 18 August 1657, in presenta episcopului de Radauti, Sava (de la 1658, la Roman), ultima diata – moartea marelui Mitropolit se intampla inca din 1658, si la 16 April el intrase acum, fara frangere de suflet, "in casa cea de lut a mosilor sai", - Ghedeon carmuia fara cea mai mica stralucire sau cel mai slab semn de originalitate Mitropolia moldoveneasca, asa de sus inaltata pe vremea lui Vasile Lupu.

Ghedeon, care sfintia si episcopi pentru Rusii din Polonia, era in fruntea Bisericii Moldovei cand solii rusi sosira la Curtea lui Gheorghe Stefan. Acesta era prea batran si prea incercat pentru ca sa poata fi inselat de prefacatoria religioasa a Muscalilor. O legatura cu dansii, cari propuneau lucruri asa de bune, ca ajutorul fara tribut, inapoierea Bugeacului, a Chiliei, Ismailului si Cetatii-Albe, a Benderului, i se paru insa prielnica supt raportul politic. Dupa solia in Moldova a lui Arsenie Suhanov si raspunsul lui Voda printr’un trimes grec Ghedeon fu unul dintre solii moldoveni cari mersera la Moscova pentru a lua in biserica Uspeniei din Cremlin juramantul Tarului Alexie (1656).

Cunoastem si o invoire de negot pentru Moldoveni, data de Tar la 29 Iunie 1654. Pe acel timp calugarii rusi veniau cu marfuri si cu uneltiri, la Soveja se facea manastire cu bani de la Moscova, la Cosula se trimeteau ajutoare cu hrisov, la Putna se pomeniau Tarii ca binefacatori si Mitropolitul ardelean izgonit, Iorest, un Putnean, alerga la Imparatul Alexie Mihailovici pentru a-si plati gloaba impusa de "Craiu".

Pe atunci Moscova parea sa se pregateasca astfel de un mare rol panortodox. Luptele, intetite de fel de fel de agenti, si chiar de Domnii nostri, intre doritorii de cinstea cea mai mare ce putea sa capete un Grec, apoi eresia lui Chiril Lukaris, nehotararea urmasilor lui fata de dansul, luarea unor masuri a caror initiativa pornise din Chiev si proclamarea unei "Marturisiri" de ortodoxie, al carii concept venise din manile lui Petru Movila, slabisera foarte mult autoritatea "Bisericii celei Mari" din Constantinopol. Patriarhii vagabonzi si cersitori din Alexandria si Antiohia nu insemnau nimic. Cei din Ierusalim, stapanitori de mai multe bogatii in partile slavo-romane si premergatori ai reformei din dogma, datine, ierarhie, viata canonica si viata culturala in ortodoxie, avura un insemnat rol supt Teofan si supt Paisie, dar acesta se obosi curand, si numai norocul care-i dadu ca urmas pe un cleric invatat ca Nectarie (1661-1669) mentinu o bucata de vreme prestigiul Patriarhiei. Dar nici acest nou Patriarh nu era un harnic calator, si astfel grija ortodoxiei la Bucuresti, la Iasi, la Chiev si la Moscova, o avu, un timp, Paisie Ligaridis, latinisantul cu doua fete, care, ajuns, in umbra Patriarhului Paisie, arhiepiscop de Gaza, se intorsese la noi in 1644 si juca un mare rol in judecata dintre Patriarhul rusesc Nicon si Tarul, care la 1660 pornise impotriva lui, fara a-l putea dobori insa asa de usor cum doborase un print ardelean pe Vladicii din pamanturile sale.

