IX.

Daca aceasta era politica religioasa a lui Vasile-Voda, care in toate tintia spre marire, fara a tinea in sama de ajuns temelia reala a situatiei sale, - Biserica Moldovei, care insemna intr’o privinta asa de putin pentru acest facator si izgonitor de Patriarhi, pentru acest president de Sinod si patron al intregii vieti crestine din Rasarit – un preot, econom al Mitropoliei din Pogoniana, Partenie Chrysokentitos, care copia la 1632 Canoanele lui Matei Vlastaris, traduse in greceste de Kunalis Kritopulos, dateaza dupa Patriarhii Constantinopolei si dupa Domnii din "Vlahobogdania" -, se indrepta in alta directie. Varlaam, un harnic traducator inca din zilele odihnei sale de la Secu, intrebuinta tipografia, care pornise cu un decret sinodal grecesc, pentru scopurile firesti ale neamului sau.

Pe vremea aceia, cand limba poporului patrundea in pisanii de biserici, in epitafe domnesti (ca al lui Radu Mihnea), in zapise, si cand ea strabatea chiar, supt Simion Movila, ori si supt Radu Serban, supt Radu Mihnea, in amandoua terile (in Moldova de la Stefan Tomsa), in documente de intarire si judecata pentru pamanturi, - fara a mai pomeni de tratate, ca al lui Radu cu Brasovenii, - erau o suma de manuscripte romanesti care asteptau tiparul. Nu vechi talmaciri maramurasene de pe vremurile de barbarie a unei limbi incepatoare, ci bune traduceri noua, pentru care dadusera indemn tipariturile lui Coresi. Pana si compuneri originale, cuvantari la morti se incercau in romaneste, si avem pe aceia care a fost tinuta inaintea sicriului Sofroniei Ciogolea la 1639, intr’o limba buna, de dascalul Toader, de loc din Ardeal. Un Cuvant pentru curatire si alte parti din Molitvenic, frumos traduse, erau gata de publicare.

In 1642 aparuse la Govora "Evanghelia invatatoare", "Cazania preste Duminecile anului si la praznice gospodschi" – adeca imparatesti – "si la alti Sfinti mari", lucrare a egumenului Silivestru, carte destul de slaba in ce priveste limba si fara o potrivire pentru imprejurarile romanesti. In 1640 inca, se tiparise la Balgrad Cazania ardeleneasca. In cea d’intaiu Varlaam putea sa vada o lucrare de care Muntenii, dusmanii Domnului sau, se puteau mandri, in cea de-a doua un mijloc de a face sa patrunda unele idei calvine. El insa, ortodoxul Mitropolit al Moldovei, avea inca mai de mult o alta Cazanie, cu totul noua, talmacita de dansul dupa originale slavone, dupa mai multe Evanghelii cu invatatura, fiind "adunata din toti talcovnicii Evanghelii, dascali Besearicii noastre". Era o scriere de cea mai mare insemnatate in ceia ce priveste adevarul graiului romanesc ca si mladierea unor perioade construite dupa slavona medievala, care si ea imprumutase tesatura de frasa a vechii limbi grecesti. In acest stil viu si plin de coloare, in care putea scrie doar unul care sa-si fi petrecut o buna parte din viata numai intre terani sau intre calugarii ridicati din mijlocul lor nu se mai facusera carti bisericesti pana atuncea. Varlaam tipari acum pe a sa, la 1643, intr’o slova mare, grauntata, care e aceiasi cu a tipariturilor rusesti, si chiar in acelasi format cu acestea, adaugind multe litere impodobite, frontispicii, ba, pe alocurea, si ilustratii. Titlul era: "Carte romaneasca" – nu rumaneasca, Varlaam avand, ca si contemporanul sau Grigore Ureche, alcatuitorul celei d’intaiu cronici romanesti a Moldovei, constiinta obarsiei romane a neamului – "de invatatura Duminicel[e] preste an si la praznice imparatesti si la Svanti mari, talmacita dein limba slavoniasca pre limba romeniasca". O inraurire a titlului muntean se vede, dar Varlaam vorbia mai pe inteles oamenilor cand inlatura cuvantul slavon Cazanie, si el punea in acest titlu chiar mai mare insemnatate pe caracterul romanesc al cartii sale decat pe insusi cuprinsul ei religios.

Ea fu primita cu o deosebita intelegere si pastrata cu iubire in toate tinuturile romanesti; pana astazi inca, in departare locuri ardelene, oamenii, desgustati de un scris modern, impestritat cu vorbe de imprumut, pe care nu-l inteleg, cer de la preotul mai tanar, care vrea sa predice original, a mai deschide pentru dansii vechile foi unse si roase ale Cazaniei moldovenesti din vremea lui Vasile Lupu. Si intre carturarii de atunci ai Terii-Romanesti aceasta publicatie a trebuit sa destepte interes si sa indemne la o intrecere folositoare pentru inaintarea scrisului romanesc.

