VII.

In Ianuar 1641, Vasile-Voda, care ceruse srift calugarilor de la Fratia din Lemberg, fiindca si erau mai aproape, primia raspuns ca ei ingaduie a se turna slovele de care el are nevoie si sant gata sa-l ajute si altfel; la 12 ale lunii, Domnul trimetea pe un preot si un vames, cu bani, pentru a incepe pregatirile. Pociatchi insusi merse dupa materialul trebuincios si, primit cu neincredere, - caci in Liov nu era multa dragoste, nici la neuniti, pentru oamenii din Chiev, - el izbuti totusi. Tipografia avu indata de lucru: sinodul din Iasi (11 Mart – 9 Decembre 1642) provoca intaia ei lucrare.

Acest sinod, "synodaster", scrie medicul lui Vasile Lupu, Danesul dr. Scogard, acest "soboras" deci, nu e o adunare a Bisericii moldovenesti, cum s’ar putea crede, si el nu ne priveste decat prin caracterul general ortodox al masurilor sale. Patriarhul de Constantinopol, Partenie, se invoise cu Petru Movila pentru afurisirea propositiilor calvine din "Marturisirea" lui Chiril Lukaris. Cel d’intaiu si arunca anatema asupra acelui care supt numele lui Chiril a scris propositii eretice impotriva ortodoxiei. Petru pregatise mai de mult o adevarata "Marturisire ortodoxa" care fusese si aprobata de un sinod provincial al Rusilor din Polonia la 1640, indreptata de autor, trimeasa apoi intr’o forma latina lui Sirig in Constantinopol, prin soli, si prelucrata de Sirig insusi, ca si de Porfirie de Niceia. Petru voia insa o recunoastere mai deplina si mai solemna, de arhierei din mai multe neamuri rasaritene, si intr’un oras care sa nu fie supt puterea unui stapanitor de alta lege sau cu aplecari catre vre-un fel de eresie, ci unul care, pe langa "vitejia" in apararea dogmei celei bune, sa aiba inca si bogatia marinimoasa ce trebuia pentru a da tainuri bune parintilor.

Sinodul era sa fie insa, inainte de toate, un sinod rusesc. Patriarhia din Constantinopol trimese un exarh al ei, pe acel Porfirie, Mitropolitul Niceii, si pe Meletie Sirigul, cel mai bun cunoscator de dogme din tot Rasaritul grecesc. Incolo, luara parte episcopii moldoveni, cu Varlaam in frunte, de sigur toti dascalii de la Trei Ierarhi, si apoi trei teologi din Rusia, in fruntea carora statea Isaia Trofimovici din Cozlov, presedintele Sfatului metropolitan de pe langa Petru Movila, ceilalti doi fiind rectorul Colegiului, Iosif Conovici si predicatorul Ignatie Xenovici. Nici episcopii si staretii Rusiei polone, de frica fata de Guvernul lor, nu cutezara a veni la Iasi, si ei isi adausera numai iscaliturile pe actul sinodal. Din alte parti nu sosi nimeni, nici chiar din Tara-Romaneasca, din Ardeal. De alminterea, asa-zisul sinod nici nu era menit sa fie o adunare, solemna, de Vladici, ci mai mult un conventicul, o conferinta de teologi rusi si greci stransi pentru a da o aprobare definitiva Marturisirii de credinta pe care o alcatuise impotriva calvinismului amenintator Petru Movila si cu sfatuitorii sai din Chiev.

Sirigul, prielnic catolicilor si, pentru aceasta, cel mai mare dusman al calvinilor, ar fi voit ca raposatul Patriarh Chiril sa fie declarat solemn eretic si amintirea lui lovita de excomunicare. Aceasta nu i se invoi insa de catre Rusi, de partea carora statea si Domnul. In schimb, acestia trebuira sa paraseasca punctul lor de vedere in ceia ce priveste existenta Purgatoriului in care se curata sufletele si presenta dumnezeiasca reala in Impartasanie. Trei luni de zile se cheltuira in aceste desbateri si, daca, la inceputul lui Novembre 1642, se credea ca teologii din Chiev stau sa plece "in cateva zile", se pare ca ei mai zabovira pana in Decembre, caci numai la 20 Decembre 1642 iesia de supt teascurile de la Trei Ierarhi – Pociatchi ceruse de la Liov slova greceasca inca de la inceputul anului – gramata Patriarhului Partenie, care osandia propositiile din catechismul lui Lukaris. Teologii multamira apoi, in termeni exagerati, de curtenie retorica si de apologie bisericeasca, lui Vasile si plecara in sfarsit, unii spre Chiev, altii spre Constantinopol, fara sa se fi inteles in adevar. Petru Movila se simtia jignit de indreptarile ce-i facuse Sirigul, iar Grecii nu puteau primi din toata inima o declaratie de principii ortodoxa, cu pretentia de a servi drept norma pretutindeni, care pleca de la ucenicii lor, abia scosi din barbarie, de la Chiev. Dar, dupa ce Sirigul indeplini misiunea, ce i se dase la Iasi, de a indrepta cartea, el o trimise Sinodului constantinopolitan la 30 Octombre 1643, si acesta primi noul catechism ortodox, pe care Partenie Patriarhul o intari, in ce priveste singur textul grecesc, la 11 Mart 1643, impreuna cu ceilalti trei Patriarhi si cu episcopii din sinodul sau. Al doilea Partenie anula hotararile de aprobare ale celui d’intaiu, si "Marturisirea pravoslavnica" a lui Petru Movila, tiparita in 1645 la Chiev, supt titlul modest de "Corp de invatatura pe scurt", reprodusa la 1649 intr’o editie moscovita si editata in sfarsit si de Lioveni, in tipografia lor cea noua de pe langa Mitropolia intoarsa acum la ortodoxie, n’avu trecere decat intre Rusi. Din forma greceasca se dadu numai peste vre-o zece ani, cu banii Marelui-Dragoman Panaioti Nikusios, o editie latino-greceasca la Amsterdam, in 1662 (editia a 2-a, 1672).