Influenta moscovita in ortodoxie fu impiedecata insa de aceasta cearta indelungata si din ce in ce mai plina de inviersunare intre Tarul Alexie si Patriarhul Nicon, un mare Patriarh, de sigur, prin increderea in dreptatea lui, prin energia cu care o apara si maiestatea cu care stiu sa o represinte. Ligaridis, a carui chemare ar fi fost sa faca pace, pentru binele Crestinatatii in Rasarit, sufla asupra focului, poate pentru vechile sale aplecari latine, dar poate si numai din ambitie, din setea de intrigi a calugarului grec. Dupa ce dihonia dintre Tar si Patriarh fu astfel inveninata prin silintile dibace ale raului oaspe, trebui sa se ajunga la o mare hotarare sinodala. Pana atunci trecura pe la noi spre Moscova o suma de prelati greci, cari improspatara simpatiile pentru elenismul religios, cel mai sigur pastrator al datinei. Insusi Patriarhul de Ierusalim veni in terile noastre la 1664, primit foarte bine de blajinul Domn betiv al Moldovei, Istratie-Voda Dabija, pe care-l sfatuiau si calauziau Cantacuzinii, si mai putin bine de Domnul muntean Grigore Ghica, totusi un Rasaritean de limba greceasca, de si dintr’un neam de Arnauti saraci. Nectarie fu oprit insa de a trece hotarele Imparatiei stapanilor sai, si astfel se intoarse, dupa ce petrecu un timp la Iasi, in chiliile de la Sf. Sava, mitoc al Sfantului Mormant, unde dadea invatatura elineasca Nicolae Kerameus, care trecu apoi la Atena, - el muri acolo in 1663 -, iar, dupa dansul, alt dascal, mai putin vestit, Teodor din Trapezunt (> 1665).

Totusi se ajunse la un sinod de judecata, dupa sosirea la Moscova, in 1664, a Mitropolitului de Iconiu, Atanasie, trimes al Patriarhilor, cari iscalisera un in aceasta privinta. Daca Nectarie nu putu sa vie, multamindu-se a trimete acolo pe arhidiaconul sau Dosoftei, daca si Patriarhul de Constantinopol, Dionisie, cu atat mai mult, - un inaintas al sau, Partenie, fusese spanzurat, in Mart 1657, supt invinuirea ca ar sta in legatura cu Tarul pentru "a scoate Grecia din robie" -, fu impiedecat de a se duce la Muscali, Patriarhii de Alexandria si Antiohia luara asupra lor judetul. Prin Georgia, si nu pe drumul obisnuit al Terii-Romanesti si Moldovei, care li-ar fi fost inchis, ei rasbatura pana la cetatea de resedinta a Tarului, unde sosiau in Novembre 1666. Sinodul incepu indata, si, cu toate simpatiile generale de care Nicon se bucura in Rasarit, el fu scos prin decret sinodal, iscalit de Macarie al Antiohiei, de Paisie din Alexandria si de alti douazeci si noua de arhierei, Rusi, Greci, si chiar Sarbi, in Decembre urmator. Dar Dosoftei trebui sa staruie la Constantinopol pentru ca Patriarhii sa se poata intoarce nesuparati pe unde erau obisnuiti sa calatoreasca. Peste putin, la 23 Ianuar 1669, Nectarie de Ierusalim isi parasia carja si, impotriva asteptarii tuturora, si a lui chiar, se alese in locu-i foarte tanarul arhidiacon Dosoftei: "nefiind barbati in Ierusalim", spuse cineva ironic, "a domnit Debora".

Cu ridicarea lui la demnitatea patriarhala incepe la noi o noua era greceasca, fara ca totusi inraurirea Moscovei si a Rusiei polone sa inceteze cu totul. Intre cele doua curente se da, de pe la 1670 la 1700, o lupta care face interesanta, si din alt punct de vedere decat al personalitatilor, al conflictelor dintre ele si, in alt ordin, al raspandirii limbii romanesti in cetire si slujba, aceasta parte din desvoltarea Bisericii romanesti.

Indata chiar dupa inchiderea sinodului din Moscova, Sava, Mitropolitul ardelean, impreuna cu fratele sau, nelinistitul Gheorghe Brancovici, care ar fi vrut bucuros sa unelteasca in sama Tarului printre crestinii din Balcani, sosiau la Moscova, pentru a strange banii cu cari sa se faca din nou resedinta metropolitana din Balgrad. Gheorghe da insusi aceasta stire, adaugind ca, la 29 Iunie 1668, de Sf. Petru si Pavel, Sava a luat parte la slujba pe care o facura cei doi Patriarhi greci, cari nu apucasera a pleca, si noul Patriarh pus de dansii in Moscova.

