VIII.

Mult mai trainica se dovedi inraurirea greceasca in Moldova. Patriarhul Partenie I-iu al Constantinopolei traia mai mult din ajutoarele lui Vasile Lupu, care-i plati, de mai multe ori, din datoriile care apasau greu, cum se plangea si Atanasie Patelaros, asupra Scaunului ecumenic, precupetit de camatari. Atanasie Patelaros petrecu la Galati, cum s’a spus, doisprezece ani, pana in 1654, stand la manastirea Sf. Nicolae de langa oras, care avea si danii de la Tarul Alexe. Soarta unui Patriarh mazil, acel Partenie al II-lea, care facuse o politica dusmana hotararilor de la Iasi, o hotari Vasile, care se plangea de atacurile, necuvenite, ale acestuia contra lui. "Vazand" scrie el, "atata peire a Bisericii ce a facut si tirania si neomenoasa socotinta ce a aratat catre dumneavoastra (sinodul si credinciosii), n’am vrut sa o sufar, ci m’am invoit la caderea lui si, nu tagaduiesc, astfel a fost el rasturnat, cu voia lui Dumnezeu, si izgonit din Scaun, de ati scapat de tiranie". Dar la 1645 Vasile arata Turcilor, cari-l intrebasera, ca nu e bine a-i face altceva mazilului decat a-l trimete in surgun la Cipru. Cand, in 1651, Partenie fu prins si aruncat in Mare, dupa ce fusese gatuit, se atribui aceasta strasnica fapta Domnilor romani, la cari el trimesese totusi, dupa o indelungata dusmanie, doi Mitropoliti pentru impacare.

Atanasie Patelaros isi petrecea acum zilele de mazilie, cu tain de la Domn, intr’o manastire de langa Iasi, pe care Grecii o numesc "Pagoni", adeca manastirea lui Paun Vamesul, cunoscuta si altfel, ca manastirea – daramata pe la 1700 – Clatia de la Buciumeni; era inchinata Xeropotamului, ca si biserica ieseana Dancu, din vremea lui Petru Rares si bisericuta de la Copou a lui Vasile-Voda, Sf. Atanasie. Vasile indrepta odata, in 1644, dupa ce platise destul pe mai toti arhiereii rasariteni, stransi in acea clipa in sinod la Constantinopol, catre unul mai bogat decat dansul, Tarul.

Cand Teofan de Ierusalim muri, el dadu grija de a alege pe urmasul sau, si fratelui Patriarh din Capitala Imparatiei turcesti, si aparatorului, iar, mai ales, marinimosului hranitor al ortodoxiei, Voevodului moldovenesc. Sinodul de alegere se facu in Ierusalim, dar sfintirea nu se savarsi acolo ori in vre-un alt oras supus puterii turcesti, ci in Iasul lui Vasile-Voda; un prelat grec, delegatul Ecumenicului, - tocmai Vasile trimesese in surgun la Rodos pe Atanasie Patelaros -, Grigorie de Larisa, impreuna cu Mitropolitul Varlaam, cu Anastasie de Roman si, pentru a se intregi soborul printr’un Grec, cu Lavrentie, episcop de Casandra, miruira, nu pe Mitropolitul rasaritean Meletie, care umblase dupa mostenirea lui Teofan, ci pe candidatul moldovenesc biruitor, pe egumenul de la Galata si represintant in Moldova al Patriarhiei de Ierusalim, pentru care strangea veniturile, pe Paisie. Ceremonia aceasta a sfintirii se facu in manastirea Trei Ierarhilor, la 23 Mart 1645. In 1651, la intoarcerea din Moscova, Patriarhul petrecea la Curtea Domnilor nostri.

Si un Patriarh de Ohrida, ba chiar unul de Pec, tot Greci, venira in acest timp pe la noi.