Trebuie sa se insemne si aceia ca la sinodul din 1642 nu fusese de fata nici chiar cel interesat mai mult la tinerea lui, Petru Movila: inainte de 15 Decembre 1644 el negocia de-a dreptul cu Sirigul in ceia ce priveste Catechismul, si-l schimba asa de tare dupa aratarile acestuia, incat Meletie putea vorbi de o lucrare comuna. Apoi in Februar 1645 Movila binecuvanta, acesta fiind si scopul venirii sale – invitatiile se fac la 1-iu Novembre 1644 -, impreuna cu arhiereii moldovenesti, si chiar cu Stefan Mitropolitul muntean, casatoria Mariei, fiica lui Vasile, cu Ianus Radziwill, print lituan de lege calvina, casatorie pe care unii boieri evlaviosi, ca fratii Cantacuzini, o socotiau ca primejdioasa pentru sufletul miresei si jignitoare pentru rostul ortodox al terii.

Totusi Petru Movila insusi, care a si cantat nunta intr’un "cuvant duhovnicesc", pusese la cale incuscrirea, trimetand ca negociator pe arhimandritul de Ovruci. Si tot pe acest timp el staruia impreuna cu Vasile pe langa Patriarhul de Constantinopol ca sa ingaduie casatoria intre fiul regelui Danemarcei si fiica Tarului fara a cere sa se rasboteze mirele. Vasile si Petru Movila urmara, de altfel, si mai departe cu aceste staruinti, care se sfaramara insa de indaratnicia Grecilor.

Din legaturile lui Vasile cu lumea slava ramase tot mai putin, mai ales dupa moartea inainte de vreme, la 22 Decembre 1646, a subredului fiu al lui Simion Movila. Nu stim cata vreme a ramas Pociatchi cu tovarasii sai la scoala cea noua din Iasi, dar petrecerea lui n’a putut tinea mai mult decat insasi Domnia intemeietorului scolii de la Treisfetitele, Domnie care se mantui in 1653. Insa, la patru ani dupa incheierea acestei stapaniri glorioase, vedem pe Mitropolitul Moldovei, pe episcopii de Roman si de Husi, "cu invoirea" Domnului, care era pe atunci Gheorghe Stefan, sfintind un episcop de Cernigov, pe Lazar Baranovici, pe temeiul "marturiilor" date din partea lui Silivestru Cosov, noul Mitropolit al Chievului, si a Hatmanului si a gramaticului ostilor cazacesti (8 Mart 1657).

Cazacii, aliati ai lui Vasile Lupu, care fusese nevoit a-si da fiica, Ruxandra, dupa fiul Hatmanului Bogdan Hmilnitchi, dupa viteazul si brutalul Timus, se desfaceau tot mai mult de legaturile lor cu Polonia si se apropiau, neputand face altfel, de Turci. Era deci lucru firesc ca ei sa-si sfinteasca episcopul peste hotare, in tara, neinraurita de vointa regelui polon, a Moldovei, luand pentru hirotonisirea de catre ierarhii moldoveni numai "marturia" de alegere de la Chievul Mitropolitului Rusilor apuseni si de la "tabara" Hatmanului Ucrainei. Cunoastem acest singur cas, dar trebuie sa fi fost mai multe in aceasta vreme cand razboiul dintre Cazaci si fostii lor stapani Polonii facu imposibila acea sprijinire pe Cazaci in cuprinsul regatului polon pe care o visase un Teofan, un Petru Movila, si slabi astfel esential puterea Scaunului metropolitan al Chievului: acesta ramase oarecum in prinsoarea Poloniei, pe cand Cazacimea lua orientare religioasa catre Moldova inraurita si prefacuta de spiritul ortodoxiei reformate si sprijinita pe canoane.