Principii ardeleni de la inceputul veacului avusera legaturi de prietenie cu Tarii, trimetand la ei si cate un Grec dintre Cantacuzini. Data aceasta insa, cu toata scrisoarea de recomandatie a lui Apaffy din 18 Ianuar, calatoria Vladicai romanesc, care trebuia sa fie calvin si care se intorcea cu manile pline de la ortodocsi, - de la cei din Moscova, cari atrasesera luarea-aminte a tuturora prin drama luptei si infrangerii lui Nicon, cari aveau in mijlocul lor doi Patriarhi si o multime de prelati din tot Rasaritul si cari iesisera abia din sedintele unui sinod unde se afurisisera rascolnicii rusi, dusmani ai elenismului ierarhic si canonic, - paru deosebit de indoielnica. Stim ca de fapt el a vorbit Rusilor despre "marea multime de crestini ortodocsi, Sarbi, Bulgari, Romani, cari toti sant gata si asteapta sa atace din oarecare parte crestini pe procletul de Turc; fiind in mare lipsa, nevoie si stramtorare, toti ar alcatui cu voia lui Dumnezeu, o oaste". El capatase voia de a veni la Moscova tot la spte ani. Cu streliti fusese el dus pana la Smolensc. Turcii statusera pe ganduri inainte de a ingadui intoarcerea Patriarhilor cari luasera parte la sinodul din Moscova, si unul din ei trebui sa "paretiseasca" fara zabava. Apaffy, omul Turcilor, nu crezu ca poate lasa mult timp in liniste pe Vladica lui, intors din asemenea locuri primejdioase, cu odajdii, cu carti slavone, si nu numai cu atata.

Intaiu, dupa staruinta noului predicator al Curtii, abia intors din Apus, Mihail Tophaeus, care puse in miscare pe superintendent, un om mai tolerant, i se impuse lui Sava, la 20 Februar 1669, a doua zi dupa intoarcere, daca nu chiar in lipsa lui, acelasi program de pastorie calvineasca cu care se injugase grumazul inaintasilor sai. Se mai adausera cu acest prilej si alte puncte, precum: intemeierea de scoli romanesti in Balgrad si Inidora, in Maramuras, in partile Chioarului, ramaind ca invatatura tinerilor sa se poata urma si in alte scoli, cu aceiasi limba (uberiore linguae cultura); inoirea tiparului din Balgrad, pentru a se da la lumina "carti folositoare, mai ales cele sfinte"; inlocuirea preotilor cari nu stiu decat sa "boscorodeasca slavoneste", cu altii cari sa cunoasca "temeiurile de nevoie ale Legii crestine" – calvinesti – si "scrisul romanesc"; supunerea tuturor masurilor de ocarmuire la aprecierea superintendentului si, dupa ispravirea oricarui sobor romanesc, infatisarea Vladicai si a unei delegatii in sinodul maghiar calvin, pentru a se revedea hotararile si a se invata "lucrurile Legii celei adevarate si preceptele bisericesti".

Sava n’avea nici putinta, dar nici voia de a urma aceste invataturi, si el era inca destul de tare, prin legaturile, prin bogatia si prin insusirile sale personale, pentru a nu fi tulburat din causa neindeplinirii lor. Sa se mai adauge ca Tophaeus nu era inca decat inspiratorul politicii religioase a lui Apaffy si ca nu ajunsese la demnitatea de superintendent care-l punea intr’o situatie mai potrivita pentru a lovi. Deocamdata actul din 1669 ramase numai ca o amintire a masurilor ce fusesera luate in trecut si ca o indrumare pentru viitor. In sfarsit, Gheorghe Brancovici se facuse folositor, prin cunostinta lui de limbi si oameni, prin talentul lui subtil de a lega si a deslega intrigi politice, lui Apaffy, care avea greutatile lui la Poarta. Cand fratele mirean capata mosia Vintului-de-jos si era insarcinat la 1675 sa represinte la Poarta pe principele sau, era greu sa se prigoneasca, de hatarul fanaticului tanar predicator, fratele episcop. Din potriva, vedem, la 20 Decembre 1673, ca se scutesc preotii romani de orice dijma, ca pe vremurile lui Barcsai.