In 1644 Varlaam a calatorit la Targoviste, stand in fruntea unei solii de pace; atunci cunoscu pe Mitropolitul Teofil, tovaras cu aceleasi ganduri, de si cu mai putina pregatire, la acelasi lucru. I se va fi cerut voie sa se adauge la Cazania munteana materialul de Vieti de sfinti si sfaturi bune crestinesti care se afla in "Cartea de invatatura" moldoveneasca si, pe o vreme cand fiecare era bucuros doar de folosul pe care-l putea aduce munca sa, fara a se gandi si la drepturile ce poate avea asupra roadelor ei, Varlaam se va fi invoit bucuros. Astfel schimbandu-se unele pagini, si mai ales adaugindu-se foarte multe, se capata a doua Cazanie din Govora. O lucra, - in aceasta manastire, unde egumenia un Varlaam care nu-si zicea in zadar: Arapul, ci va fi venit din partile Siriei, si apoi la Dealu, - Meletie Macedoneanul, care nu izbutise a lua Scaunul ardelean nici dupa izgonirea biruitorului sau din 1640, Ilie Iorest, ci alergase acum iarasi dupa imbielsugatul si sigurul tain, - fara a mai pomeni alte daruri adause, - al Domnului muntean. Impreuna cu un Rus, un Sarb si un croitor din targul, vecin cu Govora, al Ocnelor-Mari, el dadu, supt un titlu care aminteste si pe cel vechiu si pe al lui Varlaam – "Evanghelia invatatoare Duminecelor preste tot anul si la praznice domnesti" – indreptarea cuvantului: "imparatesti" din "Cartea" moldoveneasca -, aceasta noua si mai mare Cazanie.

In 1644 Varlaam Mitropolitul Moldovei putu cunoaste, nu numai pe Teofil al Terii-Romanesti, marele iubitor de carti romanesti si incepatorul tipariturilor in aceasta limba pe pamant romanesc de ortodoxie, ci si pe represintantul la Curtea din Targoviste al curentului nou de cultura slavona ruseasca, pe atunci Logofatul Udriste Nasturel, care i se paru "boiarin cinstit si slovesnicu, si cu toata destoiniciia si inteleagerea harnic, si drept pravoslavnic crestin". Aici gasi el un Catechism calvinesc din Ardeal si fara zabava alcatui "Raspunsuri" scurte, care se tiparira in 1645 la Iasi. In ele se apara maslul, neinsurarea preotilor dupa moartea celei d’intaiu sotii, cultul icoanelor s.a.,lovindu-se fara crutare in acei eretici calvini cari in multe privinti sant mai rai decat "paganii: Turcii, Tatarii".

In documentele moldovenesti se intalneste numai rare ori ca martur – odata, pe la 1639-40, chiar ca martur la un botez – un logofat dintre cei mai mici, un al treilea Logofat, Evstratie, care stia nu numai slavoneste, lucru neaparat pentru unul cu dregatoria lui, dar si greceste, vechea greceasca. Om cu multe cunostinti, el facu si insemnari pe unul din manuscriptele cronicii lui Ureche. Acest Evstratie, care iscalia, altfel, de-a dreptul Istratie, talmacise din elineste, "limba cia mai suptire si ascutita din toate limbile", o carte despre legi, o "Pravila aleasa", dupa Zonaras, Vlastaris si Charmenopulos. Tot el avea in manuscript o prelucrare romaneasca, razimata pe hotararile soboarelor ecumenice, despre Tainele Bisericesti, - probabil in cea mai mare parte traducerea cartii cu acelasi titlu a lui Gavriil Severos Peloponesianul, Mitropolit de Filadelfia, care statu multi ani de zile la San-Giorgio dei Greci din Venetia, pastorind marea si bogata comunitate a Grecilor de acolo.

Dupa Cazania sa, Varlaam dadu tiparului amandoua lucrarile Logofatului. Cele "Siapte taine a Besearecii" apareau la 1644, dand preotilor moldoveni si unora dintre boieri lamuriri asupra esentei credintii lor si ferindu-i prin aceasta de atingerea calvinismului, care ataca mai ales, prin talmacirea noua, Tainele. Apoi, la 1648, aceiasi cetitori aveau in mana "Cartea romaneasca de invatatura de la pravilele inparatesti si de la alte giudeate", in care se cuprindea o parte numai din Nomocanonul tradus intreg de Evstratie.

Cartea de canoane a lui Evstratie n’a ramas, de altfel, fara inraurire asupra Bisericii moldovenesti din acest timp, ci provoca, la 24 Februar 1649, o legiuire privitoare la cler in genere si la arhierei, care intregeste masurile luate cu privire la manastiri, cu catva timp inainte, de Miron Barnovschi.

Parcalabii, globnicii, desugubinarii, vatafii, boierii in genere nu vor mai avea nimic a face cu intregul cler, mirean sau monastic. Potrivit cu "Sfanta Pravila a Besiaricei", judecata, afara de casurile de moarte, o vor avea episcopii, cari si ei sant supusi judecatii Mitropolitului si intregului sobor al terii. Arhiereii singuri judeca procesele privitoare la casatorii: "de cuscrii si de cumatrii si de sange amestecat si de aceia ce petrecu din afara de leage".