Acestia fura episcopii din ultimele zile ale lui Ieremia Movila; Simion ii avu si el in scurta lui Domnie, care s mantui printr’o moarte naprasnica in Septembrie in anul urmator. Ii intampinam pe toti si in stapanirea vremelnica a lui Constantin, fiul Ieremiei. In Ianuar 1612 acesta era scos din Domnie de catre Turci, dar inca din 1608, inainte de mantuirea erei de relativa neatarnare a mandrilor Movilesti, Anastasie se intampina ca Mitropolit al Moldovei, - intaiasi data, la 15 Iunie -, pe cand la Roman vine Mitrofan, ucenic al li Agafton si fost egumen de Moldovita. Teodosie Barbovschi ispravise rau pastoria sa: el ncercase a otravi in impartasanie pe tanarul Domn, o ticalosie de dare nu s’ar fi facut vinovat, de sigur, niciunul din inaintasii sai; el fu descoperit si supus multa vreme la chinuri pentru a-si arata tovarasii.

Anastasie e ultimul represintant a carturariei celei vechi slavone, al datinei de cladire a manastirilor frumoase, al ,mestesugului de impodobire migaloasa a manuscriptelor. Fiu al targovetului Ioan Crimca din Suceava si al Crastinei, care e ingropata la Patrauti, supto piatra de mormant cu data de 1595, el poate fi acel "Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava" pe care-l pomeneste o danie din 1587 a lui Petru Schiopul, care rasplati cu silistea Ungurasii, pe apa Sucevei, pe acest ajutator credincios in lupta grea a bietului Domn slabanog cu navalitorii Cazaci. Nu stim in ce manastire si-a facut invatatura in ale bisericii si ale carturariei. Era insa un caligraf cu gust si rabdare, de la care au ramas frumoase manuscripte, impodobite cu miniaturi: Evanghelia din 1609, cea de pe la 1614, Apostolul din 1610, Liturghia din 1610 si cea din 1612, manuscripte care se pastreaza astazi inca la Dragomirna, afara de unul, aflator in biblioteca din Viena.

Pe atunci, dupa Petru Schiopul, care facuse numai Galata, si Ieremia Movila, care, cu tot neamul sau mare, puternic si bogat, daduse terii o singura manastire, Sucevita, ravna pentru cladirile sfinte incepuse din nou. Nistor Ureche, boier istet si harnic, amestecat in lucrurile tainice ale mai multor Domnii, iar, de la un timp, omul Movilestilor si epitropul fiilor lui Ieremia-Voda, alese un loc in muntii Neamtului, intr’un ascunzis de codru, nu tocmai departe de manastirea straveche a Neamtului, si numi dupa paraul sec ce curge langa dansa manastirea Secului. Frumoasa, dar complicata, impleticita inscriptie cuprinde data de 1602 pentru zidirea inceputa in Iunie si mantuita in Octombre; danii de multe sate se fac de Nistor, de sotia lui, calugarita acum, Mitrofana, - sora Movilestilor, se pare -, si de cei patru copii ai lor, Vasile si Grigore, Nastasia, care lua pe Balica, si Maria, viitoarea sotie a lui Constantin Batiste Vevelli, in cursul anului 1604.

Noul lacas manastiresc fu potrivit, in linii si podoabe, dupa Galata lui Petru Schiopul, de care se deosebeste astazi numai prin uratele adausuri de mai tarziu, un pridvor, o vesmantarie si o proscomidie. Pentru Dragomirna sa, in apropierea Sucevei unde se nascuse, copilarise si lucrase poate ca diac la carti bisericesti cu foile impodobite, Anastasie Crimca, ajuns acum Mitropolit al terii, avea o ambitie mai inalta. Din banii stransi de dansul cand el era mirean sau numai calugar, pana a nu ocupa statornic un Scaun episcopal, si din aceia pe ceri i-i dadura Stroicestii, rudele lui, el facu, inca de prin 1602, prin mesterul Dima, poate un Grec, o bisericuta pentru bolnita, langa o manastire mai veche, de proportii mai restranse, si probabil injghebata din lemn. Ca episcop de Roman el incepu si ispravi apoi biserica sa cea mare, una din celemai frumoase in toata Romanimea: inalta cum nu se mai ridicase alta pana atunci, si pentru aceia parand ingusta; nicio inaintare in linii, care sant cele indatinate in sistemul arhitectonic al lui Stefan-cel-Mare, dar podoabe care se ivesc numai acuma: contraforturi lucrate cu grija, brau sapat, cu infatisarea unei funii impletite, incingand toata zidirea, alte colace de piatra, sculptate in acelasi chip, urcandu-se pana la varfurile boltilor gotice, cadre de forma noua in jurul ferestilor, trandafirasi, rosete de piatra pe toata intinderea turnurilor si, ici-colo, pe linia lunga a funiilor impletite, care mai pastreaza vechea lor zugravire cu rosu, albastru si aur. O piatra de mormant fara inscriptie pe dansa arata in aceasta stralucita biserica sculptata locul unde se odihneste ctitorul.

Pe urmele lui Anastasie se lua Domnul care veni in Moldova dupa scoaterea lui Constantin Movila, incercatul si asprul batran Stefan Tomsa, care, in ratacirile lui de ostas prin Apusul catolic, nu uitase totusi vechea lege rasariteana a lui Tomsa-Voda, pe care si-linvoca drept tata. Domniile lui moldovenesti, despartite prin navalirea si scurta petrecere in Scaun a lui Alexandru Movila, inca unul din copii Doamnei Elisveta a lui Ieremia, se pomenesc si prin cladirea manastirii bucovinene Solca. Ea are, ca si Dragomirna, pe care insa n’a atinge in frumuseta, o usa in fata si o alta usa laterala, bolti gotice, ciubuce impletite si rosete, - inoirile cele mai insemnate ale unui timp care, pastrand tipicul in stil, cauta sa-si puie pecetea macar in deosebita ingrijire rabdatoare a amanuntelor.

Anastasie, oricat ar fi cautat sa se impace si cu Domnia unui Tomsa, era, prin legaturile sale de inrudire ca si prin recunostinta, un om al Movilestilor. Deci, cand Alexandru-Voda cel nou birui si se aseza in Scaun, Anastasie ii turna pe frunte mirul Domniei. Iar, cand cel din urma din siruldomnesc dat de familia Movila fu izgonit de Turci si Radu Mihnea, carmuitorul muntean, se stramuta in Moldova, zilele pastoriei lui Crimca erau numarate, si, de fapt, el fu inlaturat, de si numai pentru catva timp, in 1617.

Tot pe atunci, dar nu in urma hotararii vre unui sinod de rasbunare, ca acela din 1600, ci pe incetul, fura inlocuiti si ceilalti ierarhi moldoveni: episcopul Pavel Nemteanul, de Roman, - de la 1613 -, facuse loc inca din 1616 lui Atanasie; episcopul de Radauti -, urmas inca din 1609, al lui Ioan -, Efrem, de obarsie duhovniceasca din Moldova, isi paraseste Scaunul de prin 1615. Mitropolitul mazil se va fi adapostit la Dragomirna; Pavel se dusese la metania sa din Neamt, unde-l aflam inca la 7132 – 1623-4 – si unde i se vede mormantul, cu o inscriptie slavona, distrusa in parte.