Cand un nou superintendent, Gaspar Tiszabecsi, urma lui Petru Kovasznai, el ceru si capata de la "Craiu", la 14 Iunie 1674, o porunca privitoare la descoperirea tipografiei lui Rakoczy si la dreptul sau de a supraveghia oricand pe "Vladica, pe vicarii lui, pe protopopi si toti pastorii bisericilor romanesti din Ardeal", acestia fiind datori a se infatisa oriunde i-ar chema el. Iarasi o hotarare menita sa ramaie numai pe hartie, odata ce in dosul Vladicai statea putenicul frate al acestuia. Domn muntean era, apoi, pe acest timp Grigore Ghica-Voda, care in multe randuri avu legaturi tainice cu Apaffy, negociind intre acesta si Imparat, si Vladica Sava alergase sa mangaie pe Doamna lui Ghica in clipa grea a celei d’intaiu maziliri a sotului ei, cand ea fugise desnadajduita in Ardeal. Mai mult, fratele episcopului, Gheorghe, avea inca din 1673, o intelegere tainica cu Voda, si spre "largirea"Bisericii ortodoxe.

Totusi, la 1675, Sava tinu cel d’intaiu sobor al sau pentru indreptarea clerului in sens calvin. Predica romaneasca, limba romaneasca in Biserica, scoala de catechism, pe temeiul, fireste, al celui din 1640, din care Cipariu asigura ca s’a dat o noua editie la 1657; se inlatura multe serbatori, se hotareste slujba zilnica in orase, iar la sate de trei ori pe saptamana, afara de serbatori; se opreste cununia intre rude, a fugarilor, cari poate au legaturi de casatorie aiurea, a oamenilor rai; se interzic vechile datine de la morti: fuga inaintea preotului ce a cuminecat pe bolnav, tipatul pe uliti al femeilor, frica de ingropare Lunea si Miercurea, darea de "oi sau vaci", de gaini, de colaci peste mort ori peste groapa, aruncarea banilor in ea pentru drumul sufletului pe la multele vami din alta lume, hranirea mortului si racorirea lui cu "apa pre pajiste", spalarea, cu molitva, a oaselor – se scrie, in batjocura: "oaselor, hainelor" -; aprinderea de focuri "in curte la Gioi Mari sau la Blagovestenii" pentru incalzirea mortilor, spalarea "picioarelor dobitoacelor" si arderea lor "cu lumina in frunte". Preotii vor fi numiti de Vladica, intrebandu-se protopopul si aducandu-se marturii scrise de bune purtari; ei nu vor petrece la vin, nu vor primi sa fie vornici la nunti, nu vor fi "mascarici si vrajitori"; ei nu vor ingadui botezul cu mir si apa sfintita, lasarea in parasire a bisericilor, necuminecarea de patru ori pe an, purtarea "pastilor pre de afara" – asimilate cu "cina Domnului" calvina – de catre mireni, binecuvantarea dobitoacelor si molitvele asupra lor, "vrajile" si "serbatorile dracesti" de Marti si Miercuri, nici toaca de Paresimi a copiilor cari alergau la biserica – azi, in Bucovina, de Pasti, - nici bataia cu lopata, nici stropirea cu apa de Inviere, nici hora in ceasuri de biserica. Cum se vede, se satisfaceau toate vechile cereri ale calvinilor; si ca hotararile se luasera cu gandul la Guvernul terii dovedeste si aceasta: "cum amu avutu si pana acumu obiciaiu, si porunca, cumu in toate rugaciunile noastre sa facem pomana pintru Marie Sa Craiu, milostivul Domnu". Nu se poate tagadui serios nici aceia ca Sava a primit cu acest prilej, si in forma limpede, botezul cu orice fel de apa si casatoria cu juramant.

In schimb, la 30 Decembre din acest an, Sava era asigurat de Craiu ca nu i se vor mai calca datinile cele bune, nici nu se vor mai smulge parohiile romanesti, nici nu se vor lua florinii cuveniti Vladicai, - precum, se pare, incepuse a face Tiszabecsi. La 1676 apoi se porunci aspru a nu se mai lua dijma de la preotii nostri.

