V.

Pravila se vindea cu 21 de "costande de argintu", pret mare, si ea gasi cetitori si in Ardeal, unde Ghenadie Brad primi, dupa o dorinta care arata fericita intarire a legaturilor ierarhice si culturale intre Biserica Balgradului si a Targovistii, un numar de exemplare cu semnul lui.

Prin tipar se apropia astfel viata sufleteasca a Romanilor din deosebitele teri. Cu prilejul venirii sale la Brasov in Mart 1639, cu catva timp inainte de solia pe care Mitropolitul Teofil o indeplini in Ardeal, si intr’un timp cand prietenia dintre Matei-Voda si "Craiul" ardelean Gheorghe Rakoczy era foarte bine intemeiata, Ghenadie ceru "srift" de la Munteni, precum acestia il cerusera de la Rusi si, fireste, si data aceasta, odata cu slovele, veni si mesterul, - anume "popa Dobre", caruia i se zice si "dascalul". El nu era sa lucreze carti slavone intr’o tara unde "cartea pe ’nteles" era impusa de Carmuire. In legatura cu tendinta calvina de a se talcui cat mai mult, asa incat oricine sa priceapa si intelesul cel mai ascuns al Scripturii dumnezeiesti, Ghenadie se gandi la o editie noua a Cazaniei din Brasov. Ea se ispravi cateva luni dupa moartea lui, intamplata in cele d’intaiu zile ale lui Septembre 1640, in cursul anului 1641.

Aceasta tiparnita ardeleneasca era sa fie insa in serviciul altei cause decat a vechii ortodoxii puse la indemana poporului, in limba romaneasca. De si aliat si "parinte" al lui Matei, Domnul muntean, Rakoczy, calvin convins, avea si el planurile sale de propaganda ca si principii unguri din Ardealul veacului al XVI-lea. Il intetia si mai mult spre o actiune de "luminare" a popilor romani din tara sa superintendentul lui, Stefan Geley, care e si unul dintre cei mai insemnati represintanti ai culturii unguresti din acest timp.

El avea un intreg plan pentru "indreptarea" Bisericii Romanilor, coplesita de "superstitii babesti" si de alte urme urate ale unui trecut de barbarie. Predica, scoala, cartea trebuiau sa mantuie sufletele amenintate ale teranilor "valahi". Preotii erau sa lamureasca pe credinciosi asupra adevarurilor legii in fiecare Miercure si Vinere, iar Dumineca de doua ori. La Balgrad, in manastire sau "in alt loc potrivit", trebuia sa se intemeieze scoala pentru Romani, cu doi, trei dascali si ca limbi de predare: latineste, romaneste si chiar greceste, - precum in Rusia polona scolarii, spudeii, primiau si ei invatatura trei limbi: greceste, latineste si, in al treilea rand, si slavoneste. La tipar trebuiau sa se dea trei carti: rugaciunile de dimineata si de seara, cantarile din Psalmi si Catehismul.

Despre cele doua din urma se spune ca erau acum traduse la moartea lui Ghenadie. Talmacirea lor se datoreste aceluiasi om, Fagaraseanului boier Stefan, care-si zicea, dupa datina nobililor: Fogarasi, si ajunsese predicator in Lugoj si Caransebes, orase in cea mai mare parte romanesti, care-si pastrasera cultul calvin din vremile lui Moise Pestisel si Stefan Herce. Cantarile lui Stefan Fogarasi erau intrebuintate in cele doua centre ale Romanilor din Banat, dar ele n’avura parte de tipar; le cunoastem astazi numai dupa copia cu litere latine pe care a facut-o ceva mai tarziu Ioan Viski, predicatorul calvin din Santa-Maria Hategului (Boldogfalva). Catehismul lui Alstedius, profesorul la scoala calvina din Alba-Iulia, in traducerea lui Fogarasi, nu fu mai norocos: el nu vazu lumina tiparului decat in 1648, cand se gasi pentru ca sa poarte cheltuiala un nobil roman ungurit, Acatiu Barcsai, care ajunse si print al Ardealului. Insa, putin timp innainte de moartea lui Ghenadie, care zacea de grea boala, si de asezarea altui Vladica, mai sigur in simpatiile lui pentru calvinism, Geley lua pe popa Dobre, si, furisandu-l de ochii episcopului si ocrotitorului sau, il aseza in satul Prisac de langa Balgrad, unde-l sili a lucra in douazeci de zile – 5-25 Iulie – un alt catehism calvinesc, care fu raspandit apoi, de Carmuire, in toata tara si chiar dincolo de hotare, printre Romanii supusi Domnilor. Predicatorul Craiului insusi, Gheorghe Csulay, luase asupra-si cheltuiala.