Istoria Bisericii Romanesti, de Nicolae Iorga
CAP. V.
Intoarcerea la Români a episcopiei de Muncaciu
Ioan Cernea, din Vad, a trebuit deci sa se supuie lui Ioan de Balgrad. Acesta avu insa un al doilea episcop sufragant, pe Sarghie de Muncaciu.
S’a spus ca pentru tot Tinutul maramurasean, precum si pentru Salagiu, adeca partile Crasnei, pentru Arva, Ugocea, Bereg, Tinuturi vecine de catre Apus, precum si pentru unghiul nord-estic al Ardealului, cu Ciceul si Ungurasul, fusese facut, la 1391, loctiitor de episcop in numele Patriarhului din Constantinopol, exarh sau delegat, avadu-si resedinta intr’o manastire stavropighiala, scutita de orice alta superioritate ierarhica, egumenul din manastirea Peri, langa Sighet, facuta de neamul lui Dragos. Urmasii egumenului Pahomie nu se putura pastra in aceasta situatie stralucita pe care o crease celui d’intaiu, in calatoria lui la Constantinopol, Balita, fiul lui Sas-Voda si capitan de margine al regatului in acele parti. Pe la 1450, egumenul Simion e numit, dispretuitor, numai "calugar", si cei zece "oameni" ce se mai aflau cu el in manastirea cea mare si cea mica de la Peri nu capata macar acest titlul de monahi.
In schimb, la 1494, in cetatea Muncaciului, incunjurata de sate rusesti, statea un "Vladica al Rusilor", care stiu sa-si capete de la rege, pe langa toate veniturile episcopale in Maramuras, si dreptul de a sta in Peri, de unde insa-l putu scoate, de doua ori, urmasul lui Simion ca si al "popei Luca", Ilarie. Dar regele, dand dreptate acestui din urma, ii hotara sa asculte, nu numai de Vladica Muncaciului, dusmanul sau, dar si de episcopii latini ai Ardealului. Si drepturile de arhipastori le pastrasera episcopii rusesti din veacul al XVI-lea, un Ilarion, din 1552, care face din nou biserica Sf. Nicolae din Muncaciu, un Vladislav, din 1597. La 1600 locul de Vladica il avea Petronie, care veni la Mihai Viteazul dupa cucerirea Ardealului si lua parte la soborul de la Iasi, supt hotararile caruia el iscaleste in limba slavona.
In Iunie 1600, prin urmare, Rusul Petronie, raliat la causa lui Mihai Viteazul, putea sa iscaleasca "episcop al Muncaciului". Pana in Septembre insa, cand se mantui stapanirea ardeleneasca a lui Mihai-Voda, acest Petronie muri sau isi parasi Scaunul;, caci Sarghie, egumen de Tismana, ii lua locul, de si pentru foarte putina vreme numai, - trainicia Vladicai romanesc in Maramuras nefiind mult mai mare dacat trainicia Domnului romanesc in Ardeal si comitatele exterioare. In 1603 numai, Sarghie merse la Chiev pentru a fi intarit acolo, Carmuirea cea noua ardeleneasca a lui Basta neingaduindu-I legaturi prea stranse cu Tara-Romaneasca. Totusi Simion-Voda Movila, catva timp luptator, cu armele Polonilor, Tatarilor si Moldovenilor, pentru mostenirea lui Mihai Viteazul, si apoi pasnic Domn al Moldovei, sprijini pe acest arhiereu roman si facu sa i se dea, de catre orasenii din Hust, averile pe cari acestia le luasera din manastirea unde el isi avea locunta obisnuita. In 1606, apoi la 9 Mart 1607, puterea duhovniceasca a "episcopului romanesc" e recunoscuta stfel de stapanii locurilor asupra carora ea trebuia sa se intinda. Avem si doua acte muntene privitoare la Sarghie, care-i dau titlul de fost "episcop in sfanta episcupie ce se chiama Muncaciu, in Tara-Ungureasca", de "fost arhiereu la Muncaciu si la Maramuras, asezat de raposatul Mihail Voevod, cand au fost Domn in pamantul Ardealului".
Sarghie, pe care-l aflam ca egumen la Tismana inca din1588, trebuie sa fi fost un cleric batran, impodobit cu oarecare invatatura.
Fu inlocuit abia in 1614, prin Atanasie Krupeski, din Przemysl in Polonia, unit, care fu ales de Gheorghe Homonnay, stapanul de fapt al Maramurasului, pentru ca sa aduca pe Rusi si Romani la credinta catolica. Dupa pierderea rostului sau episcopal, Sarghie trecu insusi in Polonia, de frica prigonirilor. Il mai intalnim apoi tot tot in lacasul de unde pornise si in care-si petrecuse cea mai mare parte din viata; e din nou egumen, si i se zice, in amintirea episcopiei ce avuse o clipa,, arhimandrit sau numai "arhiereu". Numirea lui din nou la Tismana s’a facut de Radu Mihnea, Domn al Moldovei, care-l chema, il adaposti si-l trimese peste Milcov, fiului sau ascultator, lui Alexandru Coconul.
Astfel se mantui cu episcopia romaneasca din Muncaciu, pentru tot Maramurasul. De la Krupeski inainte, vine un intreg sir de Vladici rusi: Eftimie din 1618, Porfirie, Petronie, - poate tot cel vechiu -, in 1623, Ioan Grigorovici in 1627. De la o vreme, ei nu mai au legaturi cu Unirea, si urmasul lui Ioan, Vasile Tarasovici, a fost sfintit de Mitropolitul moldovei la 1633.
Din partea lor, principii, catolici sau calvini, ai Ardealului cauta sa lege Maramurasul Rusilor si Romanilor din tara lor si pe cale bisericeasca.
Astfel Spiridon Ardeleanul, intarit din nou de Gabriel Báthory, la 1608, capata si drepturi asupra Maramurasului. Il si vedem pe acesta scriind Bistritenilor, asupra vidicului romanesc al carora se intindea puterea lui, si luand, in asemenea scrisori, titlul de " Vladica Spiridon de Ardeal si Maramuras si celelalte parti din tara ungureasca".
In Maramuras, Spiridon era represintat adesea printr’un loctiitor, in "chip", statornic sau intamplator, si, cum se va vedea, mai tarziu, prin anii 1630, Mitropolitii ardeleni ortodocsi nu-si mai schimbau "chipul" pe care-l numisera odata pentru Maramuras.
Spiridon era superintendentul si supraveghetor al tuturor bisericilor romanesti, cum a ramas si pana la moarte, dar, precum spune si diploma lui de numire din nou, la 23 Septembrie 1605, numai cu conditia sa nu supere pe Mitropolitul din Balgrad, - caruia, ce e drept, Stefan Bocskai, principele in numele caruia se da intarirea, nu-l mai recunoaste ca arhiepiscop, ci numai ca episcop al partilor ardelenesti de catre principatul muntean.
Astfel, prin amestecul Vladicai de Vad in rosturile Maramurasului romanesc si prin asezare pe-un picior de egalitate a celor doi episcopi, stapanitorii unguri ai Ardealului, veniti pe urma lui Basta, aduceau inapoi vechile vremuri cand Carmuirea terii recunostea doua episcopii in legatura cu cele doua Domnii romanesti, dar, bine inteles, si aceasta numai atunci cand nu facea loc, printre ele si peste ele, superintendentului calvin.