Printr’o fericita intamplare ni s’au pastrat actele sinodului de la Iasi, despre care va fi vorba mai pe larg indata. Am fi castigat si mai mult avand pe acelea ale sinodului muntean, alcatuit din Eftimie si colegii sai, Teofil de Ramnic si Luca de Buzau, care fotara o noua viata manastireasca.

Sinodul urma indemnul Domnului, care vazuse "ca au inceput sfintele manastiri niste obiceiuri carele nu sant de tocmeala sfintei pravili" – cerute, cum stim, de Eftimie din Constantinopol.

Se ieau masuri de oprire "pentru egumenii ce incap la egumenie cu mita, fara voia soborului", - adeca a soborului calugarilor din manastirea lor, - "sau oameni straini din alte teri, fara nicio mila la sfanta casa", aducandu-se astfel "rasipa si saracie". Mirenii, de orice treapta, si ierarhii, pana la Patriarhii insii, n’aveau sa se mai amestece de acum la manastiri pentru a pune egumeni, pentru a-i izgoni sau pentru a face schimburi si cumparari cu averea lasata de ctitori: "Au dat", spune actul din 1666, - care aminteste, pe scurt, aceste hotarari, intarite de Patriarhul Ieremia, tuturor sfintelor manastiri ca sa aiba pace si repaos: nimeni din boiari, sau Vladica, sau episcop, sau fiestecine din dregatori, sa n’aiba voie a lua cu bani, au verice din manastire, nici a pune egumeni, nici a scoate". Toate le hotaraste singur soborul, care "iea seama si de venit si de cheltuiala". Judecata asupra calugarilor o va avea egumenul cu soborul sau, iar pacatele cele mai grele, pe care totdeauna si le pastrase Domnul, vor fi judecate inaintea lui.

Ca sfatuitor la aceasta masura trebuie privit acel egumen Sarghie de Tismana, din care Mihai facu un episcop de Maramuras. Cunoastem si pe egumenul din Bistrita, Teofan, in manastirea caruia statu Mihai fugar, in toamna anului 1600, cumparand, cu acest prilej, din leafa ostasilor ce se mai aflau pe langa dansul, satul Costestii, mosnenesc, si inchinandu’l sfantului lacas al vechilor Craiovesti. La 1603, putin dupa moartea lui Mihai, intalnim in Cozia, unde se adaposteste maica Teofana, mama Domnului, pe egumenul Teodor, care marturiseste pentru o danie, "cu tot soborul", dupa randuiala ce cunoastem acum: doi proegumeni si un monah se afla, cu acest prilej, intre "calugarii" episcopului de Ramnic, care era de fata.