Dar in Iulie 1679 se tinea un sobor pentru a lua socoteala lui Sava de averea Bisericii sale si, mai ales, de "venitul scoalei s’a tipografiei", la care contribuise si "Craiul" insusi, dand 40 de florini, 40 de vedre de vin si 12 masuri de grau, pe care se oferia a le servi in fiecare an, pentru a se incepe talmacirile si tipariturile. Mitropolitul veni in fata dusmanilor sai si se desvinovati pe deplin, aducand inainte tot ceia ce se credea ca ar fi risipit.

Pacea s’ar fi intarit apoi din nou, intre el si Apaffy, - spune Gheorghe Brancovici, - prin diploma de la 24 Octombre 1679, de noua intarire pentru Sava, diploma pe care acesta ar fi facut-o sa fie "primita" in dieta de la 16 Ianuar 1680, spre mai deplina asigurare impotriva dusmanilor, cari-i uriau ortodoxia, pastrata inca in ciuda hotararilor de forma din 1675, ce atingeau dogma, dar loviau mai ales urmele pagane, - nu si cele "scrise la tipic", - sau impotriva celor cari, straini, ravniau la bogatia lui, ori, Romani, umblau sa-i iea Scaunul. Am putea descoperi cui se datoresc aceste privilegii: noului Domn muntean, om mandru si energic, cu care toti vecinii trebuiau sa socoteasca, lui Serban-Voda Cantacuzino, care, ca urmas al Imparatilor bizantini, se simtia si aparator al ortodoxiei; el isi incepuse in Novembre 1678 Domnia, care era menita sa dea o noua viata politicii principatului muntean, si a Romanilor in de obste.

De la un timp insa politica lui Serban-Voda se lamuri ca prietenoasa crestinilor, celor din Apus, spre cari-l indreptau misionari franciscani, ca si Gheorghe Brancovici, care se visa acum Despot al sarbilor, liberati cu ajutor imparatesc din vechea robie a Turcilor. Apaffy, dusmanul Nemtilor si credinciosul desavarsit al Imparatului sau din Constantinopol, era pentru dansul un spion, o piedeca, o primejdie. Crezu ca poate, cu bani, sa faca un "Craiu", si el se puse in intelegere deci cu pribegii ardeleni cari alergasera la Poarta, Stefan Csaky, Pasko – acestia catolici – si Beldy. La inceput, cand isi luase abia Scaunul in primire, el se vestise ca prieten al vecinului sau, dar indata el schimba foaia, si nu trecu mult pana ce Apaffy afla cine sta la spatele tradatorilor sai, cari, la Constantinopol, ii gatiau caderea. Partidul principesei, in frunte cu Teleky, cu Szekely, cu Nalaczy, indemna pe Apaffy la masuri de energie impotriva celor ce se compromit prin legaturile cu pribegii.

In Februar 1680, Brasovenii platiau pentru potcovirea cailor "Vladicai Romanesc" ("des Blaschen Bischoff"), "cari se trimet Craiului". Confiscarile incepusera: s’ar putea ca Sava, care aflase ca i se pregateste soarta lui Iorest, - caci procesul deschis impotriva lui, in Iulie 1679, urma inca, si din deosebite parti veniau plangeri impotriva Vladicai, care numeste preoti fara sa intrebe pe protopop si sfinteste biserici fara stirea "Craiului", - sa fi trecut atuncea in Tara-Romaneasca, "in partile turcesti", spune actul de osanda, si ca indata dupa intoarcere sa fi fost adus cu sila la Balgrad, unde se imbolnavi. La 2 Iulie se incepu in acest oras marele sobor de judecata: luau parte represintantii lui Apaffy, "juratii si titorii" Mitropoliei, intre cari Pavel Suciu, protopopii din Balgrad, din Deva, din Ormenis si din Vint. Se aduse impotriva batranului Vladica bolnav invinuirea ca nu cauta de catechism si de tipografie si apoi – pentru a mai mari putintel scandalul si a da o umbra de indreptatire pentru masurile cele mai salbatece, - si aceia ca el ar fi trait cu tiitoarea fratelui sau insusi, Unguroaica Ecaterina Tomosvari, care si dupa neam nu-i putea fi ruda, cum s’a adaus pentru a-l apasa si mai mult. Tofoi, Tophaeus, acum "episcop" al Credintei curate, isi alese un procurator pentru a pari pe Sava, iar "Craiul" numi o comisie judiciara, din care facea parte protonotariul sau, un pastor calvin si protopopul din Alvint, Ioan Zoba. Gheorghe Brancovici si negustorul Pater Ianas nu erau in stare sa induplece sau sa induioseze astfel pe judecatori. Fara a sta mult pe ganduri, ei scoasera, prin hotararea din aceiasi zi de 2 Iulie, pe Sava si din Vladicie si din ceata preoteasca, dandu-l in manile magistratilor.