De altfel, inca din Decembre 1640 Vasile afirma credinta sa intr’o misiune speciala in mijlocul Bisericii pe care cu atata ravna si darnicie o sprijinia. Intr’un act memorabil, el arata ca niciun gand de glorie sau de castig nu-l indeamna catre "Marea Biserica", dar ca, dupa caderea, provocata de dansul, a lui Partenie, iarasi e neintelegere intre Patriarh si obstea ortodoxa din Constantinopol. Aprig se indreapta el catre dansii cu mustrare: "Nu v’ati impovarat zilnic de schimbarile Patriarhilor, de atatea dari, de atatea cheltuieli, de atata prapastie a datoriei ce ati aruncat-o, ci iarasi si ieri a fost asa, si veti incepe adunarile si parile si cursele impotriva capetenie voastre". Ridicandu-se impotriva atmosferei de patimi, a "cheltuielilor fara masura si fara numar", el cerea sa i se recunoasca o adevarata dictatura de sase luni, "sa vad si eu de n’as putea oarecum sa indrept ceva". Episcopii sa se duca la eparhiile lor si sa lase toata grija in manile Patriarhului si in darnicele mani ale lui, patronul. Si mai departe el ar primi sa continue aceasta binefacatoare tiranie. Caci spera ca va putea ajunge la plata tuturor datoriilor, la multamirea tuturor creditorilor. "Odata ce m’am apucat de acest lucru, v’o spun limpede, raman cu camasa, si voia voastra nu se va face". Altfel, incheia omul cu puternica vointa, "pacatul va fi pe grumazul vostru". Fireste ca propunerea a fost primita si, simtindu-se efectele stransei supravegheri, Biserica patriarhala multami ocrotitorului ei prin darul moastelor Sfintei Paraschiva. Tot odata Patriarhul Partenie cel nou fagaduia sa nu ceara de la credinciosi decat haraciul imparatesc (nu si dajdea sa) si sa nu impuie episcopilor garantie pentru datoriile bisericesti.

Astfel se ajunse la reglementarea definitiva din 20 August al aceluiasi an 1641. Aratand ca a platit "cele douazeci de poveri si cele patruzeci si opt de mii de aspri datorie noua", promitand inca "patru poveri si saizeci si opt de mii de aspri", pentru cheltuielile aducerii trupului Sfintei, Vasile fixa haraciul la doisprezece aspri de fiecare casa, ca odinioara, hotara ca iniru toate Patriarhul si Sinodul vor lucra impreuna cu "unire in ganduri", "de oare ce prin buna sfatuire a tuturora se carmuiesc cele ale Bisericii si lumea", trei-patru arhierei trebuind sa fie totdeauna de fata, iar in cele mari cerandu-se si parerea lui, "ca sa ma amestec dupa ajutorul si puterea pe care Domnul mi-a dat-o". Simonia sa dispara, peschesul catre Patriarh venind numai dupa alegerea potrivit meritului. O amnistie generala sa cuprinda pe toti arhiereii prigoniti si exilati inca din zilele lui Chiril Lukaris, fiind si asezati si inaintati. In special se va pastra situatia lui Meletie Sirigul, "parintele sau duhovnicesc", si se va avea in vedere Mitropolitul de Monembasia, ca unul care a adus in tara ramasitele domnescului fiu Ioan. Doi trimesi ai Patriarhului vor anunta din oras in oras inceperea erei de buna administratie si de buna intelegere. Astfel Domnul va lua asupra-si toate dusmaniile Bisericii si le va infrunta. Daca insa una singura din aceste conditii s’ar clinti, el va parasi totul si-si va cere banii inapoi.

Peste doi ani, in 1643, acelasi Patriarh lua noi masuri in legatura cu conditiile impuse de imperialul patron. Cum se calcasera unele din ele, Vistieria Moldovei oprise platile. De data aceasta se hotarasc ca supraveghetori doi arhierei, trei alti clerici, complectandu-se pana la opt membrii acestei comisiuni a socotelilor. Ele se vor revedea de agentii la Poarta ai stapanului domnesc.

