In care din terie romanesti era sa urmeze curentul romanesc in Biserica, dupa izgonirea lui Vasile Lupu, care lua cu el mandria, averea darnic cheltuita, prestigiul imparatesc, legaturile cu intreg Rasaritul slavo-elinesc, si dupa moartea bunului batran Matei, cu care se inmormanta pacea fericita a terii, iubirea intre sine a boierilor, veneratia fiasca a tuturora fata de Domnul parinte si, in sfarsit, dupa stangerea luminatului Mitropolit al Ardealului Simion Stefan, cel din urma care stiu sa se faca respectat de Carmuirea "craiasca"?

Simion Stafan muri dupa ce capatase de la Gheorghe Rákóczy al II-lea, principe ardelean de la 1648 inainte, intarirea solemna a drepturilor de care si pana atunci se bucurasera preotii romanesti. Inca din 12 April 1650, in Domnia lui se dadusera drepturi episcopale in partile de sus "dincolo de Sieu si Somes, in Solnocul Interior si Mijlociu, in Tinutul Chioarului, de asemenea in comitatele Maramurasului si Satmarului", unui "popa Sava" (Szavul); el era dator sa raspandeasca cele trei carti calvine: Catechismul, Noul Testament, Psaltirea si, pe langa vechile conditii, sa judece cu protopopii si sa primeasca ultimul apel la superintendentul din Balgrad, unde se vor tinea si soboarele. Iar peste un an Mihail Molodet ajunge episcop de Maramuras, unde se si intampina pana mai tarziu, ca urmas al "popilor" calatori de pana atunci. Ingustat astfel din toate partile, cu toate silintele sale de a servi calvinismul, bietul "popa Simion Stefan", trebui sa ceara cu umilinta a i se inoi Vladicia peste Ardeal, ceia ce se si facu la 7 Iulie 1651.

Urmasul lui inca din 1652 – nu inainte de 1652 si pentru ca la aceasta data el era in Tara-Romaneasca, "prah" inaintea maretiei Mitropolitului sau -, a fost Ardeleanul, "Panonianul" Daniil, Csulay, acum superindent, se ingriji ca el sa primeasca, jurand, aceleasi conditii de care inaintasul sau fusese silit a se tinea in tot timpul pastoriei lui. El n’avu parte insa de o carmuire linistita; Gheorghe Rákóczy, om pornit si ambitios, care visa Coroana Poloniei si incepu chiar, in Decembre 1656, un razboiu, cu ajutoare moldovenesti si muntene, pentru cucerirea acestei teri, nu era un ocrotitor sigur nici intr-o privinta. Cu doua zile inaintea manifestului sau de razboiu impotriva Poloniei oficiale, la 28 Decembre, el numia un alt episcop, dupa recomandatia aceluiasi Csulay, fara a pomeni macar in actul de numire fiintarea trecatoare a Mitropoliei lui Daniil.

Sava, superintendent si urmas al superintendentilor cari au mai fost, va trebui "sa tipareasca carti in limba de obste a bisericilor peste care este pus", sa "tie scoli" si sa-si plateasca datoria catre Craiu, dupa datina, fara a se mai mentiona acum indatoririle impuse si lui Simion Stefan. El va avea supt puterea lui tot Tinutul pe care-l avuse acesta, dar si unele parti care nu fusesera supuse adevaratului sau inaintas, precum: comitatul Albei, Severinul tot – si "Mehadia" in legatura cu el, deci, - Inidora si locurile din prejurul ei, Bihorul intreg si regiunea Beiusului, Maramurasul si, nu mai putin, "toate Scaunele secuiesti si sasesti", intru cat priveste pe cei de rit ortodox, "Greci, Sarbi si Romani". Protopopii vor asculta si de dansul.

Fagarasul singur ramasese astfel de o parte; cele patru protopopii de aice fura unite cu acest prilej intr’un episcopat formal, fireste curat calvinesc. Aici stapania ca si sus, in Maramuras, vaduva lui Rákóczy cel d’intaiu, Susana Lorántfy, care facu in Fagaras si o scoala romaneasca si latineasca, menita a lumina si a clvinisa in acelasi timp.

