III.

Clerul inalt a fost alcatuit, in aceasta era a lui Matei-Voda, cu o singura esceptie, din Romani. Mitropolitul Grigorie, care unse pe Domnul voit de tara, nu trai mult dupa schimbarea politica din 1632 (- 1637). Intrebuintat in solia de impaciuire trimeasa de Leon-Voda la pribegi, el putea fi banuit de noul stapanitor al terii, dar nu fu silit astfel sa-si paraseasca indata Scaunul.

Pastoria lui de la 1632 inainte se inseamna mai ales prin patrunderea, intaiu in acest principat, a noului curent rusesc, pornit din Chiev.

Pe cand prelatii greci doritori de pomene, un Averchie de Berrhoea, un Paisie de Salonic, un Iosif de Sevastia, alergau la Moscova, unde se certau intre ei de la banii evlaviei muscalesti, miscarea de inviere a ortodoxiei slabia in terile Coroanei polone, unde unul dintre hirotonisitii lui Teofan de Ierusalim, Meletie Smotritchi, cu toate drumurile sale in Rasarit, trecu la Unirea cu catolicii. Ivirea unei marturisiri de credinta cu caracter pronuntat calvinesc supt numele Patriarhului constantinopolitan Chiril, care nu in zadar avuse indelungata lui prietenie cu ambasadorul olandes si cu cel ardelean la Poarta, facu pe multi sa-si piarda increderea in siguranta indreptarelor rasaritene. E adevarat ca Teofan veni din nou pe la noi, tocmai in ajunul tulburarilor muntene, la 1636, si cauta sa risipeasca nemultamirea si tulburarea pe care le casunase declaratia Ecumenicului, dar Lukaris era de fapt un partas al ideilor calvine, cum se vede si din declaratia pe care o facu prietenului sau olandes in 1622: "Fie sigura evlavia crestina a d-tale ca ne leaga ratiunea religiei evangelice si ne uneste strans ca membre vii ale trupului mistic supt Domnul Hristos, capul nostru, cu voi". Murind la 1631 Iov Beretchi, cel d’intaiu Mitropolit de Chiev din sirul cel nou, om statornic in credinta lui, de si nu tocmai energic, soarta pravoslaviei trezite de Teofan in aceste parti rusesti de Apus atarna de la persoana acelui ce va fi ales ca urmas al raposatului arhiepiscop. Noul rege Vladislav recunoscu Rusilor din Polonia dreptul de a-si pastra legea si de a-si avea chiar patru episcopii, dar el ceru sa se aleaga din nou arhiereii Bisericii "grecesti" din Statele sale. Astfel Isaia Copinschi, ales la moartea lui Iov, trebui sa-si paraseasca Scaunul si in locul lui veni acum Petru Movila (hirotonisit la 28 April 1633).

Era unul din fiii lui Simion Movila si al Marghitei; se nascuse la 21 Decembre 1596, la sfarsitul celui de al doilea an din Domnia lui Ieremia-Voda, unchiul sau. Era un copil de noua ani cand tatal sau isi incepu Domnia, care tinu doar cateva luni, mantuita printr’o moarte naprasnica. Fratele lui mai mare, Mihailas, avu o stapanire si mai scurta, in lupta cu varul sau Constantin, si el se stanse peste putin la Targoviste. Petru, sau, cum i se zicea inca atunci, Patrascu-Voda, care nu-si aratase pofta de Domnie, putu sa se intoarca deci in vremea lui Constantin Movila pentru a vedea Sucevita, ctitoria neamului sau, la 1610.

Cand alt frate al sau, Gavril, capata la 1618 Tara-Romaneasca, Petru si un mai mic fiu al lui Simion-Voda, Moise, se adapostira pe langa dansul. Dar fuga lui Gavril in Ardeal, in vara anului 1620, arunca pe tanarul "Voivodici", fecior de Domn adeca, iarasi intre Poloni si Rusi, in felul carora fusese crescut, de un dascal de la stavropighia din Liov, invatand limbile terii si latineste. Familia lui stand acolo, el a putut sa urmeze si la scoala Liovului, alaturi cu alti tineri Moldoveni, si chiar cu Grigore, fiul lui Nistor Ureche si viitorul cronicar.