Numai cand nu mai ajunsera veniturile moldovenesti, trebui ca Biserica patriarhala, cu voia lui Vasile sa se "inchine" Tarului moscovit. Dar Atanasie Patelarie putea si atunci sa scrie ca Domnul cel maret "are Vistieria lui deschisa si mila lui se varsa din bielsug peste toti saracii; precum raul Nilului adapa toata tara Eghipetului, asa a facut si acest cucernic Domn: a platit datorii fara numar ale Sfantului datatorului de viata Mormant" – deci si ale Ierusalimului – "si cugeta la o eleimosina si mai mare decat aceasta""cum, de altfel, Vasile se ocupa si de Muntele Sinai, de metohul lui de la Cairo, fiind solicitat de egumen si de fostul Mitropolit de Veria. Cu acest prilej el amintia ca insusi Patriarhul de Alexandria, urmasul lui Nichifor, Nicolae de Ascolo, in Candia, Ioachim, nu e numai un bun prieten, ci si "vlastar si rod al acestei teri". Iar Patriarhul Partenie al II-lea putea sa scrie asa: "Daca n’ar fi grabit prea luminatul, cucernicul si iubitorul de Hristos Domn, binefacatorul si ajutatorul Patriarhiei noastre, domnul domn Vasile Voevod…., si daca n’ar fi platit el, odata si de doua ori, datoria noastra patriarhiceasca, 25.000 de ruble, apoi Patriarhia noastra s’ar fi nimicit si pe viitor n’ar mai fi putut sa fie Patriarh".

Si la 1645, schimbandu-se Ecumenicul, cu plata de 120.000 de sultanini, Vasile dadu 42.000 din acestia. La sfarsitul lui 1646, se recunostea de sinod ca Partenie a fost inlocuit prin vointa Domnului Moldovei, punandu-se in loc Ioachim, si se lua indatorirea ca arhiereii, dupa vechile conditii, vor merge la eparhiile lor: Vasile devenise iarasi "carmuitorul" Bisericii ecumenice. Partenie mazilul trebuia sa resideze acolo unde ar fi voit Moldoveanul.

Inainte de 1644 inca, Vasile intemeie o episcopie a "Proilavului", a Brailei, pentru orasele si Tinuturile ce se tineau de raiaua turceasca. Noua episcopie nu era sa faca parte din alcatuirea ierarhica moldoveneasca, ci statea de-a dreptul supt autoritatea Patriarhului. Pentru acest loc propuse Vasile pe Meletie Sirigul, care si fu sfintit: in aceasta calitate avea sa faca el in 1644 drumul la Moscova, cu scrisori de recomandatie de la amandoi Domnii nostri. Ismailul, Smilul, locuit in mare parte de Romani, cari aveau si o veche biserica a Maicii Domnului si alta a Sf. Nicolae, inchinata la Athos, de prin veacul al XVI-lea, acum inoita de Gheorghe, fratele lui Vasile Lupu.

Ismailul, unde venisera boierii si clericii moldoveni la 1641 pentru a primi moastele Sfintei Paraschive, era cuprins in eparhie, care se si numia "a Brailei si Ismailului" -, impreuna cu Renii, Chilia, Cetatea-Alba, Benderul, si poate chiar cetatile muntene ocupate de Turci. Dar, tocmai in acest an 1641 si in zilele serbarilor pentru aducerea moastelor, Patriarhul Ioanichie ingadui calugarilor de la Sf. Munte, din manastirea Caracal, facuta de Petru Rares, a inoi biserica Sf. Nicolae, facand din ea o stavropighie patriarhala, indatorita numai sa trimeata Patriarhului pe fiecare an zece oca de icre. Pana si episcopi de Naupact, de Georgia aflau adapost bun la Vasile-Voda.

Supt un Domn asa de mult amestecat in afacerile rasaritene, inchinarile de manastiri moldovenesti nu puteau fi rare. La o data pe care n’o putem cunoaste, stralucita manastire a Trei Ierarhilor fu supusa tuturor lavrelor athonice laolalta. Hlincea, inoita de Vasile si ispravita numai la 1660, fu inscrisa si ea intre lacasurile instrainate. Bisericuta Sf. Atanasie de la Copou, in cealalta margine a Iasului, fu sfintita, la 30 April 1628, de Patriarhul Chiril Lukaris, care a facut deci, putin timp inainte de moartea sa, o calatorie in Moldova, unde in curand erau sa i se afuriseasca invataturile; mitoc al Trei Ierarhilor, ea avu aceiasi atarnare de obstea Atosului ca si aceasta. Biserica Sf. Dimitrie din Galati, cred: Mavromolul, care a gazduit mult timp un mare arhiereu grec, ar fi fost si ea supusa birului catre manastirile rasaritene. Si manastirea lui Aron-Voda era la 1644 in atarnare de acea din Chalke. Dupa Vasile, in sfarsit, Gheorghe Stefan facu o stavropighie a "Bisericii celei Mari" din manastirea sa, a Casinului.