Indata sinodul alese pe Iosif Buday de Piskints, vre-o ruda a celui ce statuse inchis la Sibiiu cu Barcsai; deci un nobil pentru alt nobil. In imprejurarile obisnuite, noul Vladica ar fi iscalit si jurat conditiile calvine, de care nu scapa, nici de cele vechi, nici de cele mai noua, si ar fi pastorit in liniste, ca Simion Stefan, fara a se mai trudi cu gandul ca nimeni nu l-a intarit si sfintit duhovniceste. Dar Apaffy stia bine ce poate impotriva lui mania Domnului muntean, pe care o trezise. Deci, inainte de a da actul de numire Vladicai, el ii trimese, cu doi protopopi, ca spioni si chizesi, la Mitropolitul muntean, pentru a fi intarit acolo, "dupa leage".

De fapt, Iosif a fost recunoscut si sfintit, dar marturia ce i se dadu la Bucuresti, e cea mai aspra critica a neomeniei savarsita la Balgrad. "Cel mai denainte Mitropolit Sava", spune acest act, care nu dovedeste numai solidaritate ortodoxa, ci si simtire romaneasca, "scotindu-se den Scaunu de celu ce domneaste acolo Craiulu Ardealului, inpreuna cu totu Svatulu tarai s’a protopopilor Bisearicii noastre, carii santu acolo, pentru ale lui napasti, de carele Svatulu, ca niste oameni slobozi, l-au judicatu acolo, nepohtindu judecata de aiurea, si alegandu-lu de acolo Craiulu cu totu Svatu tarai si cu voia protopopiloru si crestiniloru pravoslavnici, care santu acolo lacuitori, pre chir Iosif ieromonahulu", - se primeste noul Vladica atarnator de Scaunul Targovistii si membru al "Bisericii noastre", numai "ca sa nu ramae acelu Scaunu vaduvu si crestinii de acolo fara pastoriu, neputandu cel mai denainte sa-si dobandeasca Scaunulu, pentru nemutatele obiceaiuri si tocmeale ce are respublica tarai Ardealului".

La aceasta data va fi ajuns la Curtea lui Serban-Voda Gheorghe Brancovici, care alergase la Banul Radu din Craiova, fiul lui Udriste Nasturel, si de aici la Domnul ocrotitor pentru a-i cere sa apere, odata cu dreptatea fratelui sau, ortodoxia comuna si cinstea neamului. De si se daduse, fie si pentru motivele aratate, si in forma aceia, intarirea lui Iosif, care primi, dupa cerere, cea d’intaiu condica de zaconic episcopal si incepu visitatia sa, plangeri se facura la Constantinopol impotriva grosolanei samavolnicii din Iulie, si la 30 Septembre Apaffy trebuia sa se indreptatateasca fata de oamenii sai de la Constantinopol, aratand ca Sava a fost scos prin sobor si ca are vinovatii care si de moarte l-ar face vrednic. Si "Craiului" ii spusese in fata Serban ca numai de hatarul crestinilor din acele parti a fost sfintit Iosif si ca nici n’a tinut in sama ce s’a adus impotriva lui Sava, care aici, in Tara-Romaneasca, trebuia sa fie judecat. Totusi Apaffy, incredintat ca Brancovicestii stau in legatura cu Beldy si pribegii si ca de aceia a si fugit Gheorghe, arunca in temnita pe Sava, care nu putuse scapa, - aceasta si pentru a-l impiedeca de a merge prin tara "sfintind preoti si biserici", cum il parasera dusmanii. Numai la 28 Decembre, Iosif isi capata diploma de numire pentru teritoriul pana la Olt. Daca, in temnita sa, Vladica Sava a fost insultat si batut, ramane tot asa de indoielnic ca si multe altele care s’au scris pe sama lui: certe cu Craiul, prietenie cu Craiasa, etc.; asa ceva n’a indraznit poate Apaffy, care stia ce bine pot sa sape Domnii romani, cu Grecii lor mai dibaci decat toti mandrii agenti unguri ai Ardealului. La 1681, in August, Csaky si Pasko se invoiau in scris cu Constantin Brancoveanu, nepotul lui Serban-Voda, pentru a da inapoi, daca ar fi sa capete ei puterea, Scaunul vladicesc lui Sava, si tot odata "sa lase in vechile drepturi si datine Biserica noastra din Ardeal, sa ingaduie legea ortodoxa, ce se zice de obste: romaneasca in obisnuitele ei ceremonii vechi, cu liber exercitiu, dupa legile terii, si, daca unele lucruri ar fi apasate impotriva vointii lor [a Romanilor], sa facem a se aduce, iarasi, in starea de libertate veche, public, inaintea terii. In curand nici nu mai era nevoie de cea mai grosolana forma a prigonirii, caci Sava muria, in temnita la Vint, pe mosia fratelui sau, ori liber, dar fara putinta de a parasi tara.

Si in Iulie 1681 unii il tineau de Vladica. In ultimele lui zile el ar fi fost cuprins in diploma de baron data de Imparatul fratelui sau, Gheorghe, la 7 Iunie 1683, dar nu mai trai pana in Septembre, cand acesta fu facut si conte.

Aceste diplome, citate numai de istoricul sarb Raici, n’ar fi false, cu toate ca, pentru Serban-Voda, Gheorghe era inca in 1688 numai "dumnealui Gheorghe Brancovici" si la 1689 i se zicea la Viena: "acel individ", etc. El fu indata arestat si statu douazeci si doi de ani inchis.

Astfel prin casul Vladicai Sava, care se poate pune, in ce ne priveste, alaturi cu acela al Patriarhului Nicon, Biserica romaneasca din Ardeal ajungea sa-si stranga si mai mult legaturile cu cea din Targoviste, si, orice ar fi fagaduit trecatorul episcop Iosif, care dispare in 1682 inca, se dadea prilej de afirmare si de recunoastere, chiar din partea principelui ardelean si a nobilimii acestei teri, a dreptului de existenta pe care-l avea ortodoxia romaneasca acolo si a dreptului de control pe care, de aici, il putea reclama Biserica romaneasca a Principatului muntean.

In adevar, cand Iosif inchise ochii, urmasul sau, Ioasaf, - un fost episcop de Lacedemona, trecut de la noi in Ardeal -, fu ales la Sighisoara de doua sute treizeci si trei de preoti si cativa protopopi; numit ce-i drept, in Ardeal, in dieta ce se aduna in Fagaras – si nu in Balgrad chiar -, dar, pe urma, el trebui sa treaca muntii pentru a fi ales din nou de catre un sobor muntean.

Astfel se zadarnicia regula pe care Iosif trebuise a o inscrie in fruntea Zaconicului sau, ramas astfel fara valoare: "Aleagerea Vladicai nostru romanescu aicia in Ardeal este den mila si den voea Craiului, care lucru ne este noaa ingaduit de la Craii cei mai de mult raposati; cand va fi lipsa, se se stranga toti protopopii, si inca si dentre ceilalti preuti, si, den voe a tot saborul, unindu-se toti la un cuvant, asea se-l aleaga; care, de se va parea si Craiului ca este harnic, asea-l va intari in Vladicie precum se veade in Probatae Constitutiones, titlul al optulea, articulus intai".

Sigismund Boer, un "boier de Fagaras" de-ai "Craiului", intra in Brasov cu Ioasaf la 26 Mart 1682 si la 1-iu April acesta pornia spre trecatoarea Branului -, un adevarat drum de ispasire, o Canosa a politicii ardelene calvinesti. Iar la 11 April Serban-Voda poruncia sa se stranga sobor la Mitropolie "ca sa aleaga si sa hotareasca pe cel ce se va gasi mai vrednic spre ingrijirea cea pastoreasca a Mitropoliei aceia".