Cu celelalte Patriarhii relatiile Principatelor erau mai rare si mai putin insemnate. Intamplator numai, Ioachim, patriarh de Antiochia, daruise lui Gheorghie Movila, cand acesta era numai episcop de Radauti, la 1587, o icoana care se pastreaza inca la manastirea Sucevita. Astfel de Patriarhi nu puteau sa aiba o inraurire mai insemnata asupra vietii noastre religioase, ci se iviau numai din cand in cand pentru strans pomeni: si Ioachim calatorise pentru acest scop, ducandu-se la Moscova, unde i se arata numai prea putina cinste.

Din Ierusalim veni la noi numai viitorul patriarh Teofan, trimes intaiu la 1603-5, in Rusia Tarului pentru obisnuitul ajutor banesc. E acelasi care, ca Mitropolit, la 1600, primise o cruce de la Doamna Neaga a lui Mihnea-Voda Turcitul, adapostita la Athos, cu fiul din flori al sotului ei.

Dupa ridicarea sa in Scaun, Teofan merse, indemnat si de colegii sai patriarhali, stre Moscova, in 1617, luand iarasi drumul prin terile noastre. Data aceasta, el indeplini in Tinuturile rusesti ale Coroanei polone, care fusesera castigate pentru Unire numai in ce priveste detinatorii Scaunelor episcopale, o mare opera trainica de reorganisare si intarire a ortodoxiei. Patriarhul din Moscova, - unde Teofan fu primit cu o deosebita pompa de catre intemeietorul noi dinastii de Tari, Mihail Romanov,- Filaret, fu ales intr’un sinod presidat de respectatul oaspete, care si sfinti pe noul cap al Bisericii moscovite. Vechi greseli fata de canoane sau de datine fura indreptate intr’un timp cand Rusii acestia de la Rasarit nu se mai mandriau fata de Grecii "eretici" ca fac crucea numai cu doua degete si spun numai de doua, si nu de trei ori, "aleluia". Unde a fost numai cu putinta s’au intemeiat, dupa modelul "fratiei" din Liov, alte asemenea intovarasiri ortodoxe, menite sa lupte impotriva inrauririi catolice, si avand dese ori, pe langa biserica al carii nume il purtau, un sprijin si in scoli "elino-slave", de dogma, si latinesti, "de litere".

Bisericii ortodoxe, ramase curate de amestec, i se dadu o ierarhie, sfintindu-se deocamdata pe ascuns stareti si episcopi de catre Teofan, impreuna cu represintantii colegilor sai patriarhali, arhimandritul Teofan pentru Alexandria si protosinghelul Iosif pentru Constantinopol, si cu alti doi prelati greci, veniti intamplator in Rusia Mica la Chiev, Neofit de Sofia si Avramie de Stage. In noaptea de 6 Octombre 1620 ajunse astfel egumen la Chiev arhimandritul Ilie Copinschi, iar peste trei zile Mitropolia Chievului se dadea dascalului de pana atunci Iov Boretchi; in cateva zile, iarasi, era si un episcop de Polotc si unul de Vladimir. Sprijinul Hatmanului Cazacilor, dorinta, din partea regelui Poloniei, de a-si castiga pe acesti viteji si indrazneti luptatori in razboiul inceput cu Turcii, lipsa de noroc in acest rasboiu – catastrofa ostirii polone, chemate de Gaspar-Voda, in Moldova -, silira pe regele Sigismund sa inchida ochii asupra uneltirilor religioase, cu asa de insemnate urmari politice, ale arhiereului grec, care-i statea de atatea luni de zile in tara, si, intamplandu-se ca Sigismund sa moara peste catva timp, Vadislav, urmasul lui, trebui sa recunoasca macar in parte resultatele ostenelilor lui Teofan.

Teofan plecase spre indepartata Moscova, unde fusese chemat, in Mart 1617, si el astepta mult timp in terile noastre sosirea solilor muscalesti cari trebuiau sa vie la Constantinopol spre a-l intovarasi intr’o calatorie asa de grea si plina de primejdii. Ei zabovira insa foarte mult, prelungind astfel petrecerea Patriarhului in Principate pana in Iulie 1618. In acest timp era cu neputinta ca un om asa de ravnitor pentru reforma bisericeasca sa nu se fi ingrijit si de lucrurile noastre. In Tra-Romaneasca stapanita de Alexandru Ilias – rascoala impotriva Grecilor, care aduse Domnia lui Gavril Movila, isbucni in Iunie 1618, dupa plecarea lui Teofan -, Patriarhul gasi bune datini grecesti, asa incat n’avu prilej sa se amestece. Pentru vinovatii pe care nu le cunoastem, dar probabil pentru oarecare moliciune in legaturile lu cu catolocii, carora Movilestii erau obisnuiti a li se impune episcopii, Anastasie Crimca, Mitropolitul Moldovei, e scos, si in locul lui apare, la 25 Mart 1617, - cu doi episcopi noi, Efrem de Radauti si Mitrofan de Husi,- Mitropolitul Teofan, care poarta, poate nu intamplator, acelasi nume cu Patriarhul, al carui ucenic va fi fost. Ca el era un strain, si nu un calugar din manastirile moldovenesti, dovedeste si faptul ca, dupa retragerea lui, care se va fi petrecut inca de la 1619, odata cu iesirea din Domnie a lui Radu Mihnea, ocrotitorul sau, Teofan isi cauta adapostul la Bistrita olteana, unde se afla in 1622-3, ca fost "Mitropolit al Sucevei". Urmase acolo pe Radu, care lua Domnia munteana in 1620, tiind-o pana in August 1623. Daca mai tarziu il gasim iarasi in Moldova, stand, impreuna cu egumenul Partenie, in fruntea soborului manastirii lui Alexandru Lapusneanul, acesta se lamureste prin intoarcerea lui Radu-Voda in Moldova, la 1623: odata el trimete oamenii sai, dar de buna sama numai pentru afacerile calugarilor, intre cari salasuia acuma, la Vladica ardelean Ghenadie Brad.