In sfarsit, precum odata Patriarhul Ieremia venise la noi pentru a primi darurile Domnilor si rasplata boierilor si egumenilor, cari’l puneau sa iscaleasca spre intarire pe actele lor de proprietate sau sa li se dea gramate patriarhale cu blastam, spre vesnica stapanire, astfel sosi in Tara-Romaneasca si apoi in Moldova vestitul Patriarh de Alexandria Chiril Lukaris.

El fusese trimes inca din 1594 ca "singhel" in Rusia polona, de catre Meletie Pigas, pe atunci Patriarhul Alexandriei, pentru a sprijini pe Vasile de Ostrog in lupta cu Unitii si luase asupra-si conducerea scolii de teologie ortodoxa si limba greceasca de acolo. El sta apoi in stranse legaturi cu ortodocsii din Liov, cari se unisera in jurul bisericii Adormirii, "bisericii moldovenesti", a lui Alexandru Lapusneanu si a vamesului sau Constantin Corniact, zidita din nou cu ajutorul lui Petru Schiopul ai al Stroicestilor si dusa mai departe, "intr’o forma mareata si mai mandra" – fara a o mantui -, de Ieremia Movila, care spune frumos, intr’o scrisoare a lui din 1598, ca va cheltui cu aceasta biserica in strainatate, macar ca si in tara sant "multe biserici si cetati care cad in ruina". Din scrisorile lui Ieremia si lui Luca Stroici se mai vede ca Vladica Ghedeon Balaban se intorsese acum la dreapta credinta, sau se cuvenia sa fie crutat de Domnul moldovean si de ai sai pentru a face placere regelui Poloniei: stim ca urmasul lui, Iosif, a fost sfintit de Gheorghe Movila.

Patriarhul de Alexandria insusi staruia pe langa nobilul rutean Gavriil Teodorovici sa faca si o tipografie pentru carti bisericesti pe care sa le fi prelucrat Iesuitii: era vorba chiar ca Lukaris sa fie lasat la Liov ca dascal si conducator al tipografiei, in preajma lui Ghedeon Balaban.

Un al doilea drum al lui Chiril, data aceasta cu titlul de "exarh", se facu in 1599; la 28 Iulie 1600 cneazul Constantin scrie regelui Poloniei ca Trimesul soseste acolo "cu scrisori ale preasfintitilor Patriarhi, de dat in Ostrog"; el il apara de cursele dusmanilor lui religiosi, cari voiau sa-l opreasca la Uniev, dupa vesti de la Balaban, arhimandritul neunit de acolo. La 1602, intors rapede, cum ii si cerusera Polonii, catre cari avea alte scrisori patriarhale, el era ales Patriarh in locul lui Meletie, raposat.

Vazu rapede ca acolo, in Egipt, e numai saracie si neputinta si alerga iarasi in partile noastre pentru a incerca inviarea ortodoxiei dincolo de hotarele Moldovei. Tipografia din Liov incepuse a lucra si, indemnat de exemplul dat de acolo, Ieremia-Voda trimete, la 12 Ianuar 1605, pe diacul Andrei "ca sa cumpere hartie de scris carti si sa afle dieci de scris carti pentru treaba noastra", - ceia ce inseamna hartie de tipar si dieci tipografi ca vechiul diacon Coresi.

In 1613-5 Chiril tinea predici inaintea Domnilor, la serbatorile cele mari. In 1620 inca, el lucra in Tara-Romaneasca, atacand pe catolici in credinta lor despre purcederea Sf. Duh si Purgatoriu si scriind lui Radu-Voda contra azimei, si da stiri despre imprejurarile de rasboiu din Moldova prietenului sau, cu care discuta si intrebari religioase, Trimesului olandes la Constantinopol. Pentru intretinerea lui, Domnul ii daduse marele sat Segarcea, din Dolj, care e numit, in Octombre 1622, "slobozia" lui, mosia lui scutita de orice amestec al Carmuirii, si Chiril o alipi la stapanirile manastirii Stanesti, care in curand fu inchinata Patriarhiei de Alexandria.

In 1622, Mart, Lukaris, sprijinit mai ales de represintantul Statelor Generale ale Olandei, ajungea Patriarh de Constantinopol, capetenie a ortodoxiei, pe care peste catva timp era s’o tulbure prin inoirile lui calvinesti, iesite si din prietenia cu ocrotitorul sau diplomatic. Scrisoare de multamita, din Mart, e datata din Constantinopol, dar noul Ecumenic fuses chemat acolo din Tara-Romaneasca, unde locuia de atata vreme. Si mai tarziu manastari de la noi alergau, cu jertfe banesti, dupa intaririle solemne ale lui Chiril si ale urmasului sau la Alexandria, Gherasim, cum face manastirea Radu-Voda pentru satul ei Izlazul, la 1626.

Fata cu aceste vechi si stranse legaturi ale lui Radu-Voda cu acela care ajunsese a calauzi Biserica Rasaritului se intelege acum mai bine marturisirea lui Miron Coastin ca: "Pana nu de mult aceasta tara [a Moldovei] a stat in ascultare de acel Scaun [al Ohridei]" – s’a aratat de unde vine, dupa vre-un cas isolat de intrerupere a legaturilor cu Constantinopolul, aceasta parere gresita -, "pana la Radu-Voda, pe timpul stapanirii lui Sigismund [al III-lea] in Polonia. Dupa cel d’intaiu razboiu [intre Turci si Poloni] la Hotin", - e vorba de expeditia la Nistru a Sultanului Osman in anul 1621; a doua Domnie moldoveneasca a lui Radu incepe insa numai in August 1623, la un an si jumatate dupa ce Chiril capata carja celui mai mare intre Patriarhi -, "Radu-Voda puse preotimea acestei teri supt ascultarea Patriarhului de Constantinopol". Ultima oara cand un Ohridan trece pe la noi e in August 1598, supt Ieremia-Voda, cand Nectarie, calificat de Domnul Moldovei numai ca "arhiepiscop de Ohrida in Tra Sarbeasca", strabate tara pentru a se duce in Polonia fara alt gand decat al eleimasinei; sederea lui "mai mult de un an de zile" in tara ne face sa credem ca el a fost intrebuintat pentru crearea episcopiei noua a Husului si pentru sfintirea celui d’intaiu ierarh al ei.

Astfel se indeplinia in Moldova acelasi fapt hotarator in ceia ce priveste ierarhia, pe care Mihai Viteazul il savarsise cu treizeci de ani iainte pentru principatul Terii-Romanesti.