Daniil primi sa ramaie si in aceasta situatie inca mai supusa si in acest cuprins asa de stramt. Sava insa nu voi sa’l recunoasca, si numai in 1662, la 20 April, dupa lamurirea vremilor grele ce venisera peste Ardeal, cu scoaterea lui Rákóczy cel de-al doilea, numirea in locu-i a lui Acatiu Barcsai, Banul de Lugoj, apoi a lui Ioan Kemeny, prietenul lui Matei-Voda, dupa intrarea Turcilor in tara si jafurile lor neauzite, noul print Mihai Apaffy, in urma cererii lui Ioan Bethlen, istoricul, scotea partile de peste Olt de supt autoritatea Vladicai de Balgrad, supuindu-le statornic lui "Daniil episcopul"; cu acest prilej i se spunea deslusit ca va trebui sa se tie de conditiile obisnuite si "sa fie supus episcopului legii ortodoxe", adeca lui Csulay.

Nici aici nu putu el sa ramaie statornic; gonit intaiu, la o data pe care o putem hotara, pe la 1659, cand noul principe Acatiu Barcsai adaugi Fagarasul iarasi la Vladicia Balgradului, - cu acest prilej se scutira de bir, dar nu si de cinstea domnilor de pamant, preotii fagaraseni, - de dusmania fireasca a lui Sava, care, cum vom vedea, prin obarsia lui si legaturile de tot felul ce avea, era mult mai tare de cat acest pribeag batut de asprele furtuni ale nenorocirilor, Daniil se adaposti, la urma, in Tara-Romaneasca, unde iscalia si, intr’un tarziu, - cand se facea la Bucuresti, prin anii 1680, alt Mitropolit de Balgrad, Varlaam, - "Daniil proin Ardelean". El muri astfel intre clericii cu cari traise si lucrase pentru cultura ca yanar, si-si parasise la moarte ratacirile calvinesti.

Sava "Brancovici si Corenici" staruia – si inca mai mult decat dansul tinea la aceasta fratele sau Gheorghe, care-si zicea une ori si Brancoveanul, - ca se coboara din Despotii cu acelasi nume de familie ai Serbiri; cu toata cronica scrisa de Gheorghe si genealogia alcatuita de dansul, aceasta coborare din ultima dinastie care a stapanit asupra Serbiei, inrudindu-se, dupa pirderea acestei teri, cu Neagoe-Voda si cu Petru Rares, nu se poate admite. Se nascuse la Inau, in acele parti in care necontenit se purta lupta dintre Turci si crestini, dintre cari cei d’intaiu avura stapanirea terii pana la rascoala intetita de Sigismund Báthory la 1595; atunci, multamita mai ales vitejiei lui Gheorghe Borbély, se luara in curand Inaul, - tabara ardeleana era la Inau la 14 Octombre, - Siria, Ceanadul, Aradul si Lipova, si astfel inceta beglerbegatul de Inau, care e pomenit la 1588, de pilda. Peste putin Turcii capatara insa iarasi cuiburile lor de la Inau si Lipova, de unde Mihai Viteazul, ajuns stapan al Ardealului, n’ar fi avut ragazsa-i scoata; dar cetatile acestea se dadura de la sine Imparatului pe care-l represinta Voevodul cuceritor. Slujitorii, ostasii lui Mihai-Voda aparau Inaul si Lipova, spre care ravniau iarasi Turcii, la 1600. Pierdut, Inaul era castigat din nou de crestini la 1605.