Petru Movila petrecu un timp pe langa Hatmanii poloni Zolkiewski si Chodkiewicz, un prieten al neamului sau, fara a mai ravni, in Moldova sau in Tara-Romaneasca, mostenirea lui Simion-Voda. In 1627 insa, Mitropolitul Iov castiga pentru calugarie sufletul acestui tanar, care avea ca bunic pe calugarul Ioanichie, ca tata si unchiu pe ctitorii Sucevitei, ca mama pe calugarita Melania, si pe care multe suferinti si prigoniri il desgustasera de viata mirenilor si de o tara in care nu-si putea gasi rostul. De la inceput el fu sfintit arhimandrit si pus in fruntea lavrei din Pestera de la Chiev, pe care Patriarhul de Constantinopol o facuse stavropighie, smulgand-o de supt ascultarea episcopilor ortodocsi, de teama sa nu cada in mana celor uniti. La 1629 el fu onorat cu titlul de exarh patriarhal, care-i dadea o situatie exceptionala.

Acum el puse in indeplinire gandul de tipografie pe care-l hranise si Ieremia-Voda, Biserica ortodoxa din Rusia avand neaparata nevoie de carti slavone sigure, fara nicio inraurire a unitilor Mitropolitului din Liov, care-si avea o tipografie slaba la Sniatyn si Crilos. Doi Rusi, fratii Beranda, - dintre cari unul, Pavel sau Pamvo, a tiparit in 1627 si un dictionariu slavon-rusesc pentru usurinta intelegerii Scripturii si vechii literaturi in legatura cu dansa, - impreuna cu un al treilea, Taras Zemca, incepura lucrul folositor de suflet. Materialul, "sriftul", era al tipografiei lui Ghedeon Balaban, Mitropolitul unit, si-l scosesera in vanzare mostenitorii.

De la 1624 pana la 1640 teascurile lui Movila lucreaza singure, spre folosul "natiei rusesti", "poporului nostru rusesc", cum scrie acum feciorul de Voevod moldovenesc, si al tuturor ortodocsilor cu limba de Stat si Biserica slavona, o suma de carti pentru slujba, ca si pentru luminarea mintii asupra adevarului legii crestinesti intelese "pravoslavnic". Se da, ca in sirul de tiparituri slavone de la inceputul veacului al XVI-lea, pornite din Cetinie si urmate la noi, apoi in Ardeal, un Liturghieriu, care ajunse la a treia editie, o Psaltire, de trei ori tiparita, un Menologiu, cu slujba serbatorilor, - un Octoih cu trei editii apare la Liov -, un Triod – cuprinzand cantarile cele mai insemnate; si el are doua editii -, apoi un Antologhion, cu "molifte si invataturi duhovnicesti spre folosul sufletesc al spudeilor", al scolarilor sai, cari erau sa fie cei d’intaiu clerici carturari in partile rusesti, un Acaftist – doua editii -, un Nomocanon (1629), un Imnologhiu, un Evharisteriu, un "Canon pe scurt", un Slujebnic (1638), un Evhologhiu, Evanghelia si Cazania, Evanghelia cu talc a lui Calist Patriarh de Constantinopol (1637). Traduceri sau prelucrari, facute de Petru Movila insusi sau intru cinstea vredniciei sale arhieresti si stralucitei lui obarsii domnesti, se dau in acelasi timp, precum Agapit si Doroftei (1628), Crucea lui Hristos (1632), Eufonia (1633), Paramitia si Macarie Egipteanul (1634), Litosul, "Piatra" impotriva Unitilor (in limba polona), afara de un Pateric polon, de "Carti ale minunilor" in aceiasi limba si de mici lucrari laudatoare ale scolarilor din manastirea "Fratiei", acea Bratca, a carii insemnatate culturala se incepe acum.