Voevozi sarbi si romani, cu un numar de pedestri, stateau acum ca stapani prin aceste locuri, si din mijlocul preotilor, ortodocsi, nu calvini, ai acestor sateni razboinici se ridica in chip firesc cate unul care putea fi socotit ca un protopop, dar isi zicea Vladica, dupa exemplul acelor Vladici pusi de Turci pentru raiaua banateana si pentru Severin, pentru Ardealul la care poftiau, sfintiti la Ipec,- Vladici dintre cari am cunoscut pe Daniil, "al Ardealului si Severinului". Unul dintre acesti episcopi, Sava, e pomenit, la 15 Ianuar 1608, de Sigismund Rákóczy, noul principe aredelean si "Craiu" unguresc, recunoscandu-i-se drepturile de mai inainte asupra "unor biserici sarbesti si romanesti din Tinutul – ditionis – nostru ardelenesc", dar scotandu-se de supt asculatarea lui preotul Mihai din Voivodeni, un fel de protopop calvin. Sava se luptase si uneltise la Lipova, pentru capatarea din nou a cetatii, smulse de Turci dapa caderea lui Mihai Vitezul, si avea de aici inainte resedinta lui acolo; in apropierea Lipovei Rákóczy-i daruise si cateva mosii, care fusesera in atarnarea cetatii; mai scotea venituri, pe langa acelea culese de la "oarecare biserici [ale Sarbilor] si Romanilor, ce sant risipite prin Ardeal", de la o moara langa Radna, pe Muras. Cand insa, dupa moartea lui Sigismund Rákóczy, Turcii intrara din nou in Lipova, Vladicia lui Sava trebui sa aiba, neaparat, un sfarsit, si preotii banatani se sfintira pe la schituri – cu privire la viata manastireasca prin acele parti n’avem insa nicio stire – sau prin vecini. Numai in Novembre 1613, dupa o scurta fasa de stapanire imperiala, Bethlen Gábor, cu ajutoare turcesti, putea sa-si adauge la Ardealul sau Lipova si Inaul, care-l aparau spre Apus. Inca la 1658 Tinutul a fost apoi ardelenesc, avandu-si centrul in Inau, in "Boros-Inau". De la o vreme insa, ramaind al Turcilor, multe familii romanesti din aceste parti trecura in Ardeal, unde inca de pe vremea lui Mihai Viteazul unul dintre Voevozii sarbo-romani din Tinutul murasan, Rat Mihail, facuse biserica din Tius.

Se pare astai ca trebuie sa se primeasca intru toate cei trei episcopi banateni din neamul sau, inrudit cu Unguri, pe cari-i insira Gheorghe Brancovici: Matei-Moise, Longhin si Sava. In adevar, s’a dovedit ca Longhin Corenici, de postrig din manastirea sarbeasca a Boecinului, vechiu calator in Rusia, la 1624, sfintit peste patru ani de insusi Chiril Lukaris, dupa unchiul sau Mitropolitul Sarghie (Sava), pentru ca iarasi sa iea drumul Moscovei (1629), a fost "Mitropolit" de Inau, ca el a cautat adapost in Tara-Romaneasca, unde lucra icoane, pentru Matei Basarab, Doamna Elina si Mitropolitul Teofil, in August 1643, ajutat fiind de fruntasi boieri ca Vistiernicul Stroe, al doilea Vistier Serban si al doilea Logofat Udriste Nasturel: la Comana se cetia pe piatra lui de mormant: "Cu mila lui Dumnezeu Longhin, cu neamul dintre Corenici-Brancovici, arhiepiscop de Inau". Celalt Sava, in mirenie Simion, a petrecut catva timp, impreuna cu un unchiu al sau, in manastirea Comana, a lui Radu Serban. Apoi se intoarse acasa, tocmai in vremea cand Inaul si Lipova se alipiau la Ardeal. Un nou Mitropolit, Sofronie, era numit la Lipova si facea si el drumul la Muscali. Ar fi dus viata obisnuita a preotilor din aceste locuri de margine, si despre el s’ar fi spus ca e "ziua popa, noaptea hot", din partea Turcilor pe cari astfel de clerici razboinici ii tulburau necontenit. Toate sant insa zvonuri tarzii, pe care nu se poate pune mult temeiu, iar ca Gheorghe Brancovici avea o imaginatie fara pareche, nu mai trebuie sa se dovedeasca. De fapt, nimic sigur nu se stie despre nobilul sarb Sava Brancovici din care diploma din 1656 a lui Rákóczy al II0lea facea un episcop al Ardealului.

Gheorghe Brancovici aduce inainte gramata de intarire a lui Sava din partea lui Stefan, Mitropolitul muntean; ea poarta data de Septembre 1656. Domn muntean era atunci Constantin Serban, fiul lui Radu Serban, ctitorul Comanei, unde i se adusesera oasele; e usor de inteles, deci, sprijinirea, de catre acest bun aliat al lui Rákóczy, a unui calugar care-si facuse ucenicia in tara la noi si restrangerea, prin aceiasi inraurire, a lui Daniil, care-si parasise ortodoxia pentru o situatie mai buna peste munti. Se intelege iarasi cum, in momente deosebit de grele, cand avea nevoie de tot sprijinul Domnilor vecini in lupta cu Polonii, Rákóczy se invoi a da lui Sava o larga putere si a-lscuti de indatoririle scrise la care fusesera supusi unii din inaintasii sai. De altminterea, atotputernicul Csulay, calvinisatorul fanatic, se afla inca si acum intre cei vii, si el recomandase chiar, pentru un motiv sau altul, pe Sava.

Peste putin, stapanirea lui Rákóczy, invins in Polonia si matur deci pentru razbunarea Turcilor, suzeranii sai, cari erau jigniti de o ambitie ce nu mai tinea seama de nimic, se prabusia. Ostile Sultanului intrara in tara pentru a izgoni pe acest hain care cuteza sa faca politica pe socoteala lui proprie. Astfel, Sava avu nevoie de intarirea noului print ardelean, Acatiu Barcsai, acelasi Ban de Lugoj si ruda a lui Csulay, care la 1648 tiparise pe cheltuiala lui Catechismul calvin tradus de Fogaras, predicatorul din Lugojul sau. Actul se dadu la 9 Ianuar 1659, din Dej, in drumul spre Bistrita, si acum Sava dobandia si Fagarasul, smuls de la Daniil, care fu izgonit din Ardeal. Amandoi Domnii romani, Mihnea al III-lea din Tara-Romaneasca si Gheorghe Ghica din Moldova, se aflasera in oastea care in 1658 dadu putewrea lui "Borcea Acos"; cel d’intaiu avea pretentii de cunoscator in teologie si pusese pe Patriarhul de Antiochie, Macarie, care, pentru a doua oara, intorcandu-se de la Cazaci, stabatea terile noastre, sa-l incunune ca pe un Craiu neatarnat, in Targovistea sa, de Rusalii. In cand intaria pe Sava, crescandu-i puterea, Barcsai avea inca in jurul sau, dupa intoarcerea de la Inaul intarit de ostasii romani de dincolo de munti, in Octombre din anul trecut, straja de "curteni" din Principate, nu mai putin de seisprezece steaguri, si in curand el trebuia sa incheie, ca sa poata ramanea, tratate formale cu amandoi Domnii. In aceleasi zile cand Romani in arme, supt boieri munteni si moldoveni, hotariau toate in Ardeal, Sava mergea la dieta stransa in Bistrita de Acatiu Barcsai si era intovarasit de Martin Szarpataki, insemnat nobil ardelean, care, la "curtea" lui din Sarpatoc, din "Srospatac", unde a fost ingropat apoi Rákóczy, avea "giude" roman, pe Mandin Cozma.

Sava era pe atunci inca fara resedinta, caci Turcii arsesera totul in Balgrad; nu-si facuse nici pecete noua, in locul celei vechi distruse in nimicirea manastirii si a bisericii lui Mihai Viteazul: il vedem in 1659 pecetluind cu un taler de-ai Imparatului Ferdinand. Cu acest prilej capata el, de care Barcsai avea nevoie pentru a-i atrage pe Romani, scutirea preotilor romani de dijme, de "none", de "cvinte" si de "cvarte", atat in Ardeal, cat si in comitatele exterioare. Cum stim, peste cateva zile preotii fagaraseni in deosebi erau si ei scutiti de orice dajde craiasca obisnuita. "Craiul" cel nou se afla in April la Gherla, si, insufletit si acum de aceeasi bunavointa fata de preotii romani, cari-i puteafi asa de folositori, el facea nobil pe unul din ei. Fara niciun fel de conditii si presiuni se intaria apoi in Iunie protopopul din Inidora.

La 28 August 1659 insa Gheorghe Rákóczy era acum intors in Ardeal si incepea lupta pentru recastigarea puterii pierdute. Romanii in cea mai mare parte se hotarara pentru viteazul lor "Racolcea". Cu sutele si miile, boierii fagaraseni, in frunte cu credinciosul lui Gheorghe Stefan-Voda, Iacob Nagy de Harsanyi, terani din sate, preoti alergau supt steagurile lui; dintre cei din uema se deosebi prin staruinta si indrazneala fostul protopop din Inidora, inlocuit de Barcsai, calvinul Chirila, care avea cu el sase sute de Romani si pe capitanul Stefan Roman din Teleaga si se lupta cu ei la Sibiiu, la Inidora, la Deva si apoi in partile de Apus, in Tara Motilor, pe Crisuri, langa Orade, chemand pe ai sai din sate la razboiu si la rasplata nemesiei; fu vazut la Zlatna, la Aiud, ca un inaintas al luptatorilor de mai tarziu, pradand si prinzand pe nobili, cari-i ziceau "ticalosul de popa Chirila", pana muri luptand cu Turcii in campul Cristisului de langa Turda, acolo unde fusese ucis si Mihai-Voda.

Sa se adauge ca la Rákóczy, cu care se aliase Mihnea-Voda, veni in solie Mitropolitul muntean Ignatie Sarbul, urmasul lui Stefan care sfintise pe Sava, ca pe langa dansul isi cauta norocul si Constantin-Voda, cel care a ridicat din nou biserica din Muncaciu, si Gheorghe Stefan, care statuse un timp la Sighet, in acelasi Maramuras, ca la Curtea lui se infatisa si un sol de la Hatmanul Bogdan Hmilnitchi. Sava nu putea face, din partea lui, altfel decat sa treaca in tabara rákóczyana, unde erau toate legaturile si toate datoriile lui; il vedem scriind de la Balgradul acestui Craiu in Decembre 1659.

Barcsai fugise, dar Turcii banateni il adusera inapoi, si, multe luni de zile, in 1658 si 1660, pana in primavara, el statu in Sibiiu, inconjurat de Gaudy, cu seimeni de peste munti si cu sateni romani din Ardeal. Si el avea unii ostasi romani, ca pe Petru Balmos din Szamostelka, nemes si el, care muri la 25 April 1660 si fu ingropat romaneste, cu cantari in limba lui si cu lumanari aprinse; si Petru Buday, alt Roman, se afla inchis in cetate. La ingroparea lui Balmos, nu la biserica romaneasca, facuta pe vremea lui Ghenadie Brad, de jupan Stoica, ci la cimitirul eretic Sf. Elisaveta, el fu petrecut de "episcopul parintilor ardeleni" – parinthiarum transylvaniensium. Ii stim numele: era Ghenadie, care in Iulie 1659 isi dadu titlul de arhiepiscop de Balgrad, Maramuras si a toata tara Ardealului si priveste pastoria "Vladicai Sava" ca ispravita. Si Brasovenii il primiau, trimetandu-se din Schei solìi la dansul pentru a li se face acte duhovnicesti.

Tulburarile, razboiul launtric, amestecul Turcilor urmara in Ardeal si dupa moartea, intamplata tot in cursul anului 1659, a lui Gheorghe Rákóczy al II-lea. Din ele n’a mai iesit Vladicia de Sibiiu, de asediu, a lui Ghenadie. Dar pe Sava-l intalnim la 18 April 1661 judecand un proces canonic. Cand Turcii impusera Domnia lui Mihai Apaffy, acesta intari pe Sava, cu toate ca Csulay nu mai traia acuma, doar in partile de dincoace de Olt, lasand, de sigur, Tara Fagarasului, nu lui Ghenadie, ci vechiului Vladica Daniil (23 April 1662), in acelasi timp cand la Varset functiona un Mitropolit Teodosie, care ducea cu el la Moscova si pe calugarii de la Vodita, in frunte cu arhimandritul egumen Nicodim. Totusi printul cel nou nu facu greutati pentru a intari, la 1663, scutirea de dijme a preotilor romani, adaugind acuma ca ei nu vor da nici dijma viilor. De aici inainte insa Tara-Romaneasca, de altfel ca si Moldova, nu mai are nicio inraurire politica, nicio putinta de amestec in Ardeal, si astfel Sava se gaseste singur inaintea principelui sau.

El nu tipareste nimic; nu mai avea, dupa cumplitele pradaciuni turcesti, nici litere si nici macar casa de lucru sau de locuinta, cetatea Balgradului fiind pentru catva timp cu totul ruinata. Zabava in publicarea de carti care i se poruncise inca prin cel d’intaiu act de numire si i se amintise prin acesta de-al doilea, se taragani prea mult. Trebuia deci numai un superintendent mai hotarat si mai bagator de sama in Scaunul de pe care Csulay ingrozise si batjocurise, pe rand, desorganisase si injosise, la sfarsit, Biserica romaneasca de peste munti, pentru ca prigonirea sa inceapa. Sava dadu el insusi cel d’intaiu prilej de actiune impotriva lui mergand dupa milostenie la Moscova